Putin va candida independent la alegerile prezidențiale din Rusia

Putin va candida independent la alegerile prezidențiale din Rusia

0 408

Președintele rus Vladimir Putin spune că va participa la alegerile prezidențiale din martie, 2018, în calitate de independent.

„Va fi o autonominalizare, dar contez pe sprijinul unor forțe politice și organizații sociale care îmi împărtășesc vederile despre dezvoltarea țării… și al populației”, a spus Putin la conferința lui de presă anuală, de la Moscova.

La puțin timp după această declarație, un lider al Partidului putinist ”Rusia Unită”, Andrei Turceak, a anunțat că formațiunea sa îl va sprijini pe Putin în campanie, inclusiv în strângerea de semnături în favoarea candidaturii.

Putin se află la putere în Rusia în calitate de premier sau președinte de 17 ani și are are șansele cele mai mari să mai câștige un mandat prezidențial de 6 ani la primăvară.

Putin se va realege președinte la 18 martie 2018
Data alegerilor prezidenţiale din Federaţia Rusă, la care Vladimir Putin şi-a anunţat candidatura, a fost stabilită oficial vineri de către Camera Superioară a parlamentului rus pentru 18 martie 2018, când se împlinesc exact patru ani de la anexarea Peninsulei Crimeea, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Adoptat vineri de Consiliul Federaţiei, decretul care fixează data alegerilor prezidenţiale pentru 18 martie va fi publicat luni, 18 decembrie, dând startul unei campanii electorale de trei luni, a declarat pentru agenţiile de presă ruse şeful Comitetului pentru legislaţia constituţională, Andrei Klişas.

Data de 18 martie va coincide cu marcarea a patru ani de la semnarea tratatului de anexare a Peninsulei ucrainene Crimeea de către Federaţia Rusă, la două zile după un referendum considerat ilegal de Kiev şi Occident.

Aflat în vizită la o uzină în Nijnii Novgorod, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută, fără a provoca vreo surpriză, că va candida pentru un al patrulea mandat. Putin este considerat marele favorit pentru această cursă electorală.

Principalul său opozant, Aleksei Navalnîi, nu va putea probabil să participe la aceste alegeri din cauza mai multor condamnări în justiţie, inclusiv pentru deturnare de fonduri, în dosare pe care el le denunţă ca fiind fabricate.

Navalnîi a afirmat că mişcarea sa va face campanie pentru boicotarea scrutinului dacă el nu va fi autorizat să candideze.

Vineri, preşedinta Comisiei Electorale Centrale a Federaţiei Ruse, Ella Pamfilova, a declarat pentru agenţia de presă Interfax că 23 de candidaţi şi-au exprimat până acum ‘dorinţa de a participa’ la alegerile prezidenţiale.

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de centrul ‘Levada’ şi dat publicităţii miercuri, Putin s-ar clasa pe primul loc în intenţiile de vot, cu 75%, mult înaintea contracandidaţilor săi, comunistul Ghennadi Ziuganov şi naţionalistul Vladimir Jirinovski, care evită să-l critice deschis pe liderul de la Kremlin.

Tabăra liberală va fi reprezentată în special de vedeta de televiziune Ksenia Sobciak, însă aceasta este creditată cu doar 1% în intenţiile de vot.

Principala provocare pentru Vladimir Putin va fi cea de a-i convinge pe ruşi să voteze în aceste alegeri al căror deznodământ pare ştiut din start: doar 28% dintre alegători se declară ‘siguri’ că vor vota în martie, potrivit ‘Levada’.

Oleg Cojocaru –  PaginadeRusia.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.