,,FIS Children Trophy” este gata de start

,,FIS Children Trophy” este gata de start

0 173

Doar 4 zile ne mai despart de start-ul competiței internațonale de schi ,,FIS Children Trophy”. Poiana Brașov este pregătită, pentru al doilea an consecutiv, să găzduiască o întrecere sportivă dedicată copiilor de la categoriile U14 și U16. Anul acesta, au confirmat prezența la start sportivi din Austria, Grecia, Franța, Ungaria, Brazilia, Liban, Bulgaria și România. Cea mai numeroasă delegație, exceptând țara gazdă, România, vine din Grecia și numară aproximativ 30 de persoane sportivi și antrenori. Grecii au fost prezenți și anul trecut în Poiana Brașov, la prima ediție a competiției și s-au declarat impresionați, atât de domeniul schiabil, cât și de condițiile de cazare. Pentru delegațiile care și-au confirmat deja prezența, în conformitate cu standardele impuse de Federația Internaționala de Schi, Asociația de Turism Poiana Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Ana Teleferic asigură cazare, masa și, respectiv transport pe cablu pe perioada concursului. Pîrtia de competiție este Subteleferic, iar ora de începere a întercerilor de Slalom și Slalom Uriaș este 09,30, în zilele de 19 și 20 februarie. Mai multe delegații și-au anunțat deja intenția de a sosi în Poiana Brașov cu 2-3 zile înainte de concurs, pentru a se antrena. Pîrtia desemnată de Comitetul de Organizare pentru antrenamente și încălzire este Ruia.

Pentru Brașov este un eveniment extrem de important, care pozițonează Poiana pe harta competițională mondială, pentru disciplina Schi Alpin.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.