Din „învăţăturile” unui mare asasin economic: MUGUR ISĂRESCU

Din „învăţăturile” unui mare asasin economic: MUGUR ISĂRESCU

0 192

Săptămâna trecută, guvernatorul pe viaţă al Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a avut mai multe „expuneri” mediatice. Se pare că a început antrenamentele pentru preluarea conducerii unui nou „guvern al meu”, format din „tehnocraţi” specializaţi în slujirea intereselor mafiei financiare transnaţionale.

La o conferinţă organizată pe tema împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, la care erau prezenţi şi Klaus Iohannis, Preşedintele României, şi Gunther Oettinger, Comisarul European pentru Buget şi Resurse Umane, Mugur Isărescu le-a spus celor de faţă că „Vrem să creştem mai repede şi e absolut normal să dorim asta pentru că aşa reducem decalajele. Dar ca să creştem mai repede trebuie să mărim potenţialul nostru de creştere.”
Guvernatorul pe viaţă constată, însă, că „Avem dificultăţi atât cu factorul capital cât şi cu forţa de muncă.” Iată, deci, că eternul guvernator ştie bine lecţia despre creşterea economică şi reducerea decalajelor.
Într-adevăr, nu putem reduce decalajele care ne despart de ţările avansate decât dacă reuşim să realizăm o creştere economică accelerată şi nu putem obţine o astfel de creştere decât dacă mărim potenţialul de creştere, decât dacă mărim cei doi factori ai acestui potenţial, capitalul şi forţa de muncă.
Avem capital puţin şi prost şi am pierdut şi partea cea mai bună a forţei de muncă, plecată din ţară în căutarea unui trai decent.
Ceea ce uită domnul guvernator să ne spună este că „dificultăţile” pe care le are, acum, România, atât cu factorul capital cât şi cu forţa de muncă, se datorează ingineriilor financiare pe care le-a pus în operă chiar el şi care au determinat distrugerea atât a capitalului acumulat de români până în anul 1989 cât şi a unei bune părţi din forţa de muncă a ţării.
În perioada 1990-2000, Mugur Isărescu împreună cu ceilalţi membri ai consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României au pus în funcţiune tiparniţa de bani a băncii şi au aruncat în circulaţie o cantitate uriaşă de bani de hârtie, care a declanşat şi întreţinut cea mai mare inflaţie din istoria ţării. Inflaţie care, la rândul ei, a determinat distrugerea celei mai mari părţi a capitalului acumulat de poporul român de-a-lungul istoriei, ca şi a milioane de locuri de muncă.
În perioada 1990-2000, masa monetară creată de Banca Naţională a României a crescut de la 514 miliarde de lei la 185.060 miliarde de lei, adică de peste 360 de ori, în condiţiile în care producţia ţării, PIB-ul, a scăzut cu aproape 20%, cea mai mare depresiune economică din istoria acestei ţări. Într-o economie normală, sănătoasă, masa monetară creşte sau scade proporţional cu producţia.
În aceiaşi perioadă, 1990-2000, în Cehia, unde masa monetară a crescut foarte puţin, preţurile au crescut de numai 3,5 ori, creştere absolut normală, cerută de trecerea de la economia comunistă la economia bazată pe proprietatea privată asupra capitalului.
În timp ce Mugur Isărescu şi echipa lui de la Banca Naţională a României creşteau preţurile cu 250% pe an, Petre Roman şi echipa lui de la Guvernul României şi cu complicitatea liderilor de sindicat, „emanaţi de revoluţie”, indexau „subunitar” salariile şi pensile astfel încât puterea de cumpărare a acestora scădea cu fiecare an de inflaţie. Preţurile creşteau cu 250% pe an iar salariile şi pensiile cu 225%, astfel că puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor se reducea cu 10% pe an. Aşa s-a ajuns ca, în anul 2000, puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor să nu mai reprezinte decât 60% din aceea existentă în anul 1989.
În aceiaşi perioadă, 1990-2000, numărul salariaţilor s-a redus de la 8,1 la 4,6 milioane.
