Mihai Pascu vrea eliminarea birocrației din CJ Brașov

Mihai Pascu vrea eliminarea birocrației din CJ Brașov

Consiliul Judeţean Braşov a decis să reducă birocraţia şi a depus un proiect care a obţinut fonduri europene în acest sens. Proiectul privind îmbunătăţirea procesului decizional şi reducerea birocraţiei la nivelul Consiliului Judeţean Braşov va fi implementat între 6 septembrie 2019 şi 5 martie 2022, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov.
,,ADDJB a fost instituţia care a lansat, în 2009, această strategie a Judeţului Braşov, tot pe un proiect cu fonduri europene, fiind primul document de planificare al Judeţului Braşov care a beneficiat de consultări publice”, a precizat preşedintele ADDJ Braşov, Mihai Pascu.

Valoarea totală a proiectului este de 3,75 milioane euro, din care 3,66 milioane reprezintă finanţarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Dacă proiectul se va dovedi de succes, şi primăriile din judeţ ar putea face la fel. În acest moment, Primăria Braşov a eliminat – cât era posibil – documentele pe suport de hârtie şi utilizează la scară largă cele în format electronic.
 „Este, practic, al doilea proiect pe care Consiliul Judeţean îl câştigă. Dacă anul trecut am lucrat pe control intermanagerial şi pe îmbunătăţirea actului administrativ, de această dată avem o altă provocare: gândim o strategie a Judeţului Braşov”, a spus și preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Proiectul îşi propune să se ajungă la reducerea drastică a numărului de documente pe suport de hârtie. „Digitalizarea înseamnă virtualizarea Consiliului Judeţean, adică toate documentele care vor fi produse în interior vor fi făcute la nivel electronic şi se vor implementa semnăturile electroncie”, a declarat și directorul executiv adjunct al Consiliului Judeţean, Petru Nechifor-Moraru.
Documentele vor exista vor avea o semnătură electronică, astfel că se va elimina şi ştampila.

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov a lansat încă din 2009, strategia judeţului, tot printr-un proiect cu fonduri europene.

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.