Ștefan cel Mare și Sfânt a fost REGELE DACIEI. DOCUMENTUL secret cu...

Ștefan cel Mare și Sfânt a fost REGELE DACIEI. DOCUMENTUL secret cu cifru în care Sfântul Român este denumit RE DE DACIA la 1489

“(…) am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. (…)” – Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini

La 27 februarie 1489, Ştefan cel Mare era Regele Daciei

Ceasul aniversar, 2 iulie, ziua de prăznuire a grandiosului și smeritului Sfânt Român de la Putna, care a câștigat 34 de bătalii din 36 și a ctitorit 32 de mănăstiri și biserici, înzestrând și Sfântul Munte Athos, trebuie să rămână în memoria tuturor trăitorilor pe acest pamânt strămoșesc.

Stefan cel Mare si Sfant intr-un basorelief de la Manastirea Vatopedi din Sfantul Munte Athos

Redăm trei materiale prezentate de tânărul cercetător Alexandru Simion și istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu privire la o descoperire pasionantă: marele luptător al creștinătății și românității, Ștefan cel Mare și Sfânt, era denumit într-un document cu cifru, găsit în arhivele milaneze, RE DE DACIA. Și alte date cel puțin la fel de interesante.
Să începem:

RE DE DACIA

În cancelaria Republicii Sfântului Marcu, Dacia a făcut parte – în mod oficial în acte – alături de Regatele Ungariei, Poloniei şi – ulterior – al Croaţiei dintr-o singură unitate regională, situată spre marginea răsăriteană a Creştinătăţii, de la începutul primăverii anului 1496 şi până după bătălia de la Mohács (29 august 1526), supraviețuind sigur până în iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de români au primit în mod generic o formă de entitate statală unitară, specifică epocii Renașterii, entitate demnă de o posibilă reconstituire concretă în viitor. Formula era conștientizată de către liderii politici notabili de la sfârşitul Evului Mediu (şi nu doar de către cărturarii umaniști), tocmai când se produceau finalul Reconquistei iberice și descoperirea Americii (1492), ca și acceptarea europeană a stăpânirii turce pe Bosfor (însuşi Leonardo da Vinci grăbindu-se să-i propună sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste strâmtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, în clipa în care vechiul continent își revărsa preaplinul, inaugurând expansiunea europeană peste mări. Era, ante litteram, o încercare spectaculoasă de trecere „de la mica la marea Europă”, nevalidată deocamdată spre est, dar reușită spre vest, spre Lumea Nouă. Dacia se adăuga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Creștine, dar cu privirea ațintită spre viitor.

Ideea politică a Daciei a precedat, însă, cu cel puţin şapte ani apariţia numelui respectiv în registrele Serenissimei. Astfel, Dacia a luat, după cum era firesc pentru acele vremuri, chip monarhic, încă de la începutul anului 1489, prin re de Dacia („regele Daciei”). Acesta a fost aşezat de „serviciul secret” al (probabil) celui mai bogat stat italian de la acea vreme (Ducatul Milanului) după regii Ungariei (Matia Corvin) şi Poloniei (Cazimir al IV-lea) şi înaintea regelui Boemiei (Vladislav al II-lea, fiul lui Cazimir şi mai apoi şi rege al Ungariei) şi a ducelui Ioan Corvin (fiul lui Matia). Pe acesta din urmă, Matia și-l dorea urmaş măcar peste Bosnia şi Croaţia, ceea ce s-a împlinit în cazul Croaţiei, Ioan devenind şi nobil şi cetăţean al Republicii în anul apariţiei venețiene a Daciei, adică la 1496. Titlul de „rege al Daciei” a fost agreat la acea vreme inclusiv de către Matia Corvin (după cum o arată cifrul folosit de Milano în corespondenţa cu monarhul de la Buda şi Viena), cel care stăpânea peste cea mai mare parte a vechii Dacii romane, tot el dăruindu-i lui Ştefan al Moldovei o „piatră” de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, piatră pe care principele român, proaspăt posesor de domenii în Transilvania, a încastrat-o în zidurile cetăţii sale de scaun de la Suceava. „Coroana regală” a Daciei a fost girată şi de Roma, cea care în iarna anului 1488-1489 restabilise relaţiile dintre Matia şi Ştefan, în vederea congresului antiotoman plănuit pentru acel an (şi amânat pentru 1490).

