Baschet : Cu numai șapte jucătoare, Olimpia CSU Brașov a reușit, totuși,...

Baschet : Cu numai șapte jucătoare, Olimpia CSU Brașov a reușit, totuși, să se impună; ,,așa nu mai putem continua, este inuman”, spune antrenorul Dan Calancea

0 206

Olimpia CSU Brașov a înfruntat sâmbătă, în cadrul etapei a 4-a a grupei de elită, din Liga Națională de baschet feminin, Phoenix Știința Constanța. Echipa Brașovului a pornit ca din tun, puținele jucătoare din lot făcând risipă de energie, în fața unei echipe care a creat clipe grele și echipei campioane, Sepsi, pe terenul acesteia, nu cu mult timp în urmă…Drept urmare, Olimpia CSU Brașov a luat rapid un avantaj clar, de 18-20 de puncte. Treptat însă, datorită lotului restrâns numeric, pentru că nici Romina Filip, accidentată, nu a jucat, oboseala și-a spus cuvântul, Carla Bartee a evoluat și ea cu probleme medicale evidente, iar cele două rezerve, în afara echipei de bază, de cinci, au fost ca și inexistente. În această situație, în sferturile doi și trei, jucătoarele de pe litoral au recuperat mult din diferența de scor și au ajuns la opt puncte doar în spatele gazdelor! Spre lauda lor însă, jucătoarele Brașovului s-au mobilizat exemplar în ultimul sfert, când au reușit să înscrie punctele care să le securizeze victoria : 74- 60 (22-5, 20-23, 14-19, 18-13). Dincolo de această pățanie, pentru că se spune că echipa brașoveană a terminat partida într-un picior, se pune întrebarea de ce nu se completează lotul, pentru că în acest ritm, echipa va încheia cu două jucătoare campionatul?? În meciul cu Știința Constanța au evoluat doar șapte jucătoare, lucru care nu se întâlnește prea des în lumea civilizată a baschetului! Pentru Olimpia CSU Brașov au punctat : Pesovic 22, Bartee 17, Ferenczi 13, Arsenic 10, Podar 9. Au mai jucat : Al Ash Hab și Szmutku.
Dan Calancea, antrenor principal : ,,Ne așteptam la un meci greu, din moment ce Constanța a evoluat trei sperturi de meci de la egal la egal cu Sepsi, la Sf. Gheorghe. Este extraordinar de greu, aproape imposibil, să joci în șase-șapte jucătoare, un meci întreg. Firesc, a intervenit căderea fizică normală și mă așteptam să fie tot mai greu și în ultimul sfert, dar, spre lauda lor, fetele au strâns din dinți și s-au mobilizat exemplar. Personal, de 25 de ani decând antrenez în Liga Națională, nu m-am mai confruntat cu o astfel de situație, să joc meci de meci cu șapte jucătoare. Este inuman și dacă situația va continua, nu știu cât vom mai rezista. Este obligatoriu să aducem una sau două jucătoare, pentru că altfel, realmente, nu vom mai putea continua…
Pentru Olimpia CSU Brașov urmează un meci în deplasare, la Târgoviște.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.