Şeful CJ Harghita şi-a mutat familia la Braşov de frica urşilor

Şeful CJ Harghita şi-a mutat familia la Braşov de frica urşilor

0 164

Președintele Consiliului Județean Harghita își protejează familia de urși la Brașov. Csaba Borboly a fost plecat la Bruxelles la Comitetul Regiunilor; înainte să plece în Belgia, a filmat în gospodărie un urs care ii îngrozește pe vecini de mai multe luni.

Ca să-și știe în siguranță soția și bebelușul de numai câteva luni, a decis să-i aducă la socri la Brașov.
Csaba Borboly spune că urșii s-au înmulțit peste măsură în Harghita și s-au învățat să coboare după hrană în localități.  

Ursul pe care l-a filmat în gospodărie chiar înainte să plece la Bruxelles l-a convins pe Csaba Borboly să-și mute familia temporar familia la Brașov.

Csaba Borboly spune că de 8 ani reclamă problemele create de urși în Harghita fără ca cineva să ia vreo măsură.
BoRboly consideră că vânătorii din Harghita sunt mult mai responsabili decât cei din alte județe ale țării.
”În majoritatea județelor, pe palier politic, au primit autorizație pentru vânatul urșilor oameni puternici, cu bani, cu funcții și s-a vânat și acolo unde nu este urs”

S-a ajuns astfel în situația ca, în județe în care exista un singur urs, acesta să fie vânat în timp ce în Harghita numărul urșilor să depășească 1.500.
Lipsa hranei îi împinge pe urși să coboare în gospodăriile oamenilor. Potrivit lui Borboly, în 2018, în judeţul Harghita, 19 persoane au avut nevoie de internare după ce au fost atacaţi de urşi.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.