România a învins Spania și este la un singur meci distanță de...

România a învins Spania și este la un singur meci distanță de semifinalele Campionatului European de handbal feminin!

0 187

Naţionala feminină a trecut peste înfrângerea cu Olanda şi a învins Spania, cu 27-25, în al doilea joc susţinut la Nancy. România nu a prins o zi foarte bună, dar tot ce a contat au fost cele două puncte, care au adus echipa la 60 de minute distanţă de Paris.
Tricolorele mai au nevoie de un punct cu Ungaria, miercuri, pentru a se califica în semifinale. Cele două puncte din partida cu Spania, o echipă care și-a încheiat conturile la acest campionat, erau foarte importante pentru moral, pentru încredere.

Tricolorele au început destul de ezitant partida cu Spania. Problemele au plecat în primul rând din atacul României, care a pierdut foarte uşor mingile. Până la pauză, tricolorele au adunat nu mai puţin de 15 mingi uşoare pierdute, 13 greşeli şi două ratări din situaţşie de unu la unu. Ibericele s-au desprins la 5-1 în minutul 10 şi la 8-3 în minutul 16.
Câteva execuţii individuale ale Cristinei Neagu şi paradele din finalul reprizei ale Denisei Dedu, au făcut totuşi ca România să intre la cabine cu un handicap de două goluri :10-12.

Repriza a doua a debutat cu o altă ratare din situaţie de unu la unu, Crina Pintea fiind ghicită de Silvia Navarro. Apărarea României a început să se mişte tot mai bine, siguranţa fiind câştigată cu o altă paradă excepţională Denisa Dedu, care a urcat la 40% procentajul reuşitelor.
Au venit apoi şi revanşele Crinei Pintea în atac, cu gol marcat şi eliminare de 2 minute obţinută la adversară, iar naţionala a restabilit egalitatea după 41 de minute de chin, 15-15.
Cristina Florică a adus apoi echipa în avantaj. Mult aşteptata descătuşare a venit în cele din urmă în partea secundă a reprizei. Apărarea a început să culeagă mingi în defenisvă şi a dat drumul la contraatac.
Au venit golurile uşoare marcate de Florică şi Pintea, iar România s-a desprins la 20-17 în minutul 47. Nu s-au spulberat însă definitiv şi emoţiile, pentru că a jucat pe nişte valaru agitate.
Crina Pintea a prins însă o repriză fantastică şi a făcut ravagii pe semicercul advers, marcând gol după gol. Ea a ajuns la 6 goluri în minutul 53, iar România a reuşit să menţină la un avantaj de 3 goluri, 24-21.
Avantaj care a contat decisiv, pentru că Spania nu a mai avut forţa să revină, în ciuda eforturilor, iar naţionala noastră s-a impus cu 27-25. Victorie care îi consolidează locul 2 şi îi oferă un plus de încredere înaintea finalei de miercuri cu Ungaria.

Martin Ambros, victorios

Marcatoarele României au fost: Neagu 7 goluri, Pintea 6, Buceschi 4, Florică 3, Ardean-Elisei 2, Geiger 2, Perianu 1, Laslo 1, Chiper 1, iar din tabăra iberică s-au remarcat Gonzalez 6, Pena şi Fernandez, câte 5 reuşite.

România : Dedu, Dumanska – portari; Udriştioiu, Geiger 2 goluri, Buceschi 4, Neagu 7, Perianu 1, Laslo 1, Ardean-Elisei 2, Pintea 6, Florică 3, Raţiu, Polocoşer, Băcăoanu, Chiper 1, Dragut.
Antrenor: Ambros Martin
D.D.

  • Crina Pintea a fost desemnată jucătoarea partidei. Ea a avut un procentaj de 75% al aruncărilor transformate în gol (6 reușite).
  • Cristina Neagu a înscris 7 goluri, în timp ce Denisa Dedu a parat 11 aruncări.

Un punct în partida cu Ungaria ar asigura calificarea României în semifinalele competiției din Franța, însă „tricolorele” se pot califica și cu o înfrângere, în cazul în care mai multe echipe vor termina la egalitate de puncte (golaverajul va fi decisiv în acest caz).

Clasament Grupa Principală 2:
1. România 4 meciuri (111-101) 6 puncte
2. Olanda 3 (85-76) 6 puncte
3. Germania 4 (111-110) 4
4. Ungaria 4 (108-117) 4
5. Norvegia 3 (93-89) 2
6. Spania 4 (101-116) 0

Meciuri rămase de disputat în grupa României:

11 decembrie, 22:00 Norvegia vs Olanda
12 decembrie:
16:45 Norvegia vs Spania
19:00 România vs Ungaria
22:00 Olanda vs Germania

Declarațiile de la finalul partidei:

”A fost foarte greu, a trebuit să luptăm împotriva tuturor, nimeni nu e de partea noastră. Azi, chiar a fost o luptă grea şi împotriva arbitrelor. Am început greu, însă important e că am rămas unite şi am luptat până în ultima secundă. Ne bucurăm că am câştigat şi ne ducem mai aproape de visul nostru, de ceea ce ne dorim. Cu Ungaria va fi un meci foarte, foarte greu, dar ne dorim să dăm până la ultima picătură de energie şi să câştigăm”, a spus Crina Pintea, la TVR.
”Ştiam că nu va fi un meci uşor, ştiam că Spania are jucătoare valoroase, care luptă tot timpul, dar în final am câştigat şi asta e cel mai important. Ca echipă, probabil, noi am fost mai bune. E important acum să ne recuperăm, nu avem timp de odihnă, mâine jucăm cu Ungaria, vom trata totul foarte serios şi gândul e doar la victorie. Indiferent de adversar, cel mai important e să fim la capacitate maximă. Ne dorim extraordinar de mult să fim în semifinale, consider că merităm, am făcut meciuri bune şi acesta e ţelul nostru: să ajungem acolo”, a declarat Denisa Dedu, la TVR.
”Mă bucur că ne-am găsit puterea şi am revenit în meci şi am câştigat. Spania a jucat un handbal destul de dur şi agresiv, în ciuda arbitrajului care nu a prea dat două minute eliminare. A fost unul din cele mai ostile arbitraje, dar nu a contat, pentru că noi am câştigat”, a spus Gabriela Perianu despre arbitrajul din partida cu Spania.
Bilanțul România de-a lungul timpului în istoria participărilor la Campionatul European:
1994 – Țara Gazdă: Germania – România, locul 10
1996 – Țara Gazdă: Danemarca – România, locul 5
1998 – Țara Gazdă: Olanda – România, locul 11
2000 – Țara Gazdă: Romania – România, locul 4
2002 – Țara Gazdă: Danemarca – România, locul 7
2004 – Țara Gazdă: Ungaria – România, locul 7
2008 – Țara Gazdă: Macedonia – România, locul 5
2010 – Țara Gazdă: Danemarca/Norvegia – România, medalie de bronz
2012 – Țara Gazdă: Serbia – România, locul 10
2014 – Țara Gazdă: Ungaria/Serbia – România, locul 9
2016 – Țara Gazdă: Suedia – România, locul 5.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.