Reguli noi în fotbalul din România, la nivelul ligii secunde

Reguli noi în fotbalul din România, la nivelul ligii secunde

0 13

FRF schimbă din nou regulamentul în Liga a II-a, în ceea ce privește folosirea tinerilor jucători, în meciurile din liga secundă. Motivul este Europeanul U19, pe care România îl va organiza în vara anului viitor. Astfel, sub motivația întăririi echipei în vederea turneului final U19, Comitetul Executiv a decis întinerirea echipelor din eșalonul secund.

Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă la finalu ședinței Comitetului Executiv, în cadrul căreia a anunțat motivația proaspetei decizii. În afara obiectivului imediat, anume obținerea unei performanțe la Europeanul U19, președintele FRF spune că această modificare va ajuta și naționala de seniori în perspectiva Cupei Mondiale din 2022.

Informația a fost publicată pe site-ul FRF : „Comitetul Executiv aprobă cu unanimitate de voturi modificarea art. 45 alin. 10 din ROAF astfel: Începând cu sezonul 2020/2021 echipele din Liga a 2-a sunt obligate să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor din campionat, un jucător de U19 (născut după 01.01.2002) și unul de U21 (născut după 01.01.2000) în loc de doi jucători U20 astfel cum este prevăzut în prezent. Celelalte condiții rămân neschimbate”.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.