De altminteri, „dacii” făceau parte din efectivele cruciate răsăritene, listate la congresul de la Roma (martie-iulie 1490), chiar şi după dispariţia lui Matia (aprilie 1490). Dacia – născută împreună cu coroana regală a Rusiei promisă de Inocenţiu al VIII-lea lui Ivan al III-lea al Moscovei, cuscrul lui Ştefan şi aliatul lui Matia de la începutul anilor 1480 – a fost temporar suspendată câtă vreme Ştefan a fost în conflict atât cu Maximilian I de Habsburg (până pe la 1494) cât și cu Ioan Corvin (până la mijlocul anului 1496). Conflictul cu Maximilian s-a datorat faptului că domnul Moldovei nu a acceptat să-l susţină până la capăt pe acesta în lupta sa pentru tronul Ungariei, iar conflictul cu Ioan Corvin s-a declanșat pentru că Ştefan, devenit cel mai bogat om din Transilvania (inclusiv prin taxele de la care era scutit), nu l-a ajutat pe fiul lui Matia împotriva lui Vladislav al II-lea, noul rege al Ungariei.

În acest răstimp, Ştefan, al cărui cuscru – de la 1489 – era şi Bartolomeu Drágffy, urmaşul Drăgoşeştilor şi voievod al Transilvaniei din 1493, a purtat titlul – altminteri inexistent – de conte al Transilvaniei pentru cancelariile republicii veneţiene, ale Ducatului Bavariei şi ale Casei de Habsburg. Titlul era însă firesc pentru Ştefan, cel datorită căruia, la sfârşitul lui 1488, Matia reconvocase „parlamentul Transilvaniei” pentru prima dată după răscoala din vara lui 1467 şi bătălia de la Baia care i-a urmat în iarna aceluiași an.

Chipul lui Stefan cel Mare si Sfant in Tetraevanghelul de la Humor (1473)

Antiotoman la origine, titlul de rege al Daciei a fost ulterior cel puţin tolerat de către Înalta Poartă, în anul de cumpănă 1497 Ştefan al III-lea cel Mare intermediind – sub privirile binevoitoare ale reprezentanţilor Romei şi Veneţiei – acordul dintre Maximilian I de Habsburg, regele romanilor (şi co-rege de iure al Ungariei din noiembrie 1491) şi sultanul Baiazid al II-lea. Titlul, zidit pe temeliile Antichităţii (precum Boemia, Cehia de astăzi, ridicată pornind de la boii celți din vremea lui Cezar), pare să nu fi avut conotații etnice, el reunind (inclusiv pentru cancelaria Imperiului Romano-German) și după moartea lui Ștefan (iulie 1504) patru și nu doar trei entități distincte: Transilvania, Moldova, Muntenia („Valahia Mare”) și Oltenia („Valahia Mică”). Ulterior însă, legătura dintre „Dacia” sau „regele Daciei” și români avea să devină evidentă, mai ales în mediile savante și politice internaționale. La titlul de „rege al Daciei” – exprimat sau nu direct în această formă – au râvnit rând pe rând şi chiar simultan Bogdan al III-lea cel Orb, Radu al IV-lea cel Mare, Ioan Zapolya (Szapolyai), Neagoe Basarab şi Ştefan al IV-lea (Ştefăniţă). Dacia a dispărut când Petru al IV-lea Rareş a ales să-l sprijine pe Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei şi nu pe Ferdinand I de Habsburg ca suveran al Ungariei. La rândul ei, Ungaria a dispărut dintre statele registrelor veneţiene, atunci când fiul nelegitim al dogelui Veneţiei, Aloisie (Alvise) Gritti, a dorit să stăpânească toate pământurile legate de Carpaţi şi de Dunărea de Mijloc şi de Jos, el fiind însă eliminat – tot fără conotații etnice și confesionale – de către susţinătorii lui Ioan Zapolya şi Petru Rareş.

