Poliţiştii braşoveni o acuză de minciună pe Carmen Dan

Poliţiştii braşoveni o acuză de minciună pe Carmen Dan

0 308

Liderul de sindicat la nivelul IPJ Braşov demontează explicaţiile şefei sale de la minister, care s-a străduit miercuri să comunice cum poliţiştilor nu li se diminuează salariile în timp ce le scad veniturile

Liderul de sindicat la nivelul IPJ Braşov demontează explicaţiile şefei sale de la minister, care s-a străduit miercuri să comunice cum poliţiştilor nu li se diminuează salariile în timp ce le scad veniturile. Sindicaliştii sunt deja pregătiţi să sărbătorească Ziua Poliţiei la proteste în stradă, aşa cum au făcut şi anul trecut.
Dănuţ Pupăză, lider filialei Braşov a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, îi mai taie ministrului Carmen Dan din sporurile de care ar beneficia poliţiştii şi pe care le-a enumerat în discursul de miercuri.
„Doamna Carmen Dan a făcut o înşiruire de sporuri însă a uitat să ne spună că noi beneficiem doar de 30% dintre ele. Nu a crescut nimic în prezent, nici salariul şi nici sporurile faţă de anul trecut”, dezvăluie Dănuţ Pupăză, lider filiala Braşov a SNPPC
Poliţiştii din toată ţara au constatat că, deşi guvernanţii anunţă că le-au crescut salariile, veniturile sunt mai mici decât anul trecut:
„Ne-a minţit, taxează sec sindicalistul Pupăză declaraţiile ministrului Carmen Dan. De fapt, ei zic că au crescut salariile, dar veniturile sunt sub nivelul de anul trecut şi nu ştim încă ce se întâmplă anul acesta, din luna ianuarie că nu avem încă metodologia să vedem dacă, faţă de anul trecut, cu trecerea contribuţiilor, nu ne-a mai scăzut şi de acolo”.
Poliţiştii braşoveni spun că sunt păcăliţi chiar şi pentru zilele de weekend pe care le lucrează, pentru care ar trebui să primească în plus 75%, însă li se acordă câte o zi liberă. Pentru a protesta împotriva minciunilor guvernanţilor, oamenii legii sunt deja hotărâţi să protesteze în stradă de Ziua Poliţiei, aşa cum au făcut şi anul trecut.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.