Cele mai bune echipe de handbal feminin – junioare, vin la „Cupa...

Cele mai bune echipe de handbal feminin – junioare, vin la „Cupa Transilvania”!

0 377

Clubul Sportiv Transilvania Brașov organizează în perioada 20-21 ianuarie 2018, cel mai puternic turneu de pregătire din România, la nivelul junioarelor II. La competiția ce se va desfășura la Săcele vor participa patru dintre cele mai bune echipe de handbal din România, formații ce domină cu autoritate seriile în care activează în campionatul național.
CSM București, ACS Transilvania Brașov, Chimia Râmnicu-Vâlcea și HC Art Galați se vor duela timp de două zile pentru trofeul ce se acordă câștigătoarelor „Cupei Transilvania”.
Competiția, organizată conform regulilor și regulamentului Federației Române de Handbal pentru categoria juniori II feminin, va avea loc în sala de sport din incinta Liceului „Gheorghe Moroianu” din Săcele. „Este o competiție extrem de puternică. Este important să avem și astfel de jocuri pentru a vedea unde ne situăm cu adevărat în acest moment. Până acum în campionat am avut parte de meciuri facile și era imperios necesar să ne testăm împotriva unor echipe ce au ca obiectiv câștigarea titlului național. După această competiție vom vedea cu exactitate unde mai trebuie să lucrăm, ce mai avem de îmbunătățit. Mă bucur că oficialii clubului au reușit să organizeze un astfel de turneu de pregătire”, a declarat antrenoarea junioarelor II de la CS Transilvania Brașov, Mariana Tîrcă.
„Este o competiție la care ținem foarte mult.Este un adevărat turneu final de campionat național. Viitorul handbalului feminin românesc va fi prezent în weekend la Cupa Transilvania”, a declarat și directorul clubului brașovean, Marius Fetti.

Iată programul meciurilor de la „Cupa Transilvania”:

Sâmbătă: 20 ianuarie
-ora 10:00 ACS Transilvania-CSM București
-ora 11:30 HC ART Galați-Chimia Râmnicu -Vâlcea
-ora 16:30 ACS Transilvania-Chimia Râmnicu-Vâlcea
-ora 18:00 CSM București –HC ART Galați
Duminică: 21 ianuarie
-ora 10:00 CSM București-Chimia Râmnicu-Vâlcea
-ora11:30 ACS Transilvania-HC ART Galați

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.