ParapantistUL care s-a prăbuşit pe aerodrom, în timpul unui antrenament, a murit!

ParapantistUL care s-a prăbuşit pe aerodrom, în timpul unui antrenament, a murit!

0 366

Un parapantist de la Aeroclubul Braşov a murit, după ce s-a prăbuşit pe aerodrom din Ghimbav în timpul unui antrenament.
Bărbatul de 35 de ani s-a stins din viaţă la Spitalul Judeţean Braşov, starea lui nepermiţând transferul cu elicopterul la Târgu-Mureş, scrie Mediafax.

Parapantistul a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, însă după câteva ore a murit. Sportivul era în comă profundă, fiind intubat şi ventilat mecanic.

„Sportivul s-a accidentat în timp ce executa o manevră de aterizare. Nu vă pot spune de la ce înălţime s-a prăbuşit. A fost deschisă o anchetă internă a aeroclubului, precum şi din partea CIAS (Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile) pentru a determina cauzele care au dus la acest accident“, a spus George Rotaru, şeful Aeroclubului României.

Aeroclubul Braşov şi Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au deschis o anchetă pentru a stabili care a fost cauza producerii accidentului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.