În sfârșit avem un RAPORT al Comisiei SRI! Senatorul Manda: Maior folosea...

În sfârșit avem un RAPORT al Comisiei SRI! Senatorul Manda: Maior folosea binomul SRI-DNA ca o măciucă!!

0 21

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a adoptat un raport privind colaborarea SRI-ANI, în care se constată că relaţia între cele două instituţii, între 2012-2015, a fost „ilegală”, a declarat şeful comisiei, senatorul PSD Claudiu Manda.

Claudiu Manda: raportul Comisiei se numeşte „Raport privind folosirea SRI şi ANI de către George Maior în scopuri politice”.

Preşedintele Comisiei SRI, senatorul Claudiu Manda a declarat că în legătură cu relaţia SRI-ANI Raportul conţine informaţii potrivit cărora serviciul de informaţii a trimis 71 de note speciale sau simple către ANI care vizau 600 de persoane, printre care miniştri, eurodeputaţi, parlamentari, chiar şi secretari de primărie.

La întrebarea, cu câte voturi a fost adoptat raportul, Manda a precizat: „6 la 2”.
În plus, datorită unor opinii separate, „… există un fel de raport paralel. Deputatul USR are propriul raport, ne-a sesizat să-l introducem ca anexă la raportul comisiei, o să prezentăm Biroului permanent şi raportul paralel al domniei sale”, a completat Manda.

RAPORTUL Comisiei SRI – între 2012-2015, SRI a trimis 71 de note către ANI care vizau 600 de persoane

„Surprinzător este că toate notele care au plecat de la SRI către ANI nu au trecut niciunele pe la direcţia juridică. În perioada verificată şi anume din 2012, între 2012 şi 2015 au fost trimise 71 de note secrete, note speciale sau note simple note speciale sau simple care vizau 600 de persoane, miniştri, europarlamentari, senatori, deputaţi, primari, şefi de consilii judeţene, directori, senatori, secretari de primărie, etc. De ce spune că e ilegală această relaţie modul de sesizare şi e scris în raport.
Am observat cazuri, avem trei exemple, în care pe de o parte în cariera oamenilor politici, pe baza acestor note SRI au încercat să scoată din viaţa politică oameni politici.
Cele trei exemple sunt Klaus Iohannis, Eduard Hellvig şi Victor Ponta. Acesta din urmă a făcut obiectul unei sesizări din partea ANAF, când Blejnar era la vremea respectivă, asupra unei stări de conflict de interese. Dl Sorin Blejnar ca şi dl Horia Georgescu ne-au confirmat că dl Maior se interesa de acest subiect şi încerca să îi determine pe cei de la ANI să nu meargă mai departe cu documentarea şi să închidă mai degrabă dosarul. Spuneam că pe unii i-a încurcat, iar pe alţii a încercat să îi ajute. ”, a afirmat Claudiu Manda, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la finalul şedinţei Comisiei SRI.

Imaginea articolului RAPORTUL Comisiei SRI | Manda: Maior folosea binomul SRI-DNA ca o măciucă. Vom avea un raport privind "petrecerile"/ Între 2012-2015, SRI a trimis 71 de note către ANI care vizau 600 de persoane

El a adăugat că, în concluzii, Comisia SRI spune că toţi cei 600 ar trebui să facă obiectul unei note nesecrete pentru a putea fi prezentată lista în spaţiul public. Forul mai are propuneri de modificare a legislaţiei în domeniu.
„În concluzii spunem că nu ar mai trebui să existe informări de la SRI către ANI, că ar trebui ca toţi cei 600 să facă obiectul unei note nesecrete de a fi prezentat în spaţiul public. Mai sunt şi alte propuneri de modificare a legislaţiei în acest sens. Raportul o să îl prezentăm, s-au făcut în plenul Comisiei propuneri de modificare şi completări. Când va fi gata o să îl punem pe site-ul Comisiei, proabil mâine dacă este gata”, a completat preşedintele Comisiei SRI.

Manda: PSD-iştii nu făceau direct obiectul sesizării SRI-ANI, erau daţi pe bileţele

Cladiu Manda a declarat, într-o conferinţă de presă în care a prezentat informaţii despre raportul în cazul relaţiei SRI-ANI, că în perioada când director al Serviciului era George Maior, social-democraţii erau „daţi pe bileţele care trebuie sa intre la «Hai să-i facem dosar»”.
„Am căutat şi am tot încercat să găsesc si PSD-işti, ca să nu pară că vorbim doar de membrii PNL. Din câte înţeleg, PSD-iştii nu făceau direct obiect sesizării SRI-ANI, erau daţi pe bileţele care trebuie sa intre la « Hai să-i facem dosar» şi să mergem mai departe”, a afirmat Claudiu Manda, marţi, la finalul şedinţei Comisiei SRI.

