În Ungaria nedreptăţile învăţământului romănesc din Chitighaz sunt de 225 de ani,...

În Ungaria nedreptăţile învăţământului romănesc din Chitighaz sunt de 225 de ani, iar la Micherechi, de peste 200 de ani!!

0 14

Anul trecut s-au sărbătorit 66 de ani de la „reînceperea” învăţământului în limba română la Chitighaz, cu toate că învăţământul românesc din aceasta mare comuna si satele din jur a fost organizat cu secole în urmă, înca anul 1793. Si care, fiind vorba de romani, a „tinut” pana la Trianon… Ca să înţelegem trecutul şcolii şi al învăţământului în limba maternă română in aceasta zona  numai aşa se poate dacă cunoaştem împrejurările politice, economice, care au influenţat soarta unor instituţii  romneastiŞcoala, învăţământul,chiar biserica in Ungaria, întotdeauna depindeau de cârmuirea guvernului şi de conducerea de stat, ca sa nu mai vorbim despre concepţiile lor asupra învăţământului.

Deci greutăţile, nedreptăţile învăţământului din Chitighaz sunt de 225 de ani, iar la Micherechi, de peste 200 de ani!! Învăţământul în limba română se poate grupa în două etape şi mai multe faze.
1. Prima etapă la Chitigaz fost între 1793–1918. Se începe  cu înfiinţarea învăţământului românesc, confesional, în 1793, din iniţiativa Bisericii Ortodoxe şi a preoţilor prin recunoaşterea importanţei învăţământului,Este consemnat in primul document şi anume „Cartea de leafă” a învăţătorului Ioan Pop Oltean,(un  „sudist” adica…) în care antiştii comunali şi primarul ROMAN Ioan Bălaş aduc la cunoştinţă că l-au angajat de magistru şcolar.
La început, comuna bisericească a închiriat o casă pentru şcoala română. În 1820 s-a ridicat prima clădire scolara ce includea si  o „sală proprie” pentru învăţător. La Chitighaz, în 1876 a fost inaugurată a doua şcoală, aproape de biserică,iar  în 1896 s-a construit o clădire pentru şcoală conform cerinţelor acelor vremuri, care şi azi hotăreşte faţada şcolii spre stradă. 
S-au organizat adunări învăţătoreşti la Chitighaz în anii 1882, 1896 şi 1912. La aceste conferinţe se făcea schimb de păreri între învăţătorii romani din zona pe baza unor referate, prelegeri şi se ţineau şi lecţii practice. La începutul anilor 1910, printre membrii ordinari ai reuniunii îi găsim pe următori învăţători din sat: Elana Murgu, Ştefan Dolga, Traian Ţabic. În timpul acestor conferinţe se organizau şezători culturale sau festivaluri artistice, pregătite de elevii şcoli. Învăţătorii recitau versuri, cântau alaturi de elevi bucăţi muzicale vocale sau la instrumente.
Odată cu introducerea abuzivei legii Trefort, în 1879, privitoare la învăţământ, începe un nou capitol în istoricul şcolilor de naţionalitate din Regatul Maghiar. Prin faptul că legea XVIII introduce limba maghiară ca disciplină obligatorie în şcolile cu altă limbă de predare, incepand cu şcolile române. Ba chiar  se întrerupe şirul instruirii în limba naţionalităţii române,la ultimul recensamant romanii fiind- cu exceptia evreilor –  a treia minoritate in Fegatul ungar. ‘Sa mai mentionam ca din 1882 nu mai poate fi angajat niciun dascăl de naţionalitate care nu şi-a însuşit,prin examen, limba maghiară în vorbire şi scris.Chiar daca predau limba romana,germana sau sarba…
Numărul total a celor obligaţi la şcoală pe anul 1892/93 este de la 6–12 ani: prunci 225, fete 193, de toţi 418,iar  de la 12–15 ani de toţi 312, adică la o şcoală romaneasca , la un învăţător cad 139 elevi şcolari.
Cercul abuziv al unei maghiarizări turbate din cadrul învăţământului de naţionalitate se închide prin aplicarea unei legi totalitare, din 1907, aşa-numitaLegea Apponyi. În privinţa acestei legi au fost obiectate următoarele măsuri: la poarta fiecărei şcoli de naţionalitate trebuie să fie stema Ungariei, la toate sărbătorile naţionale stindardul ţării trebuie să fie arborat deasupra intrărilor principale, ca semn al apartenenţei la patria ungară, si se canta imnul  la inceperea zilei,ca expresie a ataşamentului, a fidelităţii. 
 Odată cu pierderea Primului Război Mondial şi după decizia de la Trianon, în 1920, din motive politice, mulţi preoţi români şi învăţători au fost goniti si s-au refugiat în România, Astfel,şcolile din Chitighaz au rămas fără învăţători, nu au primit bani, si nu au avut manuale pentru funcţionare. Regimul Horthyst a dus o politică agresiva a restricţiilor şi a izolării si expulzarii românilor.În aceste condiţii, fără o intelectualitate potenţială, fără o putere organizatorică şi de conducere, minoritatea nu s-a putut regăsi, 
In consecintza,în 1930 şi-au închis porţile toate  şcolile române , iar  copiii au fost nevoiţi să treacă la şcoala maghiară.Nici pomeneala de drepturi ale minoritatilor…
