Cititorii destinului

Cititorii destinului

0 15
Oamenii au visat totdeauna sa-si afle destinul înainte de împlinirea lui. Începuta în urma cu mii de ani, arta divinatiei continua si în timpurile moderne, uimind prin rezultatele ei.
Înca de la aparitia sa pe Pamânt, ziua de mâine i s-a parut omului o enigma. Va reusi sa-si faca rost de mâncare, sa supravietuiasca in­tem­periilor, sa se apere de amenintarile naturii dez­lantuite si ale semenilor sai agresivi?

Plin de mistere, de ame­nintari si de promisiuni, viitorul trebuia dez­legat înainte de a se împlini. Asa au aparut ora­co­lele si vrajitorii, marii preoti din templele egiptene si samanii extremului nord: cititorii des­ti­nului. Rudimentara la originea ei, ghi­ci­rea viitorului devenise o arta, în An­tichitate fiind considerata o ajun­gere la însasi esen­ta lucrurilor divine. Zeii erau contactati prin inter­mediul unor preo­tese initiate, care ocupau un loc primor­dial în cetate, atât pe plan religios, cât si politic, strâns legate între ele la vremea aceea. În Egipt, oracolul din Heliopolis s-a bucurat de un renume extraordinar, la fel si oracolul lui Amon-Ra aflat în Oaza din Siuah, celebru în tot Orientul cu 15 secole î.Hr.

În Grecia, profetia, pe care Platon o numea cea mai nobila dintre toate artele” , se exprima prin glasul Pitiei. Chiar si Ci­cero, în ciuda scepticismului sau, declara ca ora­colul din Delphi nu ar fi fost tinta unor asemenea multimi omenesti si reputatia sa n-ar fi fost niciodata atât de mare, daca justetea predic­tiilor sale nu s-ar fi confirmat în timp. Cât despre Plutarh, el afirma ca Pitia din Delphi beneficia de sfaturi deosebit de impor­tante, care o faceau infailibila. Însusi Nero era invidios pe succesul ei si dorea sa-i dis­tru­ga sanctuarul.
Multe texte antice descriu profetia drept o manifestare a nebuniei. Dar Eschil admira aceasta dezordine psihica: „A pa­rea nebun este secretul în­te­leptilor”, spunea el.
Si So­cra­te considera nebunia un har: starea „esentei divine”. An­ticii contau pe subcon­tti­entul „eliberat” al acestor „ne­buni” pentru a per­cepe se­cretele destinului.
În ziua de azi, nebunii sunt închisi în aziluri, dar oare stim cu ade­varat daca nu cumva boala le per­­mite unora dintre ei sa ac­cea­da la planuri diferite ale constiin­tei, acolo unde oamenii „sanatosi” nu vor ajunge nici­când?
Le estruci, pozitia publica a au­gurilor era con­si­derabila. Erau consultati înaintea fiecarei decizii sau cir­cumstante importante ale existentei.
La Roma, clasa conducatoare consulta cartile sibiline, dar crestinii au reusit sa opreasca aceste practici, refuzând sa ad­mita fa­talismul pe care îl im­plicau. Popoarele semite aveau si ele profetii si vizionarii lor.
Preotii incasi foloseau frunzele de coca uscate pentru a intra într-o stare de transa, care le permitea sa calatoreasca în viitor. Druizii erau la fel de buni ma­gicieni, cât si profeti. „Vatistii”, profetii lor pro­fesionisti, si-au per­pe­tuat arta pâna în Evul Mediu. Vikingii utilizau runele, un alfabet sacru, în scopuri divinatorii, aceasta practica fi­ind ras­pân­dita deopotriva prin­tre vechile triburi germanice si la cele din nordul Italiei.
În ciuda numeroaselor ten­tative de discreditare întreprinse de-a lungul timpului, fie de catre „spirite lucide si rationale”, fie de catre autoritatile reli­gioa­se, prezicerea a continuat sa existe, atât la popoarele primitive, cât si în civilizatiile cele mai moder­ne.
Omul a dorit întotdeauna sa se puna în raport cu ceea ce C.G. Jung numea „stiinta absoluta a subconstientului”, iar aceasta stiinta „bizara” se ac­centueaza atunci când vre­mu­rile sunt tulburi si spaimele fata de ziua de mâine cresc.
Autorii greci si latini re­la­teaza din abundenta cazuri de divinatie, dar este greu sa le retinem si sa le citam drept „probe”, pentru ca acele epoci sunt prea îndepartate pentru a permite o cercetare re­zonabila. Dar, pe masura ce ne apropiem de tim­purile de azi, marturiile sunt tot mai precise si mai puternice.
Iata o poveste care ar pu­tea sa-i surprinda pe rationalistii care se doresc „car­te­zieni”.
„Era în 1649, la Dijon (Franta). Un student aflat în fata unui examen era dezolat ca nu putea descifra sensul unui pasaj din cartea unui autor grec. Ador­mind cu preocuparea aceasta în minte, el s-a vazut în vis în Biblioteca regala din Stockholm, unde a gasit un dictionar care continea explicatia mult dorita, în total zece rânduri, pe care a reusit sa le memoreze în somn si sa le transcrie a doua zi.
Cu perseverenta unui adevarat cercetator, el i-a adresat o scrisoare ambasadorului Frantei la Stockholm, rugându-l sa controleze exactitatea visului sau. Interesat de întâmplare, diplomatul s-a dus la Biblioteca regala, unde a gasit dictionarul cu pricina, aflat exact la locul descris de student, iar la pagina respectiva din carte se aflau cele zece rânduri pe care studentul le învatase în vis”
. Aceasta întâmplare a fost publicata în revista „Light” din 30 iulie 1929 si reprodusa în revista „Psychica”, pe 15 septembrie, în acelasi an.

