Corona și Bera Bera, șanse egale de calificare mai departe, în Cupa...

Corona și Bera Bera, șanse egale de calificare mai departe, în Cupa EHF la handbal feminin

0 11

Echipa de handbal Corona Braşov a făcut un pas important spre calificarea în turul următor al Cupei EHF, câştigând sâmbătă seara, în faţa propriilor suporteri, la o diferenţă de cinci goluri, 35-30 (16-15) manşa tur în compania echipei Super Amara Bera Bera din Spania.

Declarații după meci

Antrenorul Ion Crăciun : „A fost un meci greu, în care deși am luat multe goluri, de fapt, pe atac a fost punctul nostru slab, pentru că acolo am greșit multe mingi care au fost transmise apoi pe contraatac, faza a doua. Aşa am luat multe goluri, nu din cauza unei apărări slabe. În apărare, pe pozițional, ne-am descurcat şi spun că în apărare suntem cu un pas în față, în schimb, în atac am făcut o groază de greșeli. Pe fond de oboseală, fetele nu au mai ținut cont de ce le-am spus la bancă și de asta și fluctuațiile astea de scor. Tinerețea asta mai joacă și feste uneori, dar bine că le avem, sunt în curtea noastră, sunt de viitor mare și trebuie să le ajutăm și pe ele. Sunt convins că meciul de la Bera Bera va fi foarte greu dar nu imposibil de câștigat. Și noi am luat legătura cu adversarul, îl cunoaștem mai bine acum, sunt convins că și ei, dar trebuie să pregătim ceva, să facem o surpriză acolo. Plecăm de la 0-0, șansele rămân egale”.

Căpitanul Coronei, Georgiana Ciuciulete :  „O să fie un retur destul de greu, asta e clar. Oricum și aici ne-am așteptat la un meci strâns, nu ne-au surprins cu absolut nimic, noi ne-am făcut meciul greu.  Am avut urcușuri, am avut și căderi dar sperăm ca în retur să eliminăm aceste fluctuații. Am avut sala plină azi și asta a contat. Multumesc tuturor celor care au venit și ne-au susținut. Am terminat cu o victorie dar rămânem cu picioarele pe pământ pentru că ne așteaptă un retur foarte greu, în care șansele rămân 50-50 pentru califiarea în turul următor. Nu ne gândim, în niciun caz, că plecăm de la plus 5, totul se joacă de la zero

Antrenorul ibericelor, Imanol Alvarez : ,,Sunt mulțumit, nu pentru că am pierdut ,dar pentru că meciul ce va urma stă în mâna noastră. Astăzi am ratat foarte mult, trebuie să mai reglăm puțin și apărarea pentru că 35 de goluri primite sunt foarte multe. Calificarea rămâne însă deschisă. Jucăm pe terenul nostru iar asta poate ajuta, corectând în plus și unele elemente la care am greșit azi. Corona este o echipă puternică dar cred că noi vom ieși „vii“ din meciul retur”.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.