Primăria a eliberat autorizaţia pentru Maternitate

Primăria a eliberat autorizaţia pentru Maternitate

0 395

Corpul vechi al Maternităţii, reabilitat printr-o investiţie de 20 de milioane de lei, va putea fi, în sfârşit, deschis. Primăria a eliberat autorizaţia de construire, care a ajuns în posesia conducerii unităţii spitaliceşti

Corpul vechi al Maternităţii, reabilitat printr-o investiţie de 20 de milioane de lei, va putea fi, în sfârşit, deschis. Primăria a eliberat autorizaţia de construire, care a ajuns în posesia conducerii unităţii spitaliceşti.

Autorizaţia era necesară după ce Inspectoratul de Stat pentru Construcţii a constatat că în timpul lucrărilor de modernizare s-au făcut modificări la clădire care nu corespundeau proiectului iniţial.

În perioada următoare, Comisia de Recepţie Tehnică de la Ministerul Sănătăţii se va întruni pentru a decide când va fi deschis imobilul renovat al Maternităţii.

Vechiul corp a intrat în renovare în urmă cu doi ani, printr-o finanţare primită de Ministerul Sănătăţii de la Banca Mondială.

Lucrările au fost finalizate în toamna lui 2017 şi recepţionate în luna octombrie; de atunci, aripa renovată este închisă, iar activitatea medicală se desfăşoară în corpul nou.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.