Viziunile unui fizician
Emmanuel Swedenborg, nascut la Stockholm în 1688, si-a obtinut doctoratul la Universitatea din Uppsala pe când avea doar 21 de ani. A întreprins numeroase calatorii, apoi a lucrat în Anglia, alaturi de Newton.
În 1734, a publicat rezultatele cerce­ta­rilor sale stiintifice si a încercat sa formuleze o cos­mogonie filosofica. În 1744, si-a abandonat func­tiile oficiale si s-a consacrat ocultismului, dove­din­du-se un extraordinar vizionar. El povesteste ca pri­ma sa divinatie a fost o adevarata explozie de lu­mina. Începând din clipa aceea, viziunile sale s-au succedat neîncetat.
Una dintre cele mai faimoase clarviziuni ale lui Swedenborg a fost studiata de catre filosoful ger­man Immanuel Kant, autorul celebrei „Critica ra­tiunii pure”. Ea a fost mai târziu reluata de catre alti cercetatori, sedusi de faptul ca s-a produs în pre­zenta a numerosi martori.
Aceasta viziune a avut loc pe 17 iulie 1759 la Göteborg, la ora patru dupa-amiaza. Swedenborg se întorcea dintr-o calatorie în Anglia, unde fusese gazduit de niste amici. Sim­tindu-se dintr-o data nervos, a iesit sa faca o plim­bare. Când s-a întors, le-a împartasit gazdelor o viziune pe care tocmai o avusese, legata de un incendiu teribil care facea ravagii în orasul unde îsi avea domiciliul, la o distanta de 300 km.
Nelinistit si agitat pâna seara, spre orele 20.00 s-a linistit, in­formându-si convivii ca focul a fost stapânit. Toata lumea a comentat aceasta viziune si, pus la curent, ambasadorul suedez din Marea Britanie l-a rugat pe Swedenborg sa-i descrie catastrofa. Acesta i-a facut o poveste deta­lia­­ta. Saptamâna urmatoare, un curier venit din Sue­dia a confirmat ca tot ce relatase Swedenborg despre incendiu fusese adevarat.
Regina Cristina a Suediei l-a rugat într-o zi pe contele Hopken sa i-l duca la curte pe Swedenborg, despre care auzise vorbindu-se foarte elogios. Do­rin­ta ei era sa-i regaseasca o scrisoare pierduta.
Fi­zicianul i-a cerut o noapte de reflectie. A doua zi s-a prezentat la pa­lat, spunându-i reginei ca scrisoa­rea fusese arsa din greseala de un va­let, dar repro­du­cân­du-i exact con­tinutul. Stupefiata, regina i-a mul­tu­mit si drept pre­tui­re l-a înnobilat. În­tâmplarea a facut mare vâlva la Stockholm, fiind comentata mult timp.
Swedenborg a scris peste 17 tra­tate, dintre care mul­te au avut un ma­re ecou în tim­pul celei de-a do­ua jumatati a se­colului al XVIII-lea. El a studiat si Cabala. În scrie­rile sale, suedezul a anticipat multe dintre inventiile si descoperirile mo­der­ne.
Lucrarile sale filosofice si psihologice, cât si stu­diile sale stiintifice asupra psiho­logiei animalelor si asupra creierului uman, au fost publicate toate înainte de 1747, data de la care s-a consacrat exclusiv ocultis­mului. Opera sa a fost tradusa în mai multe limbi.
În 1769, Biserica din Suedia, a carei decadenta o anuntase, l-a decla­rat eretic. Cu toate aces­tea, el a fost consul­tat în con­ti­nuare de cei care erau con­frun­tati cu pro­ble­me dificile si care îsi pastrasera în­crederea în el. Swe­denborg a murit la Lon­dra, pe 20 martie 1772, la vârsta de 84 de ani, du­pa cum pre­zisese cu mult timp înainte.
Balzac îl numea „Buddha din nord” si a fost unul dintre cei mai fideli admiratori si adepti ai sai. „Swe­­denborgismul”, scria marele prozator în 1837, „nu este de­cât o repetitie în sens crestin a ma­rilor idei din Antichitate. El es­te religia mea”. Doc­­tri­na lui Swe­den­borg a nascut nu­meroase scoli, care i-au urmat dogma cu­vânt cu cu­vânt.

