Ce vom afla din secretele documentelor aflate in arhivele Vaticanului ?

Ce vom afla din secretele documentelor aflate in arhivele Vaticanului ?

Un manuscris din secolul al XV-lea, despre viaţa lui Vlad Ţepeş, deţinut de Vatican, a fost scos la lumină recent de un istoric din Dâmboviţa. Documentul, care este încă în curs de traducere din limba latină în română, este scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea, însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş, după arestarea acestuia de către Matei Corvin, şi are peste 200 de pagini… Episcopul vorbeşte despre „Atacul de Noapte” şi despre rana la cap căpătată de Vlad în acest atac, dar îl prezintă pe voievod ca pe un conducător aprig şi neînfricat, care era mereu în prima linie a oştirii sale.
Vlad Ţepeş, sau „Dracula” cum este mai cunoscut în Occident este, cu siguranţă, una dintre cele mai notorii personalităţi autohtone.
Poveştile…mai de graba, din celebra carte a lui Bram Stoker despre pedepsele dure aplicate celor care nu respectau legea, precum trasul în ţeapă, au făcut înconjurul lumii.
Recent, istoricul Vasile Lupaşc, din Târgovişte, a reuşit să obţină un manuscris din bibliotecile de la Vatican, în care un călugăr, pe numele său Niccolo de Modrussa, scrie destul de amplu despre Vlad Ţepeş, despre acţiunile lui, dar şi despre motivaţiile lui politice şi militare. Lucrarea se numeşte„Despre războaiele goţilor”.
Ineditul document, nefiind făcut public, va oferi o imagine mult mai clară despre domnitorul Vlad Drăculea, despre organizarea românilor din acea vreme, obiceiurile şi credinţele lor, aşa cum crede Vasile Lupaşc, istoric şi scriitor, omul care a obţinut documentul.
Trimisul Papei şi ancheta despre Ţepeş, Niccolo de Modrussa, era legat papal şi episcop de Modrussa, de unde îi vine şi numele, fost scriitor al lui Papa Pius al-II-lea. El a fost trimis la curtea Regelui maghiarilor Matia Corvin (Matei Corvin – n.r.), în timpul procesului lui Vlad Ţepeş de la Buda, din toamna lui 1462. Manusrisul este în limba latină şi, tocmai de aceea, criticile despre acest document sunt, până la finalizarea traducerii integrale, rezervate.
„Lucrarea are 215 pagini. E foarte importantă pentru noi, istoricii, pentru că e scrisă de un om care a stat faţă în faţă cu Vlad Ţepeş şi care, după această întâlnire, prin această carte, îşi manifestă un interes deosebit faţă de istoria românilor.
Autorul, trimisul Papei din acele vremuri, porneşte în analiza lui chiar de la daci, vorbind despre aceştia, despre Zamolxis. Lucrarea este una dintre foarte puţinele cărţi medievale despre viaţa românilor. Se vorbeşte destul de amplu despre Vlad Ţepeş, despre acţiunile lui, despre motivaţiile lui politice, toate prin prisma unui personaj celebru de atunci, scriitor al Papei, care l-a cunoscut direct”, spune istoricul Vasile Lupaşc.

COMENTARII