Hoitarul de pe Wall Street a mai făcut un pas spre lichidarea Fondului Proprietatea

Fondul Proprietatea,la inceputuri,intre cele mai mari din Europa !- unul dintre cei mai tranzacționați emitenți de pe piața autohtonă de capital, a surprins pe toată lumea la finele săptămânii trecute cu un anunț cum că scoate la vânzare prin intermediul unei oferte publice o parte din participația sa de 19% la compania petrolieră OMV Petrom, cu scopul declarat de a mări numărul acțiunilor libere la tranzacționare.
De fapt, este o nouă mișcare a acționarului principal, americanul Paul Singer, numit hoitarul de pe Wall Street, de a deturna sensul înființării FP. În ultimii ani, Fondul a lichidat dețineri de 540 de milioane de euro de la companii de stat precum Romgaz, Transelectrica sau Transgaz. Ce înseamnă asta? Că administratorul FP, Franklin Templeton, s-a angajat, la ordinul acţionarului cel mai puternic, Paul Singer, să transfere valoarea din conturile şi portofoliile Fondului spre cele ale acţionarilor prin aşa numita operaţiune „vânzare pe bucăţi”. Oare si-a dat acordul/votul si fostul ambasador american ?
Practic, FP vinde ABUZIV cele mai bune acţiuni din portofoliu şi cu banii încasaţi îşi răscumpără acţiunile, le anulează apoi, reduce capitalul şi distribuie diferenţa de bani acţionarilor. Şi în felul aceasta Paul Singer şi celelalte fonduri de investiţii care populează acţionariatul FP pun mâna pe hălci din ce în ce mai mari din capital. Astfel că FP, creat pentru a despăgubi persoanele care au fost deposedate de proprietăţi de către regimul comunist, a ajuns să transfere bani altor personaje. Sunt voci pe piaţa de capital care spun că acţiunea aceasta de răscumpărare urmăreşte de fapt desfiinţarea FP.
“Spuneam la începutul anului 2016 că Fondul Proprietatea s-a aşezat cu faţă la apus. De fapt, am sesizat intenţia de lichidare a Fondului încă de acum trei ani când, în urmarea acumulării în „mâinile” unor fonduri americane de hedging (în special, Elliot şi Cartesian) a peste 62% din acţiuni. Noii deţinători ai controlului fondului au impus în AGA un mandat precis administratorului Franklin Templeton : lichidarea treptată a afacerii. Ba chiar i-au fixat şi un onorariu de succes pentru asta. Şi s-a trecut la treabă. S-a început cu participaţiile în societăţi din domeniul energiei. Vânzările de acţiuni din acest domeniu s-au făcut în pachete mari, ceea ce a dus, inevitabil, la mari discounturi – la Romgaz, Transgaz şi Transelectrica au fost vânzări de circa 500 milioane euro, la discounturi de cca 12% (organele de anchetă penale ar face bine să urmărească aceste acţiuni, pentru a vedea cine a beneficiat de informaţiile privilegiate necesare pentru a face această uriaşă afacere).
 Acum se vinde participaţia la OMV Petrom – în jur de 19% din acţiuni, cu o valoare de piaţă de peste 600 de milioane de euro.
Probabil că şi aici vor fi discounturi… Se spune că deja acţiunile OMV Petrom (şi aşa slăbite de scăderea preţului barilului de petrol, de la 110 dolari în 2012, la 45 de dolari în prezent) au scăzut, într-o săptămână, cu peste 6%. Şi asta nu e tot. Se face o AGA la Fondul Proprietatea, în 31 octombrie a.c., pentru a se constata pierderi din exploatare care vor cauza o reducere a capitalului social.
Reamintesc că în ianuarie 2016 Fondul Proprietatea a mai efectuat o reducere de capital social, în vederea restituirii către acţionari a unei părţi din aporturi, rezultând o sumă de restituit de cca. 100 de milioane de euro, sumă care, conform Codului Fiscal român, este scutită total de impozite şi taxe (cu condiţia să fie vorba de o reducere de capital ne-determinată de pierderi). Cum 62% din acţiuni sunt deţinute de cele două fonduri, peste 60 de milioane de euro au ieşit din ţară, fără plata vreunui cent că impozit sau taxa către Statul român. Cei ce nu ştiu asta, să ia aminte: o restituire parţială a aportului la capitalul social nu este permise dacă societatea are pierderi. DIICOT tace asurzitor”, a scris avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Paul Singer, omul din spatele mişcărilor de la FP dar şi de la Roşia Montană, este supranumit „hoitarul de pe Wall Street” pentru modul cum ştie să facă bani de pe urma unor aşa zise hoituri, companii şi naţiuni falimentare. Financial Times a spua despre el că a ieşit în evidenţă prin creativitatea şi tenacitatea strategiilor puse în aplicare la nivel internaţional de fondurile sale folosindu-se de studiile juridice.