2. Etapa a doua. De la anul 1945-1946 data fiind situatia minoritatilor in  statele nationale noi aparute si Ungaria a trebuit sa acceptereanimarea treptata a învăţământului în limba maternă română. Noul guvern maghiar, prin ordinul 10030/1945, a făcut posibil ca să se organizeze învăţământul de naţionalitate, printre care şi cel de limba română. prin înfiriparea reţelei învăţământului de naţionalitate. La Chitighaz, prima dată numai în cadrul şcolii maghiare s-au format clase. După naţionalizarea şcolilor, în 1948,ca tara socialista si in Ungaria s-au reluat  reformarea şcolilor române. În anul 1949, prin lege s-a înfiinţat ŞCOALA GENERALĂ CU LIMBA DE PREDARE ROMÂNĂ. si au convins părinţii să-şi înscrie copiii la şcoala românească. Munca instructiv-educativă în limba română a început la 1 septembrie 1950, cu doar 72 de elevi, care care inca mai erau români, folosind limba maternă adusă de acasă. La Citigaz invăţătorii au fost Árpád Aszalós, soţii Némedi şi Sofia Sekan. Acestia, din an în an au reuşit să îmbunătăţească condiţiile şi munca pedagogică  ,a  început reconstruirea clădirii şcolii cu ajutorul părinţilor, au format încăperi pentru clase şi pentru sală de profesori. Oricât de grea a fost situaţia începutului totdeauna au fost oameni, părinţi cu devotament, care au fost alături de învăţământul românesc, de pedagogi. A fost absolut natural ca din generaţie în generaţie să se mai păstreze limba maternă, iar copiii să fie înscrişi la şcoala română. 
Prin construirea noii şcoli în anii 1958–59, cu patru clase, cu un birou pentru director şi profesori, pe strada Úttörő nr. 83. guvernul a recunoscut importanţa ridicării acesteia si a fost predată pe 1 februarie 1959. După luarea în primire, oaspeţii împreună cu publicul adunat au fost invitaţi la o serbare culturală la şcoala profesională din castel. Au fost prezenţi Benke Valéria, Ministrul culturalizării,  Petru Silaghi, secretarul Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria, conducătorii satului şi directorii şcolilor. Au evaluat pe scenă echipa culturală română din Aletea, cea din Chitighaz, corul şcolii maghiare. Cel mai frumos şi spectaculos a fost programul corului Liceului „Bălcescu” din Jula. Era normal dupa cem, la peimul recensamant postbelic inca sau mai declarat romani peste 200.000 persoane…
Dar odată cu îmbunătăţirea condiţiilor, se produc „imbunatatiri” negative si constrangeri sovine în conţinutul învăţământului, mai ales în folosirea limbii române.După legea III/1961 se reformează învăţământul de naţionalitate, şcolile sunt obligate să treacă la sistem bilingv de predare.Materialele de studiu, care până atunci au fost predate în limba română, au trebuit sa fie predate în limba maghiară, cu excepţia istoriei, geografiei şi limbii  române.
Legea aceasta a pricinuit mari pagube în practicarea limbii materne române. Încetul cu încetul a început o tendinţă, şi anume, folosirea limbii maghiare la ore şi în afara orelor. Odată cu incurajarea si  creşterea numărului căsătoriilor mixte, folosirea limbii materne s-a incurajat şi mai tare. Între anii 1965-95, s-a subtziat corpul didactic de învăţători şi profesori din rândul comunităţii românilor din Chitighaz:
După schimbarea de regim din 1990 s-au produs schimbări şi pentru naţionalitatea română şi pentru învăţământul românesc. În 1993, Legea LXXVII pentru Minorităţi şi Legea LXXIIX pentru Învăţământ au schimbat finanţarea instituţiilor, şcolile au devenit întreţinute şi administrate de consiliile locale,Decretul Ministerial 32/1977 (9–10) fixează procesul de învăţământ la şcolile de minoritate în următoarele forme:
– învăţământ în limba maternă;– învăţământ de minoritate bilingvă
Şcoala din Chitighaz a ales învăţământul de minoritate bilingvă. Aceasta înseamnă că predarea materialelor de studiu doar 50% se face în limba maternă română, celelalte în limba maghiară.
Acum când  condiţiile sunt  bune , folosirea limbii materne române scade atât în familii, cât şi la şcoală, dar şi între oamenii români din sat…  că aşa e spiritul vremii. Si atunci cum recuperăm limba străbunilor,pentru că ei au pus baza învăţământului românesc şi ni l-au lăsat să-l îngrijim, să-l cultivăm. O comunitate candva numeroasa care a întemeiat satele de pe malurile Tisei şi invata la scoala aici de 300 de ani e în vadita scădere demografică, în fatza un ei asimilari puternice,fara precedent. Singure, uitate fără sprijin si impulsuri româneşti ale Statului mama cetatenii comunitatile romanesti nu mai pot supravieţui fiind infiltrate de catre statul maghiar prin „implementarea” agresiva a romilor,prin etno-busines…
  Din pacate,comunitatile romanesti de pe malurile si din Campia Tisei confirma azi cu durere zicerea profetica a marelui patriot  Gheorghe Bariţiu:Naţionalitatea şi limba sunt mai scumpe decât libertatea; căci libertatea pierdută se poate recâştiga, dar naţionalitatea niciodată”. (Sinteze,prof,Deak Andrei)

COMENTARII