Sindicaliştii din administraţie acuză feudalizarea României

Sindicaliştii din administraţie acuză feudalizarea României

0 335

Funcţionarii din primării şi consilii judeţene sunt nemulţumiţi de viitoarea lege a salarizării unitare. Oamenii acuză „feudalizarea administraţiei publice locale”, pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili, după bunul plac, salarizarea angajaţilor din primării şi consilii judeţene, fără avizul organizaţiilor sindicale

Funcţionarii din primării şi consilii judeţene sunt nemulţumiţi de viitoarea lege a salarizării unitare. Oamenii acuză „feudalizarea administraţiei publice locale”, pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili, după bunul plac, salarizarea angajaţilor din primării şi consilii judeţene, fără avizul organizaţiilor sindicale. Sindicaliştii avertizează că s-ar putea ajunge şi la grevă, dacă legea va fi aprobată în această formulă.
Sindicaliştii din administraţie din toată ţara sunt profund nemulţumiţi de proiectul legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Oamenii se tem că legea îi va transforma pe angajaţi în vasali ai aleşilor locali.
Bianca Calinschi, lider de sindicat în cadrul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Braşov, consideră că prevederile anunțate cu mare pompă de guvernanți nu se pot numi lege unitară a salarizării.
Practic, aleşii locali, dacă va fi aprobată legea, vor putea stabili salarizarea, luând pragul maxim şi pragul minim. De asemenea, sindicaliştii susţin că punctele lor de vedere nu au fost ascultate decât în campania electorală, dar nu apar şi în proiect.
O altă nemulţumire este că nu a fost aplicată o hotărâre a Curţii Constituţionale a României din luna decembrie a anului trecut, care prevedea ca în salariul de încadrare să fie incluse toate sporurile. Decizia privind aplicarea legii a fost lăsată la latitudinea ordonatorilor principali de credite.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu este respectat principiul „la muncă egală, salarizare egală”.
Sindicaliştii din administraţia publică au primit o adresă de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, prin care li se solicită părerea funcţionarilor din privind acţiunile viitoare.
Oamenii iau în calcul chiar şi declanşarea unei greve generale, dacă păsurile nu le vor fi ascultate şi nu vor fi făcute modificări.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.