Despre nepotul său, Carol I ar fi spus că putea deveni :“un adevărat …român, fiindcă înjură şi face datorii !”
Adevărată sau nu, caracterizarea pusă pe seama primului Hohenzollern descins în România are un sâmbure de adevăr. Multe dintre trăsăturile pozitive de caracter ale rudelor sale germane i-au fost străine lui Carol al II-lea. Dintre membrii Casei Regale a fost primul născut pe teritoriul ţării şi botezat în religia ortodoxă. Curios, lipsit de accentul german, caracteristic rudelor, a fost îndrăgit şi receptat ca unul “de-ai noştri”. Nu i-au plăcut instrucţiile militare şi disciplina cazonă. În schimb , s-a integrat repede în societatea românească, făcându-şi numeroşi prieteni şi duşmani. Adeseori, încălcând eticheta şi rigorile Casei Regale, s-a aflat în compania … fara numar aibovnicelor din popor.
Intronarea lui Carol al II-lea (1930) a schimbat dramatic faţa dinastiei de Hohenzollern. Rigoarea, disciplina şi rigiditatea tipică monarhilor Carol I şi Ferdinand I au dispărut, tînărul Rege oferind iluzia unui suveran popular, dornic de reforme ,dar şi implicat grosolan în politică. Reversul medaliei au fost incredibil :desele renunţări la tron !!, cheltuielile exorbitante (de multe ori,direct din bugetul statului !), apetenţa pentru lux şi goana după cîştiguri ,lipsa de caracter si moralitate , cartofor, indiferentza fatza de soarta tzarii, etc.
La curte, Carol al II-lea a readus tare şi obiceiuri din vremea domniilor fanariote. “Atenţiile” şi şperţurile pentru membrii dinastiei, de neconceput pe vremea lui Carol I şi a lui Ferdinand I , au pătruns în anii ’30 în protocolul neoficial al Casei Regale. Industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt făceau donaţii palatului, în numele susţinerii “operei de binefacere” a suveranului. În 1931, cu ocazia aniversării unui an de la restauraţie, i-au oferit Regelui o servietă conţinînd 100 de milioane de lei aur.
Inginerul patron Malaxa a descris astfel “mituirea” în jurnalul său: “Mă aşteptam să urmeze scena cea mare, cu darea noastră afară din palat. Dar nu s-a întîmplat nimic. Carol ne-a strîns mâna pe rând (lui Malaxa şi Auschnit, n.n.) şi apoi ne-a decorat. Seara am jucat bridge împreună”. Bărbat modern, “Cărluţă” a investit cîştigurile în automobile de lux, avioane şi iahturi.
Divide et impera: Primii doi monarhi români s-au ferit de intrigile politice dâmboviţene, preferând să păstreze distanţa de lupta partidelor. Acesta fusese, de altfel, şi motivul/justificarea importării dinastiei de Hohenzollern în societatea românească! Contrar înaintaşilor săi,
Ca si Johanis azi , Carol s-a implicat în fiecare decizie, depăşindu-şi de multe ori atribuţiile stipulate prin Constituţie. Încă din adolescenţă manifesta aversiune împotriva lui Ionel Brătianu şi a liberalilor. Mai târziu, ca Rege, a aplicat cu succes politica numită de romani “divide et impera”, stârnind politicienii unii împotriva altora. A slăbit sistemul partidelor politice, până când a instaurat propria dictatură…
Ca si Ceausescu , se considera “Făuritorul României veșnice”: Trăind în “zodia Satanei”, după cum a denumit el însuşi anii ’30, s-a molipsit de naţionalism ieftin, conducere dictatorială, cultul personalităţii, saluturi fasciste şi uniforme pompoase. A apelat cu succes la retorica patriotardă, speculând trecutul istoric. Ţara strîns unită în jurul “conducătorului iubit” era o lozincă patentată din timpul Regelui Carol al II-lea. Ca si mai tarziu intelectualii au răspuns printre primii “chemării” suveranului! Scriitorul Cezar Petrescu i-a dedicat pagini întregi “Măriei Sale Carol al II-lea, făuritorul României veşnice”. În volumul “Cei trei regi”, literatul scria: “La o chemare de război se ridică toată suflarea unui neam şi stă încordată până ce trece primejdia. Toţi se leapădă de grijile şi necazurile lor mărunte, strânşi la o datorie mai mare, a tuturora”.Nu va suna cunoscut?
Enigma Carol? Da de unde,doar un derbedeu politic: Colaborator apropiat al Regelui Carol al II-lea, Mihail Manoilescu a cunoscut alături de Rege şi binele şi răul. A pledat pentru restauraţia din 1930, fiind arestat şi închis pentru câteva luni. Mai târziu a denunţat matrapazlâcurile financiare girate de suveran, fiind îndepărtat din camarila regală. În 1944, Manoilescu şi-a redactat memoriile, pagini întregi fiind dedicate lui Carol, pe care îl descrie drept o personalitate contradictorie. “Am puţină nădejde că se va putea dezlega vreodată, până în toate ascunzişurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decît istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi adevarul , cu totul împotriva lui Carol, înfăţişându-l ca pe un demon; sau lingaii,cu totul pentru dânsul, făcând din el un erou ce … n-a fost înţeles. Vor avea dreptate unii … Căci a fost şi demon şi… nitzel erou; şi întruchipare a puterilor întunericului şi arătarea deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins şi exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă ce întruchipează tot răul sau tot binele.”
Vorbe și fapte: Un alt colaborator,
Constantin Argetoianu, a remarcat şi el distanţa dintre intenţii şi realizări în cazul Regelui Carol al II-lea.
“Carol s-a înapoiat în ţară şi s-a suit pe tron cu dorinţa de a fi un mare Rege, de a reforma totul, de a pune mâna la toate şi de a imprima pecetea în toate ramurile activităţii noastre naţionale.
Din acest program, tânărul si jalnicul Rege n-a realizat decât schimbarea uniformelor şi răscolirea decoraţiunilor: a schimbat panglicile şi lampasurile, a înfiinţat o serie de medalii şi ordine (…) şi a creat doi mareşali.” (,,,) “Carol nu poate fi înţeles dacă nu este judecat în acelaşi timp cu societatea românească, care l-a hulit sau l-a adulat, exagerându-i de atâtea ori scăderile sau trecîndu-i în sarcină propriile ei păcate!” (Mihail Manoilescu – Memorii)
Ce credea el despre EL ? “Penibil : Eu sunt un bun şi loial patriot! Aşa am fost mereu! Dorinţa mea cea mai fierbinte este să fiu de folos patriei mele, nu să provoc nelinişti”,credea Carol al II-lea – 1927
