Salariul mediu brut, în creștere, este de 4.805 lei la Brașov!

Salariul mediu brut, în creștere, este de 4.805 lei la Brașov!

0 515

În Judeţul Brasov, câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna aprilie 2019 la nivelul judeţului Braşov de 4.805 lei, mai mare cu 9 lei (+0,2%) comparativ cu luna precedentă si mai mare cu 422 lei (+9,6%) fata de luna corespunzatoare din anul precedent, susține Direcție Județeană de Statistică Brașov.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna aprilie 2019 la nivelul judeţului Braşov de 2.920 lei, mai mare cu 18 lei (+0,6%) faţă de luna precedentă şi mai mare cu 284 lei(+10,8%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului anterior.

Câştiguri salariale peste media judeţului s‐au înregistrat în industrie şi construcţii (3032lei). Câstiguri salariale sub media judeţului s‐au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (2.438 lei) şi servicii (2.853 lei).

Locul judeţului Brașov în clasamentul naţional  
Astfel judeţul Braşov ocupă:
‐ locul al 8- lea după câştigul salarial mediu net pe total economie;
– locul al 20 – lea după câştigul salarial mediu net în agricultură;
– locul al 5 – lea după câştigul salarial mediu net în industrie şi construcţii;
– locul al 16- lea după câştigul salarial mediu net în servicii şi comerţ.

Precizări legale referitoare la noile reglementări privind  venitul brut
Conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare (OUG nr. 79/2017 cu modificările şi completările ulterioare), contribuţiile de asigurări sociale, respectiv cele de asigurări sociale de sănătate care cădeau în sarcina angajatorului au fost transferate în sarcina salariatului şi, începând cu luna ianuarie 2018, sunt suportate în totalitate de salariat, fiind reflectate în cuantumul brut al câştigului salarial nominal.
În consecinţă, indicatorul „câştig salarial mediu brut lunar” produs şi diseminat începând cu luna de referinţă ianuarie 2018 nu mai este comparabil cu seriile de date anterioare anului 2018.

În ceea ce privește câștigul net,  prevederile legale în vigoare (OUG nr. 79/2017 cu modificările şi completările ulterioare) referitoare la contribuţiile de asigurări sociale, respectiv cele de asigurări sociale de sănătate care cădeau în sarcina angajatorului, transferate în sarcina salariatului începând cu luna ianuarie 2018, nu influenţează comparabilitatea datelor pentru seriile de „câştig salarial mediu net lunar.”

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.