„Hegemonia CRETINILOR: Evoluția COTEI de IMBECILITATE din epoca Reagan până în epoca...

„Hegemonia CRETINILOR: Evoluția COTEI de IMBECILITATE din epoca Reagan până în epoca Trump”!

1 15
Pe măsură ce trece timpul, sporește cretinismul? Sau este vorba de o grupare mai eficientă a cretinilor în funcțiile-cheie? Un excepțional editorial de Guy Millière pentru site-ul conservator francez Dreuz Info.

Italienii Carlo Fruttero și Franco Lucentini publicau în 1997 o carte cu titlul Dominația Cretinilor. Vorbeau despre șabloanele de gândire din Europa epocii respective. De atunci, situația s-a agravat.
Și cred că de acum a venit momentul să vorbim despre hegemonie.

Franța nu este singura atinsă de acest simptom: nici restul Europei nu se simte mai bine.
Statele Unite și Canada au și ele o supraabundență de cretini. Însă cred că cretinismul francez este foarte avansat și conține un amestec de aroganță și prețiozitate care îl fac remarcabil în mod deosebit. O țară care, după ce l-a avut pe François Hollande la putere, l-a ales pe Emmanuel Macron președinte, după puzderia de imbecilități crase și de fraze infecte sau grotești pe care acesta le-a proferat în campania electorală, este o țară într-un stadiu de decrepitudine mentală foarte avansată. Însă mai ales în domeniul jurnalismului se distinge Franța; aici atinge ea niveluri de cretinism aproape de nedepășit.
Am avut deja ocazia să scriu că un „specialist” de tipul celor francezi trebuie să se înșele de fiecare dată, tot timpul și în legătură cu toate subiectele. Și încă rămân convins de asta. Este valabil și pentru ziariștii care analizează politica internațională. Și mi se întâmplă adesea să mă întreb cum sunt formați majoritatea ziariștilor din Franța care se ocupă cu politica internațională, deoarece sunt campioni la cretinism.

Fără îndoială, când este vorba de America, ei copiază accesele de delirium tremens care reprezintă cvasi-totalitatea programelor de la CNN și MSNBC, dar reușesc întotdeauna să adauge o tușă personală care îi
face să devină burlești păstrând în același timp un aer doct și serios.
De mare maestru. Ei sunt moștenitorii unei lungi tradiții și este limpede că vor să se arate la înălțimea celor care i-au precedat.
Acum patruzeci sau cincizeci de ani, niște imbecili îl admirau pe Jimmy Carter, găseau că politica sa în ceea ce privește Iranul era genială și se extaziau în legătură cu eliberatorul Ruhollah Khomeini. Nu s-au înșelat: după cum știe toată lumea, sub Khomeini și succesorii săi, Iranul a devenit o mare democrație unde domnesc pacea, libertatea și prosperitatea.
Ceva mai târziu, au decretat că Ronald Reagan este un dobitoc care va provoca un război calificând Uniunea Sovietică drept „Imperiu al Răului”. Când Zidul Berlinului și apoi Imperiul Sovietic au căzut, ei au știut din sursă sigură că acestea s-au petrecut grație subitei gentileți a domnului Gorbaciov, care se presupune că s-a sculat într-o dimineață și și-a zis: „bun, o să dărâm Zidul Berlinului și o să prăbușesc imperiul pe care îl conduc!”
Din punctul de vedere al imbecililor, Ronald Reagan nu a făcut nimic. Absolut nimic. Și s-a înconjurat de ignoranți care nu avea geniul inerent al ziariștilor francezi.

Urmașii imbecililor s-au prefăcut că varsă o lacrimă pentru a-și ascunde jubilarea când pe 11 septembrie 2001 islamiștii au atacat Statele Unite. Apoi l-au făcut pe George Walker Bush fascist și analfabet pentru că a îndrăznit să declare un război mondial împotriva terorismului islamic. Bush nu a înțeles ceea ce se înțelege atât de bine în redacțiile pariziene: că atunci când ai de-a face cu teroriștii islamici trebuie să-i tratezi cu flori asemănătoare celor depuse peste tot în Europa, la locurile unde au fost comise atentatele.

Există și modelul spaniolilor, după atentatul de la Madrid, de a lua umbrele și a desfășura bannere pe care să scrie Paz. Nu a existat nici un atentat în Statele Unite până la sfârșitul președinției lui Bush, dar aceasta, vă vor spune urmașii imbecililor, este numai datorită faptului că George Walker Bush a avut o inexplicabilă șansă.

