Handbal : S-a încheiat calvarul pregătirii fizice; urmează meciurile de verificare

Handbal : S-a încheiat calvarul pregătirii fizice; urmează meciurile de verificare

0 240

Jucătoarele echipei de handbal Corona Braşov au încheiat cantonamentul de la Sfântu Gheorghe. După opt zile de pregătire fizică, antrenorul Costică Buceschi a declarat că este mulţumit de felul în care au răspuns jucătoarele la programul de antrenamente : „A fost un cantonament reuşit în care ne-am atins toate obiectivele pe care ni le-am propus, pentru că toate jucătoarele au ajuns acolo unde ne doream pentru această perioadă. Este foarte important că am terminat această primă etapă de pregătire fizică fără mari probleme de sănătate, au apărut doar mici probleme musculare, cumva de aşteptat la acest moment, însă ele se vor rezolva într-un timp foarte scurt. Ne-am pregătit bine, nu a fost o perioadă uşoară, dar este ceva necesar în viaţa oricărui sportiv, ceva care sper că se va vedea foarte bine şi în campionat”
După cantonament, handbalistele îşi vor continua pregătirea la Braşov, unde vor intra şi în sală pentru a pregăti seria de jocuri amicale care va urma. „După câteva zile liere în week-end şi ziua de luni, marţi ne reunim şi reluăm antrenamentele la sala de forţă şi în sală, cu mingea. În curând încep meciurile amicale şi este important să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Săptămîna aceasta ne vom pregăti la Braşov, iar joia viitoare plecăm spre Ungaria, unde vom juca două meciuri amicale cu Debrecen, urmând ca după această oprire să ne continuăm drumul la Michalovce, unde vom participa la un turneu amical. După acesta, vor urma turneele din ţară şi este bine că avem multe jocuri pentru că ne vor arăta foarte bine unde suntem şi mai trebuie pus la punct până la startul sezonului
”.

Programul echipei de handbal Corona Braşov, în perioada următoare este unul încărcat cu meciuri amicale. După cele două meciuri amicale cu Debrecen din Ungaria, Corona va participa la turneul internaţional organizat de Iuventa Michalovce, la care vor mai participa şi Kisvarda (Ungaria) şi Lublin (Polonia). În 12-13 august, Corona a confirmat participarea la turneul de la Bistriţa, alături de CSM Bistriţa, Universitatea Cluj şi SCM Roman, iar pe 18-19 august, va organiza la Braşov, Memorialul „Dumitru Popescu Colibaşi”, competiţie la care vor mai participa, CSM Bistriţa, Unirea Slobozia şi Măgura Cisnădie. Seria turneelor amicale se va încheia cu un patrulater la Cisnădie. În prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, programată pe 6 septembrie, Corona va juca pe teren propriu cu HCM Râmnicu Vâlcea.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.