Ludovic Orban, acum premier, doar coleg de MUNCĂ cu generalul (r) SRI...

Ludovic Orban, acum premier, doar coleg de MUNCĂ cu generalul (r) SRI Dumitru Dumbravă

0 8

Ludovic Orban a recunoscut vineri că este angajat la firma de avocatură a lui Doru Trăilă, avocatul fostei şefei a DIICOT Alina Bica şi fostul soț al deputatei PNL Cristina Trăilă. Cu aceeaşi firmă a colaborat sau colaborează şi generalul (r) Dumitru Dumbravă, fost şef al Direcţiei juridice a SRI.

„Cred că salariul este confidențial. Un salariu decent și rezonabil. Oricum, de luni nu o să mai fiu angajat la această firmă privată (…) Întotdeauna, banii pe care i-am câştigat, i-am câştigat în relaţii cu firme private”, a afirmat Orban, referindu-se la colaborarea cu Doru Trăilă.
Recent, publicaţia luju.ro dezvăluia că generalul (r) SRI Dumitru Dragomir, devenit celebru după ce a afirmat că pentru SRI justiţia reprezintă un „câmp tactic”, a ajuns „consultat anticorupţie” pentru banca maghiară OTP, în baza colaborării cu firma de avocatură a lui Doru Trăilă. 
De altfel, despre colaborarea lui Dumitru Dumbravă cu firma lui Doru Trăilă au mai existat informaţii şi anterior episodului de la OTP.
Mai mult, surse din sistem vorbesc despre faptul că fostul general SRI a păstrat legături la vârful justiţiei, fiind un partener de dialog al şefilor de instituţii din domeniu.

Dumitru Dumbravă a fost director al Direcţiei juridice, iar mai apoi secretar general al Serviciului Român de Informaţii (SRI). Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în august 2018, decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă – cu o stea Dumitru Dumbravă din Serviciul Român de Informaţii începând cu data de 1 septembrie.

Dumitru Dumbravă

Dumitru Dumbravă a stârnit rumoare în 2015 când, într-un interviu pentru o publicaţie online, a declarat: „Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

În noiembrie 2017, generalul Dumitru Dumbravă a fost audiat în Comisia de Control a SRI, unde a negat că s-ar fi implicat personal pentru rezolvarea unor dosare. Comisia a decis atunci, cu 5 voturi „pentru” și 3 voturi „împotrivă”, sa solicite demisia lui Dumitru Dumbravă, pe motiv că cercetările comisiei nu pot fi efectuate câtă vreme acesta rămâne în funcție.

R. Popa
Sursa: Stiri pe surse

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.