Sportul de mare performanță continuă la Cheile Grădiștei

Sportul de mare performanță continuă la Cheile Grădiștei

0 18

Sportivi de performanţă şi iubitori ai sportului în general au crezut în primă instanţă că Ovidiu Garbacea s-a hotărât să nu mai găzduiască competiţiile sportive care au făcut faima complexului de la Cheile Grădiștei

O decizie a patronului complexului de la Cheile Grădiștei a panicat lumea sportiva. Sportivi de performanţă şi iubitori ai sportului în general au crezut în primă instanţă că Ovidiu Garbacea s-a hotărât să nu mai găzduiască competiţiile sportive care au făcut faima complexului de la Cheile Grădiștei.

În realitate, Gârbacea a decis să întrerupă pentru un an-doi activitatea clubului pe care îl conduce, nemulţumit de prestaţia celor 3 sportivi ai clubului calificaţi la Jocurile Olimpice desfăşurate în această iarnă la PyeongChang.

Potrivit lui Ovidiu Gârbacea, cei trei au avut o prestație inferioară celei pe care o au la club.
La CS Cheile Grădiștei au activat, printre alții, biatloniștii Gheorghe Pop şi Marius Ungureanu, cel care a fost portdrapelul României la festivitatea de deschidere a Olimpiadei de la PyeongChang.

Prin urmare, Complexul de la Cheile Grădiștei va continua să găzduiască competiții de anvergură pe plan internațional.

A fost cazul Campionatelor Mondiale de biatlon role, al Campionatelor Mondiale de biatlon juniori și tineret, Campionatelor Mondiale de schi nordic juniori și tineret, probelor de biatlon din cadrul FOTE. Chiar în weekendul trecut complexul a fost gazda unei renumite competiţii de maraton.

Vifor Rotar

COMENTARII