Președinta Judecătorilor, Dana Gîrbovan îi atrage atenția președintelui Iohannis că a încălcat...

Președinta Judecătorilor, Dana Gîrbovan îi atrage atenția președintelui Iohannis că a încălcat „statul de drept”

0 269
Judecătoarea Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Judecătorilor din România, a vorbit la o conferință organizată la Cluj despre împărțirea României în două tabere și despre ceea ce înseamnă Statul de drept, sintagmă atât de des utilizată în ultima vreme.

Dana Gîrbovan a subliniat că în ultima vreme se vorbește mult de Justiție, în special de lupta împotriva corupției, spunând că există și o glumă că a crescut numărul de studenți la drept în ultimele două săptămâni, informează clujust.ro.
Magistratul a vorbit despre împărțirea României în două tabere:
”Am ajuns la o  împărțire a societății în buni și răi, o împărțire a mediei între cei care îi susțin pe cei buni și cei care răi, o parte a celor care strigă ”apărați justiția!” și o parte a celor care strigă ”suntem abuzați de justiței”. Și toate argumentele se împart între aceste două tabere și nu mai există o cale sau un spațiu între cele două tabere dedicată unui discurs rațional. Pentru că trăim totuși în realitate, În realitate nu avem doar zmei și feți-frumoși pe de o parte și spâni și balauri de cealaltă parte. Realitatea nu este alb sau neagră. Nu toți cei ce spun că sunt buni nu fac greșeli și nu toți cei ce sunt răi nu au niciodată dreptate.

Cred că cea mai mare greșeală pe care o facem este să ne raportăm mereu la tabăra din partea căreia vine un argument, fără să începem să ne chestionăm noi, să vedem dacă argumentul respectiv este sau nu corect, ci doar să-l validăm sau să-l invalidăm din perspectiva persoanei care îl emite. Președintele României spunea: ”nu mă interesează părerea penalilor”. Am spus ”nu, este greșit”.

Fiecare cetățean al acestei țări are dreptul la opinie, are dreptul să critice o instituție și ceea ce ne interesează este dacă are sau nu dreptate pe fond. Nu poți să respingi ceva spunând ”persoana din partea căreia vine argumentul respectiv nu este credibilă”. Pentru că așa am ajuns acum ca între aceste două tabere să nu mai vedem adevărul, să nu mai vedem care este realitatea juridică. Și s-ar putea ca cei care sunt în tabăra ”răilor” și spun că sunt abuzuri să aibă dreptate, la fel cum s-ar putea ca cei care spun că este atacată justiția să nu aibă dreptate sau să aibă dreptate doar parțial. Și să nu mai putem corecta greșelile tocmai pentru că suntem prinși în această luptă, care nu are efecte constructive.”, a spus Gîrbovan.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.