Dezbatere publică pe tema uceniciei la CCI

Dezbatere publică pe tema uceniciei la CCI

0 317

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov organizează, în 20 aprilie, o dezbatere publică pe tema proiectului de lege care reglementează ucenicia la locul de muncă. În condiţiile în care angajatorilor le este tot mai greu să-şi găsească personalul de care au nevoie, o asemenea lege este aşteptată cu mare interes de managerii de firme

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov organizează, în 20 aprilie, o dezbatere publică pe tema proiectului de lege care reglementează ucenicia la locul de muncă. În condiţiile în care angajatorilor le este tot mai greu să-şi găsească personalul de care au nevoie, o asemenea lege este aşteptată cu mare interes de managerii de firme.
Dezbaterea este organizată la propunerea deputatului PSD Roxana Mânzatu, care a invitat reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai AJOFM Braşov, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Universităţii Transilvania. Dezbaterea legii vine într-un moment în care mediul de afaceri acuză că găsirea de noi angajaţi este cea mai mare provocare.
Dorin Crizbăşan, directorul general al Doripesco, spune că s-a lovit de două mari dificultăți: partea de finanţare şi cea de capital uman și se teme că, în curând nu o să mai aibă cu cine să muncească.
Deputatul social democrat Roxana Mânzatu spune că îşi propune ca în lege să fie stipulate o serie de avantaje pentru angajatorii care formează ucenici la locul de muncă.
Printre acestea, suportarea echivalentului a 250 de euro lunar din cheltuielile cu fiecare ucenic, pentru o perioadă între un an şi trei ani, cât durează contractul de ucenicie sau 300 de euro lunar pentru stagiari sau absolvenţii de studii superioare.
Dezbaterea legii vine într-un moment în care deşi România se confruntă cu o gravă criză de forţă de muncă, anul trecut au fost mai puţin de 200 de ucenici la nivelul întregii ţări. O lege care să stimuleze formarea de personal prin ucenicie la locul de muncă ar putea fi un prim pas în soluţionarea acestei crize.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.