Antiromanism pe toata linia? CINE NE FURĂ ISTORIA !?
În urmă cu vreo zece ani, poate chiar şi mai mulţi, neuitatul Florin Pucă mi-a povestit o întâmplare ciudată, petrecută cu un prieten comun, dl Mihai Cârciog, care se internase să-şi facă nişte analize la Spitalul de Urgenţă, unde avea un doctor prieten. Acesta i-a aranjat să stea singur într-o rezervă, fără să fie deranjat de cineva. Numai că foarte curând, în celălalt pat, a fost adusă victima unui accident de circulaţie, un muribund, care abia a mai avut putere să ceară ca înainte de a muri să-i spună ceva foarte important şefului său. Cum şi-a dat foarte repede seama amicul nostru Mihai, accidentatul era ofiţer de securitate.
A venit imediat şeful acestuia, iar Mihai a ieşit afară din cameră ca să-i lase pe cei doi să vorbească în linişte. A plecat şeful, a mai trecut o oră, două, o zi, trei, şi muribundul, parca prin minune a scapat cu viaţă. Împărţind acelaşi spaţiu, Mihai Cârciog şi ofiţerul redivivus s-au cam împrietenit, astfel că la un moment dat Mihai l-a putut întreba pe securist ce anume a avut de comunicat şefului său, atât de important, înainte de a muri. Fără să intre în detaliu ofiţerul i-a povestit lui Mihai C. că de cativa ani urmărea o organizaţie subversivă, cu legături în străinătate, care se ocupă cu sustragerea sau cu distrugerea unor documente istorice din România, aflate în arhive, în Academie sau prin colecţiile muzeelor. Şi că prinsese un fir important despre care nu apucase să-şi informeze şeful, un fir care spera că va duce la rezultatele dorite: demantelarea întregii reţele.
Cam asta era povestea pe care ascultând-o de la Florin Pucă, am rămas, ţin bine minte, pe gânduri: deci securitatea se ocupa şi cu alte lucruri, nu numai să afle cine ce spune despre Ceauşescu! Uitasem însă de această întâmplare de care mi-am adus totuşi aminte, după Revoluţie, atunci când s-a iscat disputa în jurul arhivelor statului, pe care Andrei Pleşu le cerea cu vehemenţă, să treacă, hodoronc tronc, în custodia Ministerului Culturii. Fostul ministru a reluat această pledoarie, la TV, secondat şi de fostul prim-ministru, P. Roman care crede şi dânsul, la fel, că arhivele trebuie puse la dispoziţia Ministerului Culturii. Drept care şi eu mi-am adus din nou aminte de povestea relatata mai sus. Aşa, care-va-să-zică!
Tot după revoluţie, mi-a povestit despre jaful din muzeele noastre si d-l Ioan Opriş, fost camarad de arme Termen Redus, la Topraisar şi director al muzeelor din România, după decembrie 1989, îndurerat şi disperat de inconştienţa românească. Mi-a povestit şi despre o veritabilă campanie budapestană de achiziţionare, pe mărci germane, a unor obiecte de etnografie românească ardelenească din casele ţăranilor noştri. Obiecte cu care se va amenaja în curând un muzeu de artă populară ungurească!!
Cum să mai dovedeşti că acele obiecte au fost „cumpărate”pe blat, când ei vor declara că le-au adunat din pusta maghiară?! Nu am obsesii ungarofobe, dar mi-a fost dat să aud cu urechile mele la emisiunea TV în limba maghiară transmiţându-se muzică populară limpede românească, declarata însă a fi secuiască, deci maghiară. Secuii care se deosebesc prin foarte multe de maghiari – şi mai ales prin etnografie, dovedesc prin această etnografie mari asemănări cu românii din Ardeal. Aceste asemănări sunt interpretate de unii cercetători ca o dovadă în plus că mulţi sunt românii care s-au secuizat, din variate motive, de-a lungul anilor. Dimpotrivă, dacă se fabrică în pusta maghiară o etnografie asemănătoare celei ardeleneşti româneşti, se va putea spune că din pusta maghiară, prin secui, această etnografie a ajuns şi la români! Ca influenţă civilizatoare, deci!
Cunosc, de asemenea, de la preotul ceangău V. M. Ungureanu, falsurile comise de folcloriştii maghiari care au anchetat pe teren folclorul „maghiar” al ceangăilor. Drept care nu mă miră nimic din tot ce aud că se mai întâmplă, in pragul Centenarului Marii Uniri, de sorginte budapestană. Dar mă văd obligat să mă tot mir, peste ani, de Andrei Pleşu, cu atât mai mult cu cât s-a grăbit să-l dea atunci afară din Ministerul Culturii pe inimosul şi pasionatul muzeolog Ioan Opriş, una din cele mai lucide minţi ale numitului minister. Mă simt nevoit să fac din nou această legătură, între cel care se îngrijea cu suspecta insistenţă de arhivele ţării şi cel ce îndepărta de la conducerea direcţiei muzeelor pe un om ca Ioan Opriş.
ION COJA
P.S. Totuşi, care mai este acum soarta arhivelor româneşti? Şi ce s-a întâmplat până la urmă cu acea reţea de „terorişti” ai bibliotecilor şi muzeelor româneşti? Se mai ocupă cineva de ei? Cumva şi-au terminat deja treaba, daca alde Coldea se dedulcise asa rau la politica?!
Dl.Profesor Coja are mare dreptate.
Mergeti in zona atat de bogata in „tezaur” folcloric autentic
din Oltenia Novaci,Polovragi, Bistrita ,Slatioara,Horezu si nu mai gasiti nimic original!
Inca se cumpara in draci tot ce este autentic,la pretzuri de nimic si revandute afara!
Acolo se cauta la preturi f.f.bune!!Ce facem?