Marele ministru Velea îşi ţine banii la saltea

Marele ministru Velea îşi ţine banii la saltea

0 31

Conform https://www.stirilekanald.ro/, Marcel Vela, pandemicul inflexibil ajuns celebru ca ,,omul cu ordonanțele”, are o declarație de avere cel puțin curioasă. Ministul de Interne al României își ține cea mai mare parte a banilor ”în numerar”, iar aceștia nu sunt puțini. Este vorba de 400.000 lei și 31.000 euro, adică, în total, în jur de 550.000 lei (peste 110.000 euro). Conform declarației de avere, banii provin din ,,economii personale”, un fel de ,,bani albi pentru zile negre”. Conform declaraţşiei de avere, Vela mai are trei conturi bancare, din care unul este pe zero, al doilea cu 120.000 lei iar al treilea cu 30.000 lei. Decizia Ministrului de Interne de a-și păstra economiile la purtător amintește oarecum de fostul premier Mihai Tudose, care spunea că nu are încredere în bănci și că preferă să-și ia salariul în plic. În rest, declarația de avere a lui Marcel Vela nu e cu nimic mai spectaculoasă decât a colegilor lui din Guvernul României și departe de renumele de ,,baron de Caraș-Severin”, căpătat pe vremea când era primar al Caransebeșului. Actualul Ministru de Intrene deține un apartament de 60 mp în Caransebeș, și acela moștenit dar și un teren de 1.000 mp în comuna Zăvoi, cumpărat în 2013.

Marcel Veela nu are mașini, bijuterii sau alte bunuri, cu excepția unui album papal evaluat la 6.000 euro. În schimb, ministrul are un credit de 38.000 lei contractat în 2018. Marcel Vela a încasat, anul trecut, o indemnizație de senator în valoare de 130.000 lei și 27.000 lei de la Ministerul Afacerilor Interne, el fiind ,,întoronat” la finalul anului 2019.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.