Cod portocaliu de ninsori și viscol în opt județe; cod galben la...

Cod portocaliu de ninsori și viscol în opt județe; cod galben la Brașov!

0 20

Sfertul de sud-vest al țării intră, la noapte sub un cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, transmite Administrația Națională de Meteorologie, care a emis și două coduri galbene pentru alte zone ale țării.

Codul portocaliu este valabil de luni, ora 02.00, până miercuri, ora 10.00 dimineața.
În intervalul menționat, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 l/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș, rafalele vor atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Primul cod galben, valabil tot până miercuri dimineață, se referă la intensificări ale vântului și precipitații mixte.

În Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Al doilea cod galben, cu același interval de valabilitate, vizează intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol la munte.

În zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei, temporar va ninge, moderat cantitativ (10…20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70…90 km/h, viscolind ninsoarea.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.