De ce a dat faliment social democrația în Europa?

Liderii s-au îmbogățit, au trecut în tabăra globaliștilor și au uitat de cei care chiar muncesc!

Din Olanda în Italia și din Franța în Germania, stânga social-democrată și socialistă e în faliment. Uneori, la propriu, cum e cazul Partidului Socialist Francez. După ce Benoit Hamon s-a clasat abia pe locul cinci în alegerile prezidențiale, iar partidul și-a pierdut aproape toți parlamentarii în alegerile generale, socialiștii au fost nevoiți în septembrie anul trecut să-și scoată la vânzare sediul central din Rue Solferino pentru a-și plăti creditorii.
Și nu vorbim de un partid oarecare, ci de o forță politică extrem de importantă, care a asigurat de mai multe ori guvernarea și i-a împins spre președinția țării atât pe Francois Mitterrand, cât și pe dezastruosul Francois Hollande.
Dincolo de prestația lamentabilă a lui Hollande, care nu a mai avut curajul să se prezinte în fața alegătorilor pentru un nou mandat, dezastrul Partidul Socialist Francez nu este singular în Europa. Stânga mainstream, cea care până la urmă a participat decisiv la structurarea Uniunii Europene, își plătește astăzi păcatele față dealegătorii săi tradiționali.

Îmbogățiți de carierele lor politice fulminante și înconjurați de o clientelă amatoare de tranzacții avantajoase cu statul, liderii stângii din întreaga Europă au uitat pentru ce au primit voturile alegătorilor. În loc să facă eforturi pentru a îmbunătăți viața clasei muncitoare, au asistat nepăsători la creșterea inegalităților sociale. În multe țări, guvernele din centru-stânga sunt cele care au prezidat creșterea accentuată a prosperității acționarilor și proprietarilor de companii, în vreme ce salariații au căpătat o cotă din ce în ce mai mică din bogăția creată.

Mari susținători ai globalismului, multiculturalității și diversității, liderii stângii, au privit nepăsători cum corporațiile internaționale fug spre est în căutare de forță de muncă ieftină și piața muncii din țară este invadată de imigranți și muncitori din țările sărace ale Europei care sunt gata să muncească pe mai nimic pentru îmbogățirea patronilor/.

Momentul cel mai semnificativ pentru modul în care stânga înțelege să-și facă datoria față de clasa muncitoare este criza economică din 2008. În loc să-i apere pe salariați, guvernele de stânga i-au lăsat pe ei să plătească prețul întreg al marilor inginerii financiare. Apoi, ca să scape cu fața curată din criza datoriilor, au pus înaplicare politici de restrângere fiscală sau “austeritate”, din care de pierdut au avut tot cei mai săraci dintre alegători.

„Trădarea” stângii mainstream a fost pedepsită de electoratul de stânga francez prin trecerea în masă de partea actualului președinte Macron (fost socialist), a lui Jean-Luc Melenchon, dar și spre dreapta naționalistă a lui Marine Le Pen. În Germania, situația este și mai dramatică. În ciuda faptului că presa face eforturi disperate să eticheteze Alternative fur Deutschland drept extremă dreapta sau de-a dreptul o forță neonazistă, partidul crește în sondaje ca Făt Frumos, cel mai mult pe seama social-democraților.

Ultimele sondaje de opinie din Germania arată că social democrații au fost întrecuți de AfD în intenția de vot, iar creștin democrațiiAngelei Merkel, deși se află în continuare pe primul loc, sunt și ei în cădere. Dar în Germania nu este vorba doar de faptul că social-democrații s-au înhămat și ei la căruța Angelei Merkel, renunțând să intre în opoziție, ci și de faptul că nu au niciun fel de leac pentru marea problempă pe care Merkel a declanșat-o – valul uriaș de imigranți.”[1]

SURSE
https://evz.ro/de-ce-a-dat-faliment-social-democratia-in-europa.html & https://www.dir.org.ro & Lupul Dacic