Tânara doamna si tiganii nomazi
Printre popoarele care au o pre­dis­pozitie naturala pentru ghicitul viitorului, la loc de frunte se afla tiganii nomazi.
Pe când era o copila, Isabel Arundel era fas­cinata de rulotele tiganilor care îsi sta­bileau tabara în apropiere de Furze Hall, proprietatea parintilor sai din comitatul englez Essex. Deseori, în timpul jocurilor sale prin parc, ea se aventura pâna la ta­bara lor si petrecea multa vreme cu ei.

Se îm­prietenise cu una dintre femeile din satra, pe nume Hagar. Fara sa stie parintii sai, Isabel îi aducea mici cadouri. Hagar o iu­bea foarte mult. Ea îi facuse si horos­co­pul, pe care îl scrisese mai întâi în lim­ba romani, traducându-l apoi în en­gleza. Pentru a fi sigura ca nu uita nimic din el, Isabel l-a copiat cuvânt cu cuvânt în jurnalul sau, stiind pe dinafara fiecare detaliu: „Vei traversa marea si vei sta fara sa stii în acelasi oras cu omul pe care ti-l rezerva destinul. Multe obstacole se vor ridica între voi, cerând curaj, ener­gie si inteligenta pentru a le de­pasi. Viata ta va semana cu un ocean plin de valuri, dar Dum­nezeu îti va fi me­reu alaturi si vei în­vinge. Vei fi condusa de steaua ta, fara sa privesti într-o parte sau alta. Vei purta numele tribului nostru tiganesc, fiind mândra de acest fapt. Vei fi, la fel ca si mine, no­mada, ba chiar vei calatori si mai mult. Viata ta nu va fi de­cât schimbare si aven­tura. Sotul tau si cu tine veti fi un singur suflet în doua corpuri di­fe­rite. În viata, ca si în moarte, nu veti fi niciodata despartiti prea mult timp. Arata-i ce am scris celui cu care te vei marita”.

Ulterior, Hagar a mai facut niste adaugiri la acel horoscop: „Vei avea o alegere de facut si vei astepta ani întregi, dar îi esti destinata pentru eternitate. Numele satrei mele îti va cauza neplaceri si momente de umilinta, dar vei triumfa prin tenaci­tatea ta”.
La vârsta de 19 ani, Isabel a traversat Canalul Mânecii pentru a se stabili cu parintii ei la Boulogne. Acolo l-a întâlnit pe barbatul vietii ei: înalt de 1,80 m, bine facut, cu frunte înalta si tenul smead. Era un perfect gentleman, calatorise în lumea întreaga si traise in­tens. L-a recunoscut imediat ce l-a zarit. Dar a avut un soc când i-a auzit numele: îl che­ma Richard Burton, Burton – la fel ca numele tribului tiganesc al lui Hagar.
Numeroase obstacole s-au opus multa vreme casatoriei celor doi îndragostiti, dar pâna la urma au trecut peste ele. Dupa nunta, viata lor a devenit mai aventuroasa decât a tiganilor bo­emi, pentru ca au calatorit prin toata lumea, fara sa se stabileasca în vreun loc. Richard Burton a fost un explorator faimos, etnolog, diplomat si scriitor. Lui i se datoreaza descoperirea lacului Tanganika. Sotia sa l-a urmat în aproape toate calatoriile sale, dormind adesea în cort, ca nomazii. Viata aven­turoasa a Isabelei, prezisa în detaliu de tiganca Hagar, era departe de cea pe care ar fi trebuit sa o aiba o domnisoara din protipendada engleza.

