Primul preşedinte de Consiliu Judetean condamnat la un deceniu si jumatate! Nicuşor...

Primul preşedinte de Consiliu Judetean condamnat la un deceniu si jumatate! Nicuşor Constantinescu, presedinte CJ Constanta va sta 15 ani la închisoare!

0 392

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat pentru abuz în serviciu în legătură cu perdelele forestiere de protecţie. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă. Nicuşor Constantinescu este în penitenciar pentru o condamnare în dosarul Centrului Militar Constanţa.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 15 ani de închisoare.
Potrivit Agerpres, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu perdelele forestiere de protecţie. Decizia nu este definitivă.

În Dosarul perdelelor forestiere, Nicuşor Constantinescu a primit patru pedepse de 5 ani, 6 ani, 7 ani şi 12 ani închisoare, la care a fost adăugată condamnarea definitivă de 5 ani dată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul Centrului Militar. Curtea de Apel Bucureşti a contopit aceste pedepse, iar la cei 12 ani închisoare rezultaţi a fost adăugat un spor de 3 ani, astfel încât el va executa în final 15 ani de detenţie.
Instanţa îi interzice lui Nicuşor Constantinescu exercitarea pe o durată de 10 ani, după ce iese din închisoare, a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public.
Nicuşor Constantinescu este în prezent în penitenciar pentru o condamnare definitivă de 5 ani închisoare, primită în dosarul Centrului Militar Constanţa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.