Cine este „dumnezeul“ de la Bruxelles

Cine este „dumnezeul“ de la Bruxelles

0 351

Martin Selmayr, şeful de cabinet al preşedintelui Jean-Claude Juncker, este poreclit „Rasputin” sau „prinţul întunericului”
În 2012, premierul Victor Ponta era chemat la Bruxelles și primea de la președintele Comisiei Europene un „decalog“ despre cum trebuie condusă România, adică despre cum guvernul trebuie să-l urmeze obedient pe președintele Traian Băsescu.
Tot atunci, comisarul pentru Justiție al UE, Viviane Reding, ataca guvernul de la București spre satisfacția Monicăi Macovei, în timp ce secretarul general al Comisei Barroso, Catherine Day, era o curea de transmisie între Macovei și șefia CE, dar și presa din România, unde se „scurgeau“ informații despre „pedepsele“ puse la cale la Bruxelles împotriva guvernului care nu respecta „valorile europene“.
Acum vedem cum președintele României se deplasează la Bruxelles pentru a asista la un „perdaf” dat de succesorul lui Jose Manuel Barroso, Jean-Claude Juncker, Parlamentului României, pentru modificarea legilor justiției. Asta așa, între amici și mai degrabă de ochii românilor. A se vedea și vizita din aceasta săptămâna la București a olandezului Timmermans cu misiunea de vrificare a …colonieie.

Năravul neschimbat al CE

Scena se repetă nu doar pentru că năravul Guvernului de la București, ci și cel al Comisiei a rămas același. Exemplul cel mai bun este șeful de cabinet al președintelui Juncker, germanul Martin Selmayr, căruia cotidianul francez Liberation i-a făcut un portret de-a dreptul dărâmător.
Selmayr, ai cărui bunici au luptat în Wermacht, pentru ca apoi să devină generali în noua armată vest-germană, este numit la Bruxelles „Rasputin“, „monstrul“, „prințul întunericului“. „Care este diferența dintre Martin Selmayr și Dumnezeu? Dumnezeu știe că nu este Martin Selmayr!“, este afirmația extrem de dură venită chiar din partea compatriotului său Wolfgang Schaeuble, fost ministru german de Finanțe.

Școala „Ho Chi Min“ de la Bruxelles

Selmayr este șef de cabinet, comisar și secretar general al Comisiei laolaltă. A tras sforile în așa fel încât Catherine Day, prietena Monicăi Macovei, să fie înlocuită cu olandezul Alexander Italianer, un personaj mai puțin autoritar și aflat în prag de pensionare. Apoi, autoritatea sa asupra șefilor de cabinet ai comisarilor este de temut. Or, șefii de cabinet sunt cei care canalizează activitatea comisarilor UE. Selmayr se apără: „Se exagerează mult cu brutalitatea mea, câtă vreme brutalitatea face parte integrantă din această instituție“. Publicația Politico notează, pentru a confirma cele relatate de Liberation, că un oficial ungar din cadrul Comisiei a spus, sub protecția anonimatului, că Selmayr conduce „şcoala de management Ho Chi Min“ de la Bruxelles. Rezultatul este că până și comisarii, numiți politic și care nu-i datorează nimic lui Selmayr, se tem să-l contrazică. Un comisar, fost ministru în țara sa, a declarat pentru Liberation că a renunțat să critice proiectul de reformă a UE lansat în martie 2017 „pentru a
nu-și strica relația cu Selmayr“.

Președintele CE, luat ostatic

Martin Selmayr a avut o legătură puternică cu amintita Viviane Reding. Selmayr a fost remarcat de Reding în 2003, a lucrat alături de ea și a devenit șeful ei de cabinet în 2009. Reding a fost numită la Bruxelles „marioneta ventrilocului Selmayr“. Ulterior, Selmayr a devenit șeful de cabinet al noului președinte Juncker, pe care „l-a luat ostatic în biroul său de la etajul 13 al Comisei“, scrie Liberation. „Juncker are nevoie mai mare de el decât de Juncker. Nu e o întâmplare că toate deciziile ajung la el, nu la Juncker“, spune un funcționar european citat de Liberation.

Un „nou directorat“ german

Deși dedicat mai mult propriei ascensiuni decât Germaniei, Selmayr este cel care, înaintea referendumului pentru ieșirea Marii Britanii din UE, a avut inițiativa mai multor întâlniri franco-germane, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung scria atunci despre posibilitatea creării unui „nou directorat“ în Comisie, care să servească transmiterii solicitărilor germane către statele membre.

 Surferul argintiu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.