Noul PSD, cu „patrioți” și „suveraniști” furnizați din stocurile serviciilor (2)

Noul PSD, cu „patrioți” și „suveraniști” furnizați din stocurile serviciilor (2)

0 176

Ar mai fi Olguța Vasilescu. ”Craiolguța”. Festivalul Shakespeare. Festivalul Mihai Viteazu. Deshumarea lui Mihai Viteazu. PRM, Vadim. Ups, plagiat din Vilfredo Pareto. S-a pus batista pe țambal cu o viteză uimitoare în cazul plagiatului mai mult decît grobian și evident pe care cei de la Cotidianul l-au prezentat în detalii. Ceea ce este absolut inedit în toată povestea, este că plagiatul există și este cît se poate de evident și indiscutabil, dar cu toate acestea, de ex. pe Digi24 (postul SRI) titlul este „Lia Olguța Vasilescu, suspiciuni de plagiat”, pe Ziare.com apare ceva despre „gafe”, e suspectă, în EvZ poate că a plagiat “Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, iar Revista 22 o citează chiar pe acuzată, care își acuză acuzatoarea că nu l-ar fi citit pe cel pe care l-a plagiat ea! Tare, sau ce? Cînd s-a mai întîmplat ca presa securistă să apere pe cineva din cealaltă tabără? La fel, arestul preventiv, mult circ pentru nimic, eliberare, pa!

Acuma să nu mai amintim cu ce Comisie se iubește Olguța Vasilescu. Unde încerca și bietul Dragnea să se mai împrietenească și să se giugiulească un pic cu sistemul!

Claudiu Manda este absolvent al Colegiului Național de Apărare (2005), absolvent al Colegiului Național de Informații (2011). Să tragă cineva cu ochiul sau se poate ghici tîlcul acestor absolviri?

Ar mai fi Liviu Pleșoianu. „Haiducul cel tînăr”. Speranța. Izbăvitorul. Cel care scrie cu covrig pe pită, cel care face photoshopuri cu ăilalți, cel care a zis lucruri de vreo 3-4 ori, cel care a zis că vrea să conducă ba partidul, ba țara, dar care nu și-a ridicat curul din fotoliu ca să-și strîngă lui însuși niște semnături.

România, unde scriem cu covrigul pe pită! Azi-mîine, chiar posibil…

Mi-a mai spus lumea să fiu indulgent cu Pleșoianu. „Nu e băiat rău”. De-astea. Problema lui, dincolo de infantilism și de lipsa de pricepere la a face orice, este dorința de a-i pica din cer funcția. În plus, acea deranjantă autoinvitare pe postul de Mesia al neamului. Și o tradițional proastă poziționare „patriotică”, cu accente contondente, peremiste, dar și arogarea unei stupide poziții de stră-stră-nepot al României Mari. Wannabe.

Bunica României Mari? De pe pagina FB a „haiducului” PSD

Vă întrebați care e legătura dintre doamna din poză și Liviu Pleșoianu? Nici una! Și abia asta e grav. Pia (Pleșoianu) Brătianu nu are nici o legătură directă de rudenie cu Liviu Pleșoianu, fiind o pură coincidență de nume. Ceea ce nu-l împiedică pe Liviu Pleșoianu să abereze pe temă. Cum ar veni, pentru că Pia Pleșoianu a fost nevasta lui Brătianu, lui i se cuvine să fie șef pe undeva. Că e neam boieresc. Bravo, mă! O mare speranță! Și acum, hai să-l imaginăm, pe bune, la Casa Albă, în locul lui Iohannis, pe un scenariu frumos pregătit de alde George Maior și Bogdan Aurescu (ăla, negociatorul). Chiar crede cineva că Pleșoianu nu ar fi luat șepcuța aia cu Make Romania Great Again?

Dar, hai să ajungem cumva și la „cărturarul” și „eruditul” Codrin Ștefănescu. Venit în PSD via PRM (ca și Olguța) și via PC, fără a scăpa mirifica perioadă din Consiliu și incomparabilele lupte purtate împreună cu „nea Bideu”. Un alt „patriot” și „suveranist”. Dacă mai punem și patalamaua de SNSPA, sîntem acasă. Ca să-l cităm: „Insā nu toți suntem lași sau absolvenți de academii secrete”. Nu, SNSPA e chiar fostul Ștefan Gheorghiu de pe lîngă CC al PCR.

În materie de grobianism este greu de imaginat un personaj mai adecvat. Iar cu cît îl răscolește mai tare lipsa de lecturi, cu atît mai abitir dă să se pozeze cu cărți. Și nu cu ediții ieftine, cum citesc cei care citesc. Nici măcar hard-cover. Chestii tari, cool, dă colecție, mînca-ți-aș! Dă boier, să moară tot pesedeu! Să moară toți ăia de mă invidiază!

