CARTE ȘOC SAU PREMONIȚIE? „Germania se desființează” a lui Thilo Sarrazin!

CARTE ȘOC SAU PREMONIȚIE? „Germania se desființează” a lui Thilo Sarrazin!

0 516

 „Germania se desființează” a lui Thilo Sarrazin –  Cea mai
scandaloasă carte din 1945 încoace în Germania.


Lucrarea lui Thilo Sarrazin – “Germania se desființează” (“Deutschland
schafft sich ab”), publicată în 2010, a provocat un adevărat șoc în
Germania, mai ales că o astfel de abordare a problemei migrației și
situației demografice venea din partea unui politician social-democrat.

După nouă ani de la apariția cărții, afirmațiile lui mai par atât de radicale, cu excepția unor aspecte disputabile.
Autorul abordează patru probleme esențiale: degradarea sistemului de
învățământ, sistemul protecției sociale, criza demografică și fenomenul migrației. Toate cele patru nu sunt privite separat, ci întrețesut.
Drept fundament teoretic servește teoria darwinistă, care reprezintă în același timp un bun instrument argumentativ și în același timp punctul cel mai vulnerabil. Totuși, merită de menționat că în pofida predominării unui determinism biologic, el recunoaște rolul major al religiei.

Proști, dar mulți…
Sarrazin utilizează de-a lungul pledoariei lui teza eredității nivelului intelectual atunci când încearcă să demonstreze că problema nu constă atât în numărul scăzut al nașterilor în întreaga societatea germană, cât al diminuării ratei natalității în rândul segmentului cultivat. Autorul este preocupat de faptul că toate calitățile intelectuale nu se mai transmit (din cauza refuzului celor cu educație înaltă de a mai face copii), în timp ce categoriile sociale cu nivel de educație scăzut sunt mai fertile.
Cu alte cuvinte, incultura se multiplică biologic, în timp ce categoriile care ar trebui să dea naștere unor cadre de calitate scad numeric. De altfel, e o teză abordată destul de nostim în comedia americană “Idiocracy” (“Idiocrație”). Vă recomand să priviți acest film pentru a înțelege încotro bate Sarrazin.
Printre aceste categoriile sunt incluși imigranții din lumea musulmană, care nu doar refuză să se integreze în societate, beneficiază de ajutoare sociale, dar și multiplică indivizi cu un IQ scăzut.
Odată ce pentru Sarrazin nivelul IQ este legat de moștenirea genetică,
pentru el imigrații musulmani reprezintă din start o categorie care
este condamnată la alienare.

Degenerarea învățământului german
Mai mult decât atât, el observă că în măsura în care în unele regiuni predomină imigranții, scade calitatea învățământului. Sarrazin deplânge scăderea rezultatelor testelor la PISA și faptul că Germania nu este în stare de ceva ani buni să producă specialiști de înaltă calificare, fapt care se răsfrânge negativ asupra dezvoltării economice a țării.
Germania în perspectivă își pierde capacitatea de a fi competitivă pe
plan global și aceste lucru ar fi cauzat de modelul vicios al educației incluzive care nu stimulează dorința de formare, afirmare, de muncă, preferându-se scăderea nivelului de evaluare a cunoștințelor de dragul principiului egalității.

Sistemul parazitismului social
Colac peste pupăză – ajutoarele sociale oferite de sistemul Hartz IV alimentează parazitismul social nu doar a celor cu un nivel scăzut de calificare al tinerilor germani, care aleg să trăiască fără muncă, dar și atrage o mulțime de imigranți care formează o societate paralelă, completând rândurile acelor segmente care nu au nici capacitatea, nici
voința de a contribui la prosperarea țării.

Emiratele Germane Unite
Elementul esențial al înfloririi Germaniei, după Sarrazin, este cultura și etica germană. Islamul, potrivit lui Sarrazin, reprezintă o piedică esențială pentru integrarea și asimilarea veniticilor. Totuși, autorul ne asigură că nu este deloc xenofob – salută contribuția pe care o au cei veniți din Europa de Est, din China, Vietnam sau India, care dau dovadă de rezultate bune la învățătură și muncă.
Musulmanii în schimb, numărul cărora sporește în fiecare an prin noi veniți și fertilitate înaltă, și care refuză categoric să accepte cultura țării-gazdă, riscă să transforme Germania în echivalentul țărilor de origine – Asia sau Africa de Nord.
Verdictul lui Sarrazin este destul de sumbru – în cazul în care nemții nu vor lua niște măsuri radicale, în 2050 sau 2100 națiunea germană va înceta să mai existe, transformându-se într-o replică a ceea ce reprezintă astăzi lumea a treia.
Thilo Sarrazin nu este un pionier și nici un deschizător de drumuri.
Analizele și concluziile lui nu reprezintă ceva cu totul original și revoluționar.
În schimb, o valoare importantă o reprezintă factologia la care face referință de-a lungul lucrării, iar cifrele nu mint.
Si cu asta, adică văzând ce se intâmplă, ce-ati făcut? N I M I C!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.