Prefectura Braşovului cere Guvernului servicii publice la Făgăraş

Prefectura Braşovului cere Guvernului servicii publice la Făgăraş

0 415

Bătaia de joc de la Serviciul Paşapoarte a făcut din Marian Rasaliu primul prefect care cere Guvernului înfiinţarea unui nou serviciu integrat de eliberare a paşapoartelor, înmatriculări şi permise auto. Rasaliu a fost marti si miercuri la Bucuresti pentru a solicita constituirea unui astfel de serviciu la Făgăraş, care ar prelua 40% din solicitările de la Braşov

Bătaia de joc de la Serviciul Paşapoarte a făcut din Marian Rasaliu primul prefect care cere Guvernului înfiinţarea unui nou serviciu integrat de eliberare a paşapoartelor, înmatriculări şi permise auto. Rasaliu a fost marti si miercuri la Bucuresti pentru a solicita constituirea unui astfel de serviciu la Făgăraş, care ar prelua 40% din solicitările de la Braşov. Ar fi singura soluţie de a pune capăt umilirii braşovenilor care se inghesuie pe holurile sediului de pe strada Turnului din cartierul Tractoru ca să prindă un bon de ordine sau să-şi aştepte rândul la ghişeu.
Presa a prezentat în urmă cu trei zile situaţiile penibile în care sunt puşi braşovenii care au nevoie de un paşaport pentru copii, care trebuie să fie prezenţi la sediul instituţiei pentru formalităţi. Cum angajaţii nu pot prelua decât cel mult 160 de persoane pe zi, mulţi nu mai prind bonuri de ordine şi sunt nevoiţi să mai facă o dată drumul până la sediu.
Pentru cei care locuiesc în zonele Rupea sau Făgăraş este un coşmar să facă mai bine 100 de kilometri dus-întors la un singur drum, pentru care sunt nevoiţi să se trezească cu noaptea în cap. Soluţie ar fi deschiderea unui punct de lucru la Făgăraş, motiv pentru care prefectul Braşovului a şi fost în ultimele zile de două ori la Bucureşti, unde a predat un raport celor doi şefi de servicii de la Ministerul de Interne.
La Făgăraş ar urma să meargă cetăţenii din zonă şi cei din zona Rupea, iar la Braşov cei din zona municipiului reşedinţă de judeţ. Primăria Făgăraş s-a oferit să acorde şi un sediu pentru punctul de lucru, însă principala problemă este personalul. Deşi aproape toate judeţele se confruntă cu această problemă, prefectul Braşovului este primul prefect care a mers la Bucureşti cu o asemenea solicitare iar speranţele nu sunt, cel puţin deocamdată, foarte mari.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.