Când a fost ales Barack Obama, urmașii urmașilor imbecililor au fost apucați de un extaz vecin cu orgasmul. Barack Obama a încercat să-i pună pe reprezentanții Frăției Musulmane la putere peste tot în lumea
arabă sunnită, a repornit războiul în Irak, a transformat victoria în înfrângere, a eliberat din închisori niște băieți simpatici precum Abu Bakr Al-Baghdadi, a permis fără să miște un deget crearea Statului Islamic, baza de formare a teroriștilor jihadiști, care au făcut apoi zeci de atentate în Europa și în alte părți ale planetei, a asistat pasiv la distrugerea Siriei, cu un bilanț de 500.000 de morți, l-a răsturnat pe Gaddafi, care coopera cu lumea occidentală, a permis formarea valurilor de imigranți musulmani care au inundat Europa. În fine, a încheiat un acord cu Republica islamică Iran permițând Teheranului să-și continue activitățile nucleare militare (au fost prevăzute simulacre de inspecții în locurile alese de Iran și interzise în alte locuri, acolo unde se petreceau lucrurile grave) și acțiunile de susținere a terorismului. Și pentru a fi convins că Iranul va fi cât mai nociv a permis acestuia să intre în posesia a 1600 de miliarde de dolari care s-au regăsit în activitățile nucleare ale Coreei de Nord, în actele criminale ale Hezbollah, Hamas și ale miliției Houthi din Yemen. Toate astea, le-au găsit ab-so-lut geniale. Minunate. Extraordinare.

Din momentul în care guvernele europene au sperat să poată pune mâna pe o parte din cei 1.600 de miliarde de dolari, ei au găsit admirabil ca liderii europeni să-l primească pe simpaticul Rouhani, care, în paralel, continua să ruineze Iranul și să pronunțe pedepse cu moartea urmate de sute de execuții capitale. Nu au văzut nici cea mai mică legătură între toate elementele pe care le-am enunțat și care constituie partea esențială a bilanțului lui Obama. Le-au considerat ca pe elemente total disparate unele de altele. Și nu au sesizat nici o legătură între cauză și efect, de exemplu între eliberarea de către Obama a lui Abu Bakr Al-Baghdadi și crearea Statului Islamic. Sau între răsturnarea de către Obama a lui Gaddafi, haosul care a urmat (și care s-a născut evident printr-un inexplicabil hazard) și valurile de imigranți veniți din Africa în Europa.

Când Coreea de Nord s-a dotat cu arme nucleare grație celor 1.600 de miliarde de dolari, Obama a vorbit de „răbdare strategică” și, pentru a-și arăta „răbdarea” a preferat să meargă să joace golf. Chestie pe care ei au găsit-o foarte cool și subtilă.Apoi a venit Trump și, ei, cu un instinct care nu înșală, au înțeles imediat că este cel puțin la fel de idiot și lipsit de neuroni ca Ronald Reagan. Să conduci timp de patruzeci de ani o companie multinațională prezentă pe toate cele cinci continente, și încă de o manieră eficientă și făcând o avere de miliarde, este, potrivit lor, un semn indubitabil de idioție. Cum ei sunt extrem de inteligenți, nu au condus niciodată o întreprindere și au un livret de economii la CEC.

Când Trump a ieșit din Acordurile de la Paris care ar fi trebuit să lupte împotriva încălzirii globale antropice care nu există, au avut bufeuri și i-au citat pe toți urmașii lui Lissenko, care sunt plătiți de ONU și care lucrează la GIEC, pentru a zice că încălzirea globală există (dacă urmașii lui Lissenko ar spune adevărul, și-ar pierde slujbele): ei cred cu adevărat că urmașii lui Lissenko spun adevărul, ceea ce demonstrează că sunt mai proști decât urmașii lui Lissenko, dat fiind că aceștia știu că mint pentru a-și lua niște bani.
Au avut apoi o criză de apoplexie când Trump a ieșit din Acordul cu Iranul: ei au spus într-un glas că un acord care permite simulacre de inspecții și care a permis Iranului să continue să finanțeze terorismul islamic și regimul nord-coreean este un acord impecabil și exemplar și s-au purtat ca și cum ar fi crezut cu adevărat în ceea ce spun (deși sunt proști, nu sunt chiar atât de proști!). S-au făcut că nu au văzut documentele luate de Mossad de la Teheran.

În momentul summit-ului G7 nu l-au auzit pe Trump cerând liber-schimb, și dacă îi întrebați ce făceau în timp ce Trump vorbea, vă vor spune că nu înțeleg engleza atunci când vorbește Trump, dar o înțeleg perfect când Justin Trudeau spune Hare Krishna și face pe yoghinul.
Pentru a vă demonstra că sunt fini cunoscători ai economiei, ei vă vor spune că Trump este protecționist pentru că pune taxe de zece sau cincisprezece la sută pentru a crea un raport de forță, însă că prin taxarea cu trei sute la sută a produselor lactate americane Trudeau este un adept al pieței libere.
Ei au prevăzut că atunci când ambasada Statelor Unite va fi instalată la Ierusalim, întregul Orient Apropiat va deveni foc și sânge: ați văzut cu siguranță revoltele de stradă care au distrus Ierusalimul, Cairo și celelalte mari orașe din regiune. Eu nu le-am văzut, însă nu mă înșel chiar de fiecare dată, tot timpul și în legătură cu toate subiectele: eu nu sunt un specialist.