Un „Premiu Nobel” povesteste
Selma Lagerlof s-a nascut pe 20 noiembrie 1858, într-o mica ferma din Marbacka, în provincia Värmland din Suedia.
În seara venirii sale pe lume, la ora 21.00, nevasta preotului care locuia la ferma vecina, matusa Veunervik, a venit sa afle stiri despre nastere. A fost poftita în camera unde batrâna d-na Lagerlof îsi petrecea toata ziua. Asezata pe o cana­pea, tricota ciorapi pentru nepotei. Fiul ei, lo­co­te­nentul Lagerlof, tocmai intrase în oda­ie, anuntând-o ca sotia lui îi nascuse o fiica: Selma. În po­fida orei târzii, cele doua femei s-au ase­zat la o prajitura si o cafea, tai­fasuind despre mica fap­tura care tocmai venise pe lume.
Matusa Veunervik isi luase cartile de joc cu ea. Avea reputatia ca ghicea fara gres, desi nu recunostea cu placere acest fapt. S-a lasat deci un pic ru­gata înainte de a întinde cartile. Si-a plimbat degetele peste ele si, cu fata încretita de încordare, a murmurat cu­vinte de neînteles.

Selma Lagerlof
Selma Lagerlof

„Ce vezi?”, a între­bat-o nerabdatoare batrâna Lagerlof. „O boala”, i-a raspuns Veu­nervik. „Din pacate, o va avea toa­ta viata. Dar mai vad si niste cala­torii foarte lungi si dese schimbari de casa”. „Daca va fi bol­nava si incapabila sa munceasca, se va plimba de la o ruda la alta”, a spus necajita bunica. „Va munci toata viata si va avea mare succes, nu te în­grijora”, i-a raspuns vecina. „Poate slujind la stra­ini”, a suspinat din nou bunica. „Nu va munci ni­cio­data la vreun strain, se va ocupa cu carti si hâr­tii”, i-a mai spus Veunervik. Surprinsa de aceasta pre­cizare, ba­trâna Lagerlof s-a uitat si ea de aproape la carti, în­cercând sa desluseasca ceva. „Spui ca se va ocupa de carti si hâr­tii? Înseamna ca se va ma­rita cu vreun vicar sa­rac, cu care va merge din parohie în parohie… Sa dea Dum­nezeu sa fie macar un om bun”. Veu­ner­vik a între­rupt-o din nou: „Vrei sa stii ade­varul? Nu se va marita nicio­data”.
Într-adevar, marea scri­i­toare sue­deza Selma Le­gerlof s-a îm­bolnavit grav în copilarie, având toata viata o sanatate fragila. Nu era decât o învatatoare obscura, când si-a publicat primul roman, „Legenda lui Gösta Berling”, care a cunoscut un succes ex­traordinar, propulsând-o de la o zi la alta pe culmile celebritatii.
A iesit din învatamânt si a calatorit în Italia, apoi în diverse tari unde a descoperit subiecte pen­tru roma­nele ei, care au fost traduse în toate limbile. Ca­riera sa a fost încoronata de un Premiu Nobel pentru lite­ratura, primit în 1909. Cu acea oca­zie, Selma La­gerlof a vorbit despre predictia matusii Veunervik, ghicitoarea în carti, pe care bunica ei i-o povestise mai târziu, în detaliu. Textul a fost publicat în 1909 în revista franceza „Le Matin”.
Scepticii pot pretinde ca batrâna inventase acea poveste de dragul nepoatei ei. Dar oamenii seriosi stiu ca Selma La­ger­lof, lau­reata cu Premiul Nobel, nu avea nevoie de o astfel de publicitate.

http://www.mixdecultura.ro/

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.