Prin urmare, 
Dacia s-a (re)născut în vremea în care Matia Corvin dorea să salveze ce se mai putea salva din moştenirea sa. Din moment ce timpul și împrejurările nu-i îngăduiau mai multe, regele plănuia, pe de o parte, să împartă Uniunea Polono-Lituaniană între el, Cavalerii Teutoni şi Ivan al III-lea și să ofere, pe de altă parte, Ungaria propriu-zisă Casei de Habsburg, câtă vreme lui Ioan Corvin îi rămâneau măcar Bosnia şi Croaţia, iar lui Ştefan al III-lea cel Mare Transilvania. 
Dacia a premers cu aproape un secol „luptele pentru supremaţie” dintre Sigismund Báthory şi Mihai Viteazul. Dacia este anterioară schimbărilor aduse de către Reformă, ea provenind din vremea în care creştinii din aceste părţi aveau numai două confesiuni creștine, cea latină, apuseană sau romană (statornicită ulterior drept „catolică”) şi cea greacă, răsăriteană sau bizantină (cunoscută apoi drept „ortodoxă”). 
Dacia vine din zilele în care – de prin 1498-1499 (când Maximilian I îl socotea pe Ştefan al III-lea stăpân peste „jumătate din Ungaria”) – călugării de la Putna îl pomeneau pe Matia, cel care-l „dăruise” pe Ştefan în „Ţara Ardealului”, în rând cu membrii familiei domneşti, şi ştergeau „înşelăciunea” făptuită de „latini” la „Florenţia” (adică la conciliul de la Ferrara-Florenţa, 1438-1439). 
Dacia s-a înfiripat nu dinspre nord sau sud, ci dinspre vest şi est, în chip oarecum firesc, după ce, de dinainte ca Iancu de Hunedoara, tatăl lui Matia (nenăscut pe atunci), să se ridice, Roma încredinţase Sucevei viitorului ei „atlet” – ca și Iancu – Ştefan (şi el probabil încă nenăscut) pe creştinii de rit „grec” din părţile răsăritene ale Regatului Ungariei (1436).

Stindardul lui Stefan cel Mare si Sfant. Foto: Capodopere

După anii 1500, Dacia și regele său au rămas nu numai ca amintiri împrospătate din când în când în cancelarii, dar și ca realități atribuite unor personalități marcante, de la Mihai Viteazul până la Horea, care intenționau sau încercau să ridice energiile poporului român, să făurească sinteze panromânești.
Planul „regatului dacic” renaște pe suport etnic românesc în epoca mișcărilor de emancipare națională din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și din prima parte a secolului al XIX-lea.
În preajma anilor 1800, deopotrivă actorii interni români și externi din regiunea central-răsăriteană și sud-estică a Europei vorbeau și scriau despre (re)facerea unui Regat al Daciei, alcătuit din Țara Românească, Moldova și Transilvania. Ideologia daco-românismului i-a cuprins pe mai toți intelectualii patrioți din perioada prepașoptistă, animați – dincolo de inerentele clișee romantice și liberale – de o realitate care era conștientizată de tot mai mulți: pe locul anticelor alcătuiri se formase un popor cu rădăcini daco-romane, vorbitor de limbă neolatină, adevărat moștenitor al Daciei.

Această Dacie (preromană, dar mai ales romană), chiar dacă s-a retras la un moment dat din memoria colectivă, a fost reînviată de la Renaștere încoace, pentru ca, după cumpăna secolelor al XV-lea și al XVI-lea, să nu se mai piardă niciodată și să alimenteze constant construcția națională modernă a românilor și a României. În tot acest edificiu, momentul deceniilor 1490-1530, moment în care „regele Daciei” și „Dacia” au făcut carieră diplomatică internațională pe fondul apărării „Republicii Creștine” cu forțe reunite ale Apusului și Răsăritului, merită o atenție specială, mai ales că unul dintre protagoniștii săi a fost Ștefan cel Mare, cel mai important principe român din Evul Mediu, dar cu aspirații clare îndreptate spre Lumea Modernă.

Ioan Aurel Pop
Alexandru Simon

Re de Dacia: un proiect de la sfârșitul Evului Mediu (Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Asociației Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca)

Fascinanta descoperire a documentelor secrete milaneze și venețiene

Documentul cu cifru din Arhivele milaneze

Matia Corvin s-a născut în urmă cu 574 de ani pe 23 februarie 1443. La patru zile după ce Matia a împlinit 46 de ani, intrând în ultimul an plin de viaţă (a decedat – s-a zis otrăvit – la Viena pe 6 aprilie 1490), cancelaria Ducatului de Milano a copiat pentru ea şi pentru Matia un cifru pentru corespondenţa dintre ei. Matia era principalul aliat al Milanului. Unicul său fiu, nelegitim pe deasupra, Ioan era căsătorit prin procură cu Bianca Maria Sforza, nepoata de frate a ducelui Milanului, Ludovico il Moro (Maurul).

