Futsal : Celta Braşov joacă duminică acasă, cu Fortius Buzău (ora 16,00)

Futsal : Celta Braşov joacă duminică acasă, cu Fortius Buzău (ora 16,00)

0 282

Duminică, de la ora 16,00, în Sala Sporturilor din Brașov, Celta Brasov- CS Colţea 1920 se va duela cu Fortius Buzău, în runda a 16-a din Liga a 2-a la futsal. Brașovenii au doar varianta victoriei, dacă vor sa rămână în cursa directă cu echipa din Miercurea Ciuc, pentru locul I, care asigură promovarea direct în prima ligă : ,,cele 2 echipe din Buzău din această divizie sunt incomode la fiecare joc dar pe noi doar victoria ne interesează în meciul cu Fortius. Trebuie să fim concentraţi pe tot parcursul meciului ca să obținem o nouă victorie. Mai avem trei finale ca să ne îndeplinim visul, acela de a promova direct în Liga I. Suntem un grup frumos, cu o conducere tânără, care face eforturi pentru noi și vrem să readucem Brașovul în prim planul futsalului din România. Sper ca și lumea sa vină să ne susțină!”, a spus Radu Burciu, antrenor\jucător la Celta Braşov
În deschidere, de la ora 14,00, echipa de juniori U19 a clubului va juca împotriva celor de la KSE Tg.Secuiesc, în campionatul de juniori.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.