Radu Mitric a câştigat procesul cu PSD!

Radu Mitric a câştigat procesul cu PSD!

2 296

Amintim că Mitric a fost exclus din PSD nu chiar ieri alaltăieri, ci în luna iunie a anului trecut, acesta a contestat decizia în instanţă la începutul acestuis an. Un prim pas a fost făcut de Radu Mitric în luna septembrie a anului trecut, când a trimis o scrisoare deschisă la adresa conducerea PSD Brașov. Articolul referitor la acea scrisoare îl găsiţi aici: ,,Consilierul județen Radu Mitric consideră că PSD este în picaj pentru că nu ascultă vocea tinerilor”
„Procesul este pe rol”, a recunoscut în ianuarie liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean Braşov, Adrian Iatan, care a refuzat să facă alte comentarii la acel moment.

De cealaltă parte, Radu Mitric a declarat tot atunci că în spatele acestei decizii este Marius Dunca, despre care a afirmat că „a făcut praf organizaţia Făgăraş”. Mitric susţine că încă din anul 2018 a avut mai multe dispute cu Marius Dunca, acestea culminând anul trecut, în luna iunie. „În anul 2018, la Făgăraş erau alegeri pentru conducerea organizaţiei municipale. Eu am mers pe proiectul propus de Mihai Popa. La conferinţa de alegere, Marius Dunca a făcut astfel încât preşedinte al organizaţiei să fie ales Ioan Negrilă, care a făcut praf filiala”, a declarat Mitric. Acesta a afirmat că problemele s-au acutizat anul trecut, după alegerile europarlamentare din 26 mai.

Dat afară pentru că la un chef organizat la Drăguş l-a invitat pe fostul lider Constantin Niţă
Scandalul dintre Mitric şi Dunca a plecat nu de la nu ştim ce luptă ,,ideologică” ci de la un chef ce a avut loc anul trecut când la o intâlnire cu colegii din zonă Mitric l-a invitat şi pe fostul ministru şi şef al PSD Braşov Constantin Niţă, ceea a creat un acces de furie din partea fostului ,,pupil” al lui Niţă, epigonul hrăpăreţ ce i-a suflat funcţia protectorului său, respectiv Marius Dunca.
Dar să vedem ce povesteşte Mitric: „După alegerile europarlamentare a fost o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PSD, în care am spus că nu e normal să plăteşti «mercenari» pentru a lipi afişele. După o perioadă, s-a pus problema înlocuirii mele din calitatea de lider politic al PSD în Consiliul Judeţean Braşov, pe motiv că nu sunt suficient de vocal. Am încercat atunci să vorbesc cu Marius Dunca, pentru a vedea ce este de făcut mai departe, atât în ceea ce mă priveşte pe mine, cât şi partidul”.
Mitric a mai spus că tot anul trecut, după alegerile europarlamentare, a organizat o întâlnire informală la Drăguş, cu social-democraţii, la care a invitat mai mulţi lideri locali, dar şi pe fostul preşedinte al PSD Braşov, Constantin Niţă.

Marius Dunca a spus că nu autorizează această întâlnire şi i-a ameninţat pe invitaţi.
Imediat după ce s-a desfăşurat această întâlnire, am fost anunţat că urmează a doua zi o şedinţă a PSD Făgăraş, în care urma să se discute despre alegerile europarlamentare, dar şi subiecte diverse. „La «Diverse» era ridicarea sprijinului politic pentru trei consilieri locali, care au votat o hotărâre de Consiliu Local Făgăraş privind modernizarea unui drum. Nu am fost de acord cu decizia. Tot atunci s-a luat în discuţie ridicarea sprijinului politic pentru mine. Ion Negrilă a spus că «aşa s-a cerut de la Braşov». De altfel, propunerea privind ridicarea sprijinului politic pentru cei trei consilieri locali nu a trecut. Tot atunci mi s-au cerut explicaţii despre «cheful de la Drăguş»”, a adăugat Mitric.
Apoi, a urmat o şedinţă a Organizaţiei judeţene a PSD Braşov când Mitric spune că s-a decis „excluderea mea din partid, decizie pe care am atacat-o în instanţă”. De asemenea, Mitric spune că Dunca i-ar fi reproşat că vrea să îl înlăture din funcţie.

Iată ce spune astăzi Mitric:

,,Am câştigat procesul cu PSD…Până acum nu am primit nicio reactie oficiala! Ocup vremelnic pozitia de consilier judetean, pozitie in care m-ati ales dumneavoastra, prieteni, cunostiinte, oameni ai acestei zone minunate ,Ţara Fagăraşului. In tot ce am facut in cei trei ani si jumatate ai mandatului meu m-am ghidat dupa invataturile primite din tată în fiu…

Versurile de mai jos m-au inspirat… ,,Taică-meu în Primarie /Avea dreptul ca să intre cu caciula-n cap „…………….  ,,Unii zic sa-mi scot caciula jos din cap / Spunand adesea ca nu-s civilizat / Poate vor s-o tin în mână, să m-aplec / ca sa mă laude ca m-am integrat!”… Dedic aceasta melodie tuturor alegatorilor si politicienilor …Cu drag, Radu Mitric, consilier judetean”.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.