Cărturarul, într-un moment de adîncă reflecție metafizică

Acesta este personajul care a sunat goarna! A dat deșteptarea în partid. Nu se mai poate cu Ciolacu! Revoluție! Se vede de la mare distanță că „răsculații”, sau „puciștii” nu au atîta sînge în instalație încît să-l dea jos pe Ciolacu. Zmeul zmeilor. Cel cu șapte capete. Nu există nici un „Dojo Yaburi”, nici un „campion” care să provoace la luptă pe senseiul Ciolacu și pe ucenicii săi, ca să preia PSD-ul. Vitejii ăștia „patrioți” și „suveraniști” vor să-și înceapă activitatea constructivă fugind ca lașii din fața lui Ciolacu. Și sperînd ca, ulterior, lumea să-i voteze. Am uitat! Ei sînt intelectuali… Cărți, doctorate… Cartea ar putea deveni chiar simbolul lor electoral.

De unde mai știm că sînt lași? Păi cum să se gîndească să o tocmească pe Gabi Firea ca să-i dea brînci lui Ciolacu pe scări? Pare o glumă, dar nu e. E pe bune. Legăturile Găbiței cu lumea serviciilor sînt atît de complexe că ți-e greu să alegi un punct de pornire. Ai putea s-o iei chiar din familie. Din cercul de apropiați. De mai îndepărtați, din stînga, din dreapta, din față, din spate, tot aia e!

Vasile Dîncu și Gabi Firea

Pe scurt, Gabi a susurat că rămîne fidelă proiectului Ciolacu. „Poate peste cîțiva ani… dacă lucrurile se mai schimbă”… a mai adăugat primarul general. Se vor schimba, evident! Dar ce mai contează?

Deocamdată, ceea ce rămîne important, nu pentru pesediști, ci pentru securiști, este ca partidul să se rupă. Iată, pare c-a venit momentul. Iar lucrurile astea nu sînt negociabile din partea „băieților”. „Cine mișcă, mișcă mort”. Dragnea a fost singurul personaj care a îndrăznit să îi sfideze pe cei de la Cluj, să facă ceva pe buricul pămîntului și soarele care răsare de pe Feleac. Chiar a reușit să miște cîteva piede grele din loc. Gîndiți-vă doar la Maior. Numai că Dragnea nu a calculat bine pașii de dans cu întreaga mafie de stat, astfel că i s-a pus piedică și s-a dus de-a berbeleacul. Că și trădarea face parte din „valorile naționale” și nu de ieri sau de azi!

Sincer, un alt Dragnea nu prea există în actualul partid de „patrioți” și de „suveraniști” din gură. Dar Dragnea va putea fi luat în calcul atunci cînd va ieși din detenție și dacă va mai avea chef să șteargă pe jos cu cei care l-au înfundat. E omul care a transformat cu mînuța lui un IMS în ARO. Durează. Ai nevoie de timp, de piese, rabzi de frig, de cald, de sete, dar nu contează. Va veni și clipa cînd îți poți contempla victoria. Pînă atunci, rămîn eternele piruete ale serviciilor. Gabi Oprea, băieții de la Cluj, Hellvig, Coldea, fripturiștii…

Iar restul, votanții, poate c-ar trebui să se gîndească extrem de serios dacă își mai aruncă sau nu votul în gaura neagră a serviciilor. Altminteri, povestea nu are nici un sfîrșit. Există deja o Mișcare a Patrioților, toți foștii băsiști sînt deja în tranșeele conservatorismului și suveranismului, țara, neamul, ființa națională, poporul, România etc. sînt sintagme pe care abia așteaptă să și le scuture de pe limbile prea obișnuite să spună ceea ce prostul vrea să audă.
Și mai citiți și cartea lui Rizea. Un alt fost pesedist. E interesant cu cîtă lejeritate discută despre casele lui Dîncu pe care le închiriază cui credeți? RA-APPS-ului, despre „cotizațiile” pe care politicienii le plătesc securiștilor. Taxa de șmecher. Sute de mii de euro. Milioane de euro. Cash. Neimpozabil. Să fie! Să curgă!

PS: schmoukiz și alți dereglați cu IQ sub limita oligofreniei, chiar și aici am buton pt. „spam”. Voi securiștii și spălații pe creier chiar nu pricepeți?
Proma parte se poate lectura aici: Noul PSD, cu „patrioți” și „suveraniști” furnizați din stocurile serviciilor (1) .

Autor: Ambrus Bela
Sursa: Samizdat

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.