Știam că văzându-l pe Trump întâlnindu-se cu Kim Jong Un într-un loc ales de Trump, la data aleasă de Trump, în condițiile cerute de Trump, după ce Trump a sufocat regimul nord-coreean și l-a amenințat
cu distrugerea totală, ei vor spune că întâlnirea este un triumf ab-so-lut al lui Kim.
Dacă Coreea de Nord ar fi total distrusă, ar spune că și acesta este un triumf al lui Kim. Ce capacitate uluitoare de a spune orice! Și au un asemenea obicei de a spune orice, încât acest orice le vine pe limbă fără a mai fi nevoie să treacă prin creier.
La fel cum predecesorii lor din anii 1980 au știut imediat că Gorbaciov s-a sculat într-o dimineață și a zis: „bun, voi dărâma Zidul Berlinului și voi prăbuși imperiul pe care îl conduc”, au știut imediat că Kim Jong și-a spus spontan într-o dimineață: „Ce fericire! Regimul meu este amenințat de distrugerea totală. Voi arăta că rezist triumfal mergând să mă întâlnesc cu Donald Trump acolo unde vrea, când vrea, îi voi spune lui Trump că accept o denuclearizare totală și verificabilă, apoi o să mă distrez trăgându-i un șpiț în nas, pentru că e o cârpă care nu se va mânia deloc.”
Ei au știut imediat că Trump a improvizat totul și dacă Mike Pompeo a mers de două ori la Phenian, a făcut-o doar în scopuri de turism gastronomic.
Ei au știut că Trump a fost la Singapore fără nici un consilier, așa cum arată și fotografiile (iar dacă îi recunoașteți în ele pe Mike Pompeo, John Bolton și John Kerry, vă vor spune poate la televiziunea
franceză că au venit să verifice doar dacă Casa Bântuită de la Disneyland Singapore este la fel de amuzantă ca aceea de la Disneylandul din Los Angeles).
Ei știu cu certitudine că Kim Jong a obținut tot ce și-a dorit. Dovada? Nu va primi nici un cent din partea Statelor Unite, sancțiunile stricte împotriva Coreei de Nord rămân în picioare, trupele americane sunt în continuare în Coreea de Sud, vasele militare americane, gata să intervină masiv, sunt tot în largul coastelor
nord-coreene, iar Trump consideră mai mult ca oricând că acordul aprobat implică o denuclearizare totală, rapidă și verificabilă (cu adevărat verificabilă, spre deosebire de ce a acceptat Obama în legătură cu
Iranul).
Nu sunt acestea dovezi că Kim Jong Un a obținut tot ce a vrut?
Nu sunt acestea dovezi că Trump este o nulitate? Mai ales în comparație cu Obama.
Trump nu a dat 1.600 de miliarde: Obama a făcut-o pentru Iran. Obama era cu adevărat superior, nu?
Trump cere inspecții reale, nu clovneriile acceptate de Obama: superioritate inconstestabilă a lui Obama!
Trump cere încetarea cooperării nucleare Coreea de Nord – Iran, în timp ce Obama a creat-o. Superioritate absolută a lui Obama!
Bineînțeles, nu se va spune niciodată că toți predecesorii lui Trump, de la sfârșitul președinției lui Reagan, nu au reușit să obțină nimic din partea Coreei de Nord (la acest punct, Obama nu a fost mai prost decât Bill Clinton sau George Walker Bush). Nu va fi propusă nici o soluție la pericolul reprezentat de decenii de Coreea de Nord (poate doar răbdarea strategică sau golful). Nu va exista decât o dorințăfoarte evidentă: ca Trump să eșueze la rândul său.
Din păcate pentru toți acești oameni, Trump a reușit în tot ce a întreprins în ultimele optsprezece luni.Citind comentariile la articolele publicate în presa franceză, observ de asememea că toți cei care comentează sunt urmașii urmașilor imbecililor din anii Carter: cei care scriau articolele de atunci. Fără îndoială că „moderatorii” elimină comentariile inteligente: comentariile inteligente ar strica atmosfera. La televiziune, cretinii sunt doar ei între ei, ca să nu se contrazică: cu adevărat este hegemonia cretinilor.
Un spectacol minunat.
Franța, așa cum zicea un vechi slogan, nu are petrol, dar ideile cretinilor se difuzează în jet continuu.

Pe Titanic, muzicanții au cântat până ce vasul s-a scufundat cu totul.
În Franța, poate că spectacolul va continua până ce țara se va scufunda iremediabil.”
Sursa: https://ioncoja.ro/

COMENTARII

  1. Tovarasul coja a ramas acelasi IMBECIL si CURVA asa zisa intelectuala care se excrementeaza pe hirtie si se sterge cu mina.