Simona Halep a ajuns în sferturi la Miami

Simona Halep a ajuns în sferturi la Miami

0 607
Simona Halep a mai trecut un hop, în tunreul de tenis de la Miami. În ,,optimi”, jucătoarea noastră a avut-o ca adversară pe italianca Flavia Pennetta, de care a trecut, cu 6-3, 7-5, după o oră şi 32 de minute de joc. Primul set a fost o demonstraţie de tenis, din partea româncei, care a jucat foarte bine, cu un serviciu precis şi cu inspirate veniri la fileu. Al doilea set a fost o demonstraţie de voinţă şi de insistenţă, pentru că Simona a fost nevoită să revină de la 2-5 (!) şi să încheie astfel setul şi meciul.
,,A fost un meci foarte greu, am fost condusă cu 5-2 în setul al doilea, am fost foarte nervoasă, m-am certat şi am revenit în teren mult mai agresivă. Până la urmă am câştigat meciul şi sunt foarte fericită. Îmi aduc aminte meciul contra ei de la US Open, am fost dezamagită că am pierdut atunci. Mi-am dorit să joc din nou împotriva ei, am fost mult mai agresivă, am avut mai multă incredere”, a declarat Simona la interviul de după meci
Adversara Simonei din sferturile de finală va fi americanca Sloane Stephens (22 de ani, locul 45 WTA), care în faza optimilor de finală a învins-o pe elveţianca Belinda Bencic, cu 6-4, 7-6.
Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.