Ce ghiare are Isărescu: Să aducem aurul de la Londra, să-l vadă...

Ce ghiare are Isărescu: Să aducem aurul de la Londra, să-l vadă lumea! Dar să îl ducem înapoi

1 13

Alo dl Isărescu, nu vrei să facem schimb cu tine? Aducem aurul înapoi in țară și te lăsăm pe tine gaj la Londra!

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că aurul României din Londra ar trebui adus în țară pentru verificare, iar după ar trebui dus înapoi. Tot el a precizat că repatrierea ar avea drept impact creșterea costurilor.

Sunt trei ani de zile în care sistematic şi într-un mod iresponsabil s-a spus că nu există acest aur, că a dispărut, că a fost vândut, că a intrat în operaţiuni, şi mai rău decât atât, că nu l-am folosit pentru a obţine venituri. Or, rezerva de aceea este rezervă. Nu este investiţie. Rezerva este ceva ce pui de o parte pentru situaţii deosebite. Obiectivul rezervei internaţionale, fie că este de aur sau valutară, este să-ţi dea credibilitate şi să reducă costurile cu care ţara respectivă s-ar împrumuta. Deci, un posibil impact ar fi creşterea costurilor, a susținut guvernatorul BNR.
Câtă impertinență:

Isărescu a afirmat că aurul ar trebui adus în țară doar pentru a arăta că există, iar apoi ar trebui dus înapoi.

pizap.com15620735903591 668x500 Isărescu: Să aducem aurul de la Londra, să l vadă lumea! Dar să îl ducem înapoi

“Eu aş vota în Consiliul de Administraţie dacă s-ar ridica problema aceasta, să îl aducem, să-l vadă toată lumea, inclusiv aceste câteva persoane care ne toacă de dimineaţa până seara cu aberaţiile pe care le-au spus, după care trebuie dus înapoi acolo sau arhivat, pentru că, altfel, în ţară nu o să aducem fiecare investitor străin să-l băgăm în tezaur şi să spunem acesta este aurul, are greutate”, a explicat Mugur Isărescu.

https://www.national.ro/
Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.