Din septembrie, vom avea încă un obiectiv pe harta turistică a județului...

Din septembrie, vom avea încă un obiectiv pe harta turistică a județului : Cetatea Feldioara

0 244

În prezența președintelui Consiliului Județean Brașov și a primarului comunei Feldioara, au fost recepționate lucrările realizate în cadrul proiectului „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Cetății Feldioara”. Începute în 2013, când forul județean a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăți, amplele lucrări au transformat din temelii vechiul edificiu teuton care datează din secolul al XIII-lea, redându-i măreția de odinioară. Investiția are o valoare de peste 12 milioane de lei și va aduce județului Brașov, încă un obiectiv turistic important, așa cum este de părere președintele CJ Brașov, Adrian Veștea : Mă bucură foarte mult faptul că pe lângă celealte cetății, care au deja un număr însemnat de turiști și Cetatea Feldioara își face apariția pe această hartă și să sperăm că în perioada următoare, toate aceste destinații, respectiv, Cetatea Rupea, Cetatea Făgăraș, Cetatea Râșnov și Cetatea Feldioara, vor fi vizitate de cât mai mulți turiști
După recepția lucărilor de restaurare, va urma amenajarea celor patru turnuri ale Cetății, cu obiectele descoperite de arheologi în zonă. De asemenea, aici se vor desfășura și felurite evenimente. Cetatea Feldioara va fi inaugurată oficial în luna septembrie a acestui an, moment în care va fi deschisă circuitului turistic
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.