Din nou despre mămăliga românească
V-aţi ars vreodată cu mămăligă sărită din ceaun?
Unii ar numi asta tortura paroxistică.
În memorabilul an 1989 s-a întâmplat un miracol pe care istoricii, cu neostoita lor nevoie de încadrare şi denominare, l-au botezat Toamna Naţiunilor.
Este vorba de prăbuşirea în doar câteva luni a sistemului comunist, în toată Europa de Est. S-a dovedit că acest uriaş ce părea inexpugnabil, avea picioare de lut, lideri de carton şi o ideologie ce ajunsese la termenul de expirare.
Pe rând, liderii comunişti din Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, Bulgaria au acceptat inevitabilul şi au făcut la timp pasul înapoi şi genuflexiunea de cedare, astfel încât să evite măcelărirea propriilor popoare.
Doar liderii României, bazându-se pe consistenţa mămăligoasă a poporului lor, au ales să întindă coarda sfidării până la scoaterea armatei pe străzi.
Şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat! Sub presiunea insuportabilă a autorităţilor, mămăliga românească nu s-a terciuit ci a explodat. Făcând prăpăd în jur, cu mii de morţi evitabile cauzate de reacţia întârziată şi violentă a conducătorilor şi a populaţiei.
Acum, mălăiosul popor român este din nou pus la încercare. Dar, cu rezistenţa prin pasivitate care l-a făcut să fie asimilat, în timp, regnului vegetal, tace din nou, îndură şi se oferă, fatalist, ca nutreţ, şeptelului de la guvernare. Aşteaptă laş şi acumulează energii distructive.
În jur lumea se mişcă. Ba cu lozinci inflacarate, ba cu bâte, ba cu marşuri ameninţătoare, ba cu feţe acoperite. Dar acoperite nu contra virusului ci contra gazelor lacrimogene. Peste tot se înregistrează proteste masive împotriva îngrădirii drepturilor fundamentale ale omului, a sacrificării economiilor naţionale şi a surselor de subzistenţă a omului de rând pe altarul luptei guvernelor cu COVID 19.
Peste tot spiritul civic şi atentatele la democraţie produc convulsii sociale, mai puţin la noi.
Istoria se repetă!
Exact ca în Toamna Naţiunilor. Pe când în Europa de Est protestele sociale declanşate la momentul oportun au generat revoluţii de catifea, fără vărsare de sânge, în România s-a pierdut startul şi s-a ajuns la o revoluţie sângeroasă.
Acum, ca într-o secvenţă de coşmar proiectată în buclă, compatrioţii noştri comit aceleaşi greşeli, nu se pot lecui de năravurile lor mult prea păguboase!
Deşi nicăieri în Europa restricţiile nu sunt atât de dure şi de aberante ca la noi, nu românii ies în aceste zile în stradă să protesteze că li se încalcă libertăţile şi demnitatea umană, ci nemţii (20 000 duminică, la Berlin), bulgarii (25 000 joi, la Sofia), englezii, belgienii etc.
Ai noştri protestează şi ei (s-ar putea zice…), dar în stilul care i-a consacrat ca fentangii, pe după plop. Fac băşcălie cât cuprinde de toţi şi toate (inclusiv de propriile necazuri) şi dau cu tifla autoriăţilor oriunde le prind în minoritate. Plajele sunt pline, vămile sunt ultra aglomerate, în marile oraşe cu victorii fotbalistice străzile sunt sufocate de ultraşi îmbrăţişându-se.
În rest, e bine. HORECA hor(e)căie de povara falimentelor, sistemul sanitar intră în comă încercând să trateze comatoşi, iar românii încă lefegii sunt împinşi spre şomajul „salvator” prin carantinări absurde şi abuzuri poliţieneşti de inspiraţie orwelliană. La toate acestea se mai adaugă şi majorările „la mişto” a indemnizaţiilor şi pensiilor, de parcă dispreţul faţă de cetăţean nu ar fi destul de evident si asa.
În vreme ce, prin vecini, lucrurile intră încet – încet în matca lor firească, stimulate de proteste dar nu aruncate în aer de acestea, în România se perseverează, iraţional, în direcţia experimentelor de forţă, de călcare pe cap a mămăligoşilor autohtoni.
Senzorii sociali sunt ignoraţi. Iar încrederea oarbă a preşedintelui şi a premierului în abilitatea instituţiilor de forţă de a-i apăra, de a controla alegerile şi populaţia prin manipulare şi alte metode specifice, obturează orice şansă de dezamorsare, până nu e prea târziu, a tensiunilor latente care se acumulează galopant.
Se simte în aer miros de mămăligă dând în clocot.
Şe pare însă că, atinşi de COVID 19, guvernanţii noştri şi-au pierdut complet mirosul.
