S-au acordat Premiile Anului în Cultură la Braşov. Se simte nevoia unei...

S-au acordat Premiile Anului în Cultură la Braşov. Se simte nevoia unei noi Strategii culturale la Brașov!

0 587

Două entităţi culturale au plecat cu câte două premii, iar unii dintre câştigători au primit distincţia pentru al doilea an. Dincolo de lucrurile bune sau rele din anul 2017, rămâne faptul că nu există o strategie culturală actualizată pentru Braşov

Două entităţi culturale au plecat cu câte două premii, iar unii dintre câştigători au primit distincţia pentru al doilea an. Dincolo de lucrurile bune sau rele din anul 2017, rămâne faptul că nu există o strategie culturală actualizată pentru Braşov.
Prezentarea făcută de un membru al familiei Mureşenilor, care povesteşte, dincolo de timp, ce a făcut pentru Braşov, este parte a proiectului „realitatea virtuală – soluţie inovatoare de protejare şi promovare a patrimoniului”, derulat de Muzeul Casa Mureşenilor. A obţinut premiul la categoria Proiectul cultural al anului. Centrul Multicultural a primit şi el premiul pentru organizaţia culturală a anului.
Muzeul Judeţean de Istorie a obţinut două premii, la cartea anului, pentru Braşov 1987 – 2 ani prea devreme, şi la expoziţia anului, cu Oraşul Stalin. Performdance – Zilele dansului contemporan a primit premiul pentru debut.
Membrii Consorţiului Cultural Corona cred că anul 2017 a fost unul evolutiv. Nu a venit cu o revoluţie culturală, dar au fost rezolvate probleme din cultura braşoveană, precum criza de la Teatrul Sică Alexandrescu sau concursurile pentru desemnarea managerilor din instituţiile de cultură. Probleme, însă, continuă să existe.
Indiferență și discriminare intolerabilă din partea administrației
Potrivit lui Valer Rus, membru al Consorţiului Cultural Corona, nu avem canale de promovare publicitate stradală aşa cum există în toate oraşele lumii, nu avem un tratament egal între operatorii culturali şi cei sportivi, liniile de finanţare oferite de Primărie şi Consiliul Judeţean solicită o cofinanţare de 20 % din partea operatorilor culturali, în vreme ce activităţile sportive au nevoie de doar 10% cofinanţare
O altă problemă ar fi lipsa spaţiilor culturale, pentru expoziţii, concerte sau alte evenimente. Cea mai mare problemă rămână însă neactualizarea strategiei culturale, Valer Rus spune că operatorii nu cunosc aşteptările publicului, motiv pentru care nu pot calibra oferta culturală.
În acest an au fost 10 categorii de premii, iar evenimentul a fost organizat de Consorţiul Cultural Corona.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.