Reducerea salariului mediu, exprimat în preţurile de astăzi, de la 414 euro, în anul 1990, la 241 euro, în anul 2.000, combinată cu reducerea numărului mediu de salaraţi, de la 8,1 milioane, în 1990, la 4,6 milioane, în anul 2.000, a avut ca efect reducerea drastică a fondului de salarii, de la 39,7 miliarde de euro, în anul 1990, la 13,4 miliarde de euro, în anul 2.000.
În condiţiile în care numărul pensinarilor a crescut, de la 3,3 milioane, în anul 1990, la 6,2 milioane, în anul 2.000, iar pansia medie a scăzut, de la 140 euro pe lună, la 82 euro pe lună, în anul 2.000, fondul de pensii a crescut puţin, de la 5,6 miliarde de euro, în anul 1990, la 6,0 miliarde de euro, în anul 2.000.
Aceasta a însemnat, însă, reducerea brutală a cererii, atât a cererii de bunuri de consum cât şi a cererii de bunuri de investiţii. Mii de întreprinderi, trecute, prin Legea 15/1990, din proprietatea publică, a poporului român, în proprietatea privată a statului, s-au trezit că nu au cui vinde produsele lor, au intrat în „blocaj financiar”, în incapacitate de plată, în faliment, gata pentru a fi „privatizate”, adică vândute pe nimic politicienilor şi transnaţionalilor.
Răul produs de Banca Naţională a României în complicitate cu guvernele României conduse, în acea perioadă, de Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile şi….. Mugur Isărescu, nu s-a oprit aici.
Exprimată în preţurile de astăzi, valoarea imobilizărilor corporale, a capitalului fix, din România, era de 480 miliarde de euro, în anul 1989, iar în anul 2000 ajunsese la 160 miliarde de euro. Diferenţa, de 320 miliarde de euro, reprezintă o parte a prejudiciului creat poporului român de membrii consiliului de admnistraţie al Băncii Naţionale a României şi de membrii guvernelor mai sus menţionate.Dacă luăm în considerare datele publicate de BNR în Raportul său anual privind aşa-zisele investiţii străine directe pe anul 2016, din care rezultă că imobilizările corporale şi necorporale reprezintă 45,5% din valoarea investiţiilor, a capitalului, ajungem la concluzia că valoarea prejudiciului creat poporului român prin inflaţia declanşată de Banca Naţională a României, în deceniul 1990-2000, se ridică la peste 700 de miliarde de euro, în banii de astăzi.
Aceste fapte se încadrează perfect la infracţiunea de subminare a economiei naţionale prevăzută de Codul Penal al României, în vigoare la data săvârşirii faptelor.
Partea cea mai rea a consecinţelor ingineriilor financiare puse în operă de către banca centrală şi guvernele României postdecembriste nu o reprezintă distrugerile de capital şi de locuri de muncă, oricât de mari sunt acestea, după cum am văzut, ci crearea unei economii bolnave, o economie oligarhică, în care 90% din capitalul naţional a ajuns în proprietatea privată a câtorva mii de oligarhi, în cea mai mare parte străini.Conform calculelor mele, realizate pe baza datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, oligarhii au scos din ţară peste 1.500 miliarde de euro, adică peste 50% din PIB-ul creat de români în această perioadă. Anul acesta, 2017, vor mai scoate alte 90 miliarde de euro, din PIB-ul de 180 miliarde de euro, cât urmează să producem, până la sfârşitul anului.
Pentru a construi cele 8.000 de kilometri de autostradă de care am avea nevoie ca să dispunem de un sistem de autostrăzi de aceiaşi densitate şi calitate ca cel al Germaniei, ne-ar ajunge suma de 80 miliarde de euro, adică mai puţin decăt suma de bani de care suntem deposedaţi,
Mugur Isărescu ştie bine că el şi ai lui au adus ţara în situaţia de a nu mai putea să-şi asigure o creştere economică accelerată şi sănătoasă, sustenabilă, să reducă decalajele care o despart de ţările dezvoltate ale Europei şi ale lumii, dar ne dă lecţii despre „creştere” şi „decalaje” fiind convins că el şi ai lui vor ţine statul român în captivitate pe termen nelimitat şi că nu vor fi niciodată traşi la răspundere pentru răul pe care ni l-au făcut.

Constantin COJOCARU
1 noiembrie 2017

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.