El a precizat că în relaţia SRI-ANI au fost vizaţi cinci miniştri, printre care Liviu Pop, Ovidiu Silaghi, Dan Mihalache şi Eduard Hellvig, cel din urmă fiind actualul director al SRI.
„În cazul domnului Iohannis, când s-a înscris în PNL a plecat sesizarea de la SRI la ANI care spunea că era în stare de incompatibilitate, era şi membru la Adunarea Generală şi Pieţe. La Hellvig coincidenţa e că s-a constata, în prima zi de campania USL, acel conflict de interese. Vorbim de cinci miniştri. E vorba de Liviu Pop, Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi, Dan Mihalache şi mai era un al cincelea nume. E suprinzător ca la începutul campaniei electorale la fel ca domnul Hellvig că din 2004 de când a devenit deputat nu şi-a înregistrat firma la care lucra. La fel este şi cazul domnului Pop, dar nu am găsit o sesizare directă, ci acelaşi tratament. Să se fi dorit să fie o decizie definitivă şi irevocabilă care să nu îi dea voie domnului Klaus Iohannis să candideze. George Maior ar fi intervenit pe lângă Sorin Blejnar şi Horia Georgescu pentru ca raportul să fie favorabil lui Victor Ponta”, a conchis Manda.

Manda: Maior folosea binomul SRI-DNA ca o măciucă. Vom avea un raport privind „petrecerile”

Preşedintele Comisiei SRI Claudiu Manda a declarat, marţi, că Inspecţia Judiciară a solicitat lămuriri privind colaborarea SRI-DNA în contextul în care George Maior, fost şef al Serviciului, a folosit „binomul” drept o „măciucă”.
„Am primit o adresă de la Inspecţia Judiciară care ne solicită lămuriri privind colaborarea dintre SRI şi DNA, celebrul binom. În adresă spun că sunt în faza de finalizare şi, dincolo de răspunsul pe care o să-l trimitem, am hotărât azi să cerem Inspecţiei Judiciare dacă au planuri de cooperare comună, pentru că, din câte am înţeles, mergând în control la unităţile de parchet teritoriale, sau DNA central, ar exista astfel de planuri de cooperare comună, documente de care avem clar nevoie pentru a finaliza raportul în ceea ce priveşte relaţia SRI-DNA şi cum a fost folosită această relaţie şi binomul pentru a stabili ţinte şi pentru a scoate din viaţa politică sau pentru a băga la puşcărie persoane, folosind în mod abuziv şi probe şi lege şi proceduri legale”, a afirmat senatorul PSD Claudiu Manda.

El a susţinut că un raport la care lucrează Comisia parlamentară de control al SRI vizează relaţia SRI-DNA şi cum a funcţionat aceasta, menţionând că fostul director SRI George Maior „îşi făcuse propria măciucă” din relaţia de funcţionare a celor două instituţii.
„Unul dintre acestea şi poate chiar cel mai important e legat de funcţionarea binomului. Până nu avem măcar o parte din planurile de cooperare ca să înţelegem exact cum scriau obligaţiile fiecăruia dintre actori sau fiecare dintre părţi ce trebuie să facă Parchetul sau DNA şi ce trebuie să facă SRI, n-o să putem să concluzionăm, dar, aşa cum am observat, în opinia Comisiei, că dl George Maior îşi făcuse propria măciucă, înţelegem că şi SRI folosea DNA sau SRI cu DNA era o măciucă, prima ca importanţă pe care am tot văzut-o în spaţiul public. Rămâne ca toate documentele, Comisia cu cine o să fie în locul meu să aibă acces la toate documentele şi să le introducă ca şi concluzii”, a declarat politicianul.

În altă ordine de idei Claudiu Manda a afirmat că va exista şi un raport finalizat privind „culoarul media” în care sunt menţionate anumite „petreceri”.
„Sigur că şi petrecerile vor face obiectul unui raport separat. Va fi, am convenit astăzi, pentru că era în raport o completare privind câmpul media, culoarul media şi atunci am considerat că trebuie să scoatem această parte din raport şi eventual pe o perioadă foarte scurtă, fiind documentat totuşi subiectul să venim cu un raport pe zona aceasta”, a declarat Claudiu Manda la finalul şedinţei Comisiei de control parlamentar al SRI de marţi.

Fiind întrebat dacă, faţă de concluziile raportului, este normal ca George Maior să ocupe funcţia de ambasador în SUA, senatorul PSD a răspuns: „Dacă o să vedeţi textul raportului, scrie clar că a încălcat legea, cum scrie clar că a minţit când spune că-l cunoştea vag pe Horia Georgescu, în condiţiile în care din mesajele prezentate îşi vorbeau la per tu, mergeau împreună la petreceri, făceau zile de naştere împreună”.
„Dacă mai trebuie sau nu să ocupe o funcţie, am văzut câteva poziţii în spaţiul public în ceea ce-l priveşte pe domnul George Maior, nu este de competenţa comisiei, noi am verificat doar activitatea domniei sale ca director al SRI”, a
completat Manda.

Pe 18 octombrie 2018, preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, spunea, pentru MEDIAFAX, că membrii forului parlamentar lucrează la un „raport parţial” despre relaţia dintre serviciul secret şi ANI, activitatea fostului director SRI George Maior, „culoarul din justiţie” şi „petreceri”.

Horia D.R.

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.