Corona Braşov a pierdut meciul tur, din semifinalele Cupei EHF : 22-26,...

Corona Braşov a pierdut meciul tur, din semifinalele Cupei EHF : 22-26, cu Metzingen (Germania)

0 501

Meciul tur dintre Corona Braşov şi Metzingen (Germania), din semifinalele Cupei EHF la handbal feminin, disputat în această seară la Braşov, a revenit echipei germane, care a condus tot timpul pe tabela de marcaj. Cu o echipă robustă, în care rezistenţa fizică este în prim plan, lidera la zi a campionatului Germaniei a realizat un meci fără cusur, cu multe combinaţii eficiente, cu schimbări de ritm devastatoare, cu aruncări de pe semicerc sau de la distanţă, iar scorul a reflectat în fiecare moment aceste lucruri. Jucătoarele oaspete au impresionat prin forţă, prin rezistenţa, care le-a împins mereu spre poarta Braşovului, fără să obosească. Dealtfel, în prima repriză şi o jumătate din repriza secundă, antrenorii echipei germane au folosit doar două rezerve, ceea ce nu a făcut ca echipa să cadă fizic. Metzingen a condus în permanenţă, uneori şi la şapte goluri diferenţă (10-3, 14-7, 21-14), câştigând cu 26-22 (15-11), ceea ce îi deschide şanse mari ca, după returul de sâmbăta viitoare, din Germania, să facă pasul spre finală.

Pentru Corona au marcat: Zamfir: 10, Chiper 3, Cartaș 2, Hotea 2, Pricopi 2, Rațiu 1, Neagu 1, Dincă 1. Au jucat : Dedu (Mârcă, Hosu) – Chiper, Ţăcălie, Pricopi, Bondar, Zamfir, Hotea (Raţiu, Cartaş, Briscan, Neagu, Dincă, Marcu)

Optimism rezervat pentru retur

La sfîrșitul meciului, antrenorul Coronei, Bogdan Burcea a declarat: ,,Așa cum le-am avertizat pe fete înaintea meciului, Metzingen este o echipă valoroasă, puternică și disciplinată care a venit la Brașov să demonstreze acest lucru și a reușit. Din păcate, cînd ne-am dat seama cît sînt de puternice adversarele noastre, a fost prea tîrziu să ne montăm și să recuperăm diferența.
De la repliere, la apărare și atac, rezultatul de azi este cauzat de faptul că nu am mai dezvoltat, ca alte dăți, un joc de echipă. Am prezentat un joc fără culoare, cu multe acțiuni individuale, sporadic inspirate, care ne-au adus destul de des la limita jocului pasiv. Meciuri ca acesta sînt oportunități cu care te întîlnești mai rar în viață, și trebuie să știi să profiți de ele. Azi fetele au privit Metzingen de sus, iar asta ne-a costat. Dar măcar acum știm pe cine avem în față!
Meciul retur va fi unul îndîrjit, vă puteți imagina ce va fi în Germania, cînd se va juca o calificare în finală. Patru goluri înseamnă o diferență greu de recuperat dar nu imposibil”

La rândul ei, jucătoarea Carmen Cartaş, a spus : „A fost un meci greu, împotriva unei echipe valoroase, bine acoperită pe posturi. Noi am intrat greu în meci și s-a văzut. Rivalele au reușit să speculeze greșelile noastre și să își creeze un avantaj. Și arbitrajul a fost mai ciudat, dar noi nu trebuia să greșim atât de mult. Calificarea se joacă, nu vom ceda. Mergem în Germania să dăm tot ce putem ”.

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.