Singer a pus pe picioare Elliott Management, unul dintre cele mai mari fonduri speculative din lume, care administrează active de circa 25 de miliarde de dolari. Interesul său converge către achiziţia de datorii cu risc mare de rambursare.

Singer este absolvent de psihologie şi ştiinţe juridice. A plecat la drum cu Elliott, după ce a strâns 1,3 milioane de dolari de la rude şi prieteni în 1977.
De numele său se leagă restructurările de la Chrysler şi Lehman Brothers dar şi de al doilea faliment al Argentinei. În 2008, Elliott a cumpărat obligaţiuni de stat emise de Argentina pentru 48,7 milioane de dolari. Compania a cerut plata integrală, incuzând dobânzi şi penalităţi, echivalent al unei sume care se ridică la 1,44 miliarde de dolari, potrivit Huffington Post. Adică un câştig de 30 de ori mai mare decât investiţia făcută de Singer. Difernedul cu autorităţile de la Buenos Aires se dispută acum la curţile internaţionale.

Mai înainte de Argentina, Singer a scos bani din Peru şi Congo. În 1996 a recuperat o datorie de 58 de milioane de dolari ,pe care a cumpărat-o mai înainte cu 11,4 milioane de dolari. De la guvernul din Congo primit 90 de milioane de dolari, pentru datorii pe care le-a cumpărat cu mai puţin de 20 de milioane de dolari.

După această incursiune în povestea lui Singer, să revenim la avocatul Piperea:
“Poate că nu ştiţi ce este Fondul Proprietatea. La origine, a fost un fond de despăgubire a foştilor proprietari de imobile naţionalizate; a fost conceput ca atare, printre alţii, de un anume fost vice la BNR, aflat acum în păstrare la domiciliu (Bogdan Olteanu, n.r.);
prin acest fond s-au dat „despăgubiri” de peste 3 miliarde de euro, prin celebra formulă care implică şi ANRP; banii s-au dus în buzunarele samsarilor de dosare, ăia care se plimbă neîncetat pe la DNA, de vreo doi ani, şi nu mai intră odată la puşcărie; acţiunile au fost acumulate de fonduri de hedging; când totul a fost gata (septembrie 2010), Fondul nu a mai fost menţinut ca atare, ci s-a transformat într-un fond de investiţii listat la Londra (de fapt, chestia asta a fost un bla-bla penibil, pentru că, în realitate, nu s-au listat acţiunile, ci nişte instrumente financiare complexe, denumite certificate globale de depozit, un fel de obligaţiuni convertibile în acţiuni);
Justiţia română a încercat să emită nişte soluţii care să blocheze această mutaţie, doar că s-au opus aceleaşi firme de avocatură care au chinuit, ani de zile, pe multe milioane de euro, şi consumatorii români de credite bancare; şi au reuşit, pe alte multe milioane de euro, că aşa-i în tenis. Vreau să mai spun un lucru: postacii cei mai idioţi, troll-ii bancari care de regulă se bagă ca musca în lapte în aceste subiecte pe care nu vor să le înţeleagă, hater-ii, analiştii pieţei de capital, blogger-ii BNR, toţi anonimii care nu au ce face la serviciu, au criticat vehement ceea ce am spus eu de-a lungul timpului despre această instituţie, care ar fi trebuit să susţină piaţa de capital românească, dar acum, iată, îi dă ultima lovitură de moarte. Sper că acum aceşti indivizi blocaţi în proiect şi ascunşi după cortina unui nick-name să îşi ia lecţia. Şi să le dea banii înapoi stăpânilor lor, căci nu şi-au făcut treaba bine.”