Autorii cifrului erau Giovanni (Gian) Francisco Oliva, cancelarul ducatului, şi Guidantonio Arcimboldo, arhiepiscopul de Milano. Cifrul arată o lume – măcar – aşa cum o priveau contestaţii conducători ai Milanului şi ai Ungariei (Croaţiei şi ale unor părţi din Austria, Boemia, Bosnia şi Serbia).
Cifrul s-a păstrat în fondul Ungheria din Arhivele de Stat din Milano. A rămas necunoscut numeroşilor cercetători maghiari şi –nominal– şi români care – de la Iván Nagy şi Albert Nyáry, şi Ion Bianu şi Nicolae Iorga – s-au perindat – oficial – prin arhivele şi bibliotecile fostului ducat lombard.

„Coloana I”(Biserica<şi forme de politeţe>)„Coloana a II-a”(Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană)„Coloana a III-a”(Europa Răsăriteană <şi structura ei>)„Coloana a IV-a”(„Restul” lumii<şi cuvinte cheie>
Papa[Inocenţiu al VIII-lea]Imperatore[Frederic al III-lea de Habsburg]Re de Hungaria[Matia Corvin (co-rege de iure îi era – din 1463 – Frederic al III-lea de Habsburg)]Re de Franza[Carol al VIII-lea de Valois]]
Cardinale[Ascanio Sforza, fratele lui LudovicoilMoro, ducele Milanului]Electori[(termen folosit aici probabil pentru a desemna Reichstag-ul)7 la număr: arhiepiscopii de Köln, Mainz şi Trier, regele Boemiei, contele-palatin de Rin, ducele Saxoniei şi markgraf-ul de BrandenburgRe de Polonia[Cazimir al IV-lea Jagiello]Re de Ispagna[Ferdinand de Aragon <şi Isabella de Castilia>]
Cardinali[cu sens probabil de colegiul cardinalilor]Duca de Austria[Sigismund de Habsburg, vărul primar al lui Frederic al III-lea]Re de DaciaRe de Inghliterra[Henric al VII-lea Tudor]
Vescovo Varadino[Ioan Filipecz, episcop de Oradea]Re de Romani siveMaximiano[Maximilian I, fiul lui Frederic al III-lea, viitorul soţ al Anei de Bretagna şi al Biancăi Maria Sforza, ales rege al romanilor în 1486 (adică viitor împărat de drept)]Re de Boemia[Vladislav <al II-lea> Jagiello, fiul lui Cazimir al IV-lea (co-rege, defacto şi de iure îi era – din 1471/ 1479 – Matia Corvin)]Re de Napoli[Ferdinand de Aragon, tatăl Beatricei, soţia lui Matia Corvin
Protonotario[(probabil) milanezul Giovanni Alimento Neri, unul din protonotari apostolici, începând din vara anului 1484]Conte Palatino[Filip I cel Drept de Wittelsbach]Duca Zoanne Corvino[fiul regelui Matia, Ioan Corvin, din 1479 duce de Liptov şi de Glogov, din 1487 soţul – prin procură – al Biancăi Maria Sforza, fiica lui Galeazzo Maria Sforza († 1476), fratele ducelui Ludovico]Venetiani[cu sens de toată administraţia veneţiană]
Archivescovo[Ippolito de Este, fiul lui Ercole şi al Eleonorei, arhiepiscop de Estzergom (în toamna anului 1484 Matia îl arestase pe Petru Váradi, arhiepiscopul de Kalocsa)]Duca de Saxonia[Frederic al III-lea cel Drept de Wettin (viitorul protector al lui Martin Luther)]Baroni[magnaţii (Ştefan Báthory, voievodul Transilvaniei, Paul Kinizsi, comite de Timiş, Ştefan Szapolyai, comite de Zips şi guvernator al Austriei huniade, ori Nicolae Újlaki, ducele Bosniei)]Turco[Baiazid al II-lea (poate şi fratele şi rivalul său Djem, care avea să sosească la Roma, pe 13 martie 1489, şi pe care Matia îl considera ruda sa de sânge, tot aşa cum îl socoteau Djem şi Baiazid pe Matia)]
Sua Santita[exprimare pentru papă/ papi] Duca de Bavaria[George cel Bogat<şi> Sigismund de Wittelsbach]Signori[nobilii (aici cu sens probabil de Dieta Ungariei)]Duca de Bretagna[Francisc al II-lea de Dreux-Montfort († 9 septembrie 1488) <i.e. fiica sa Ana, viitoarea soţie a lui Maximilian I, Carol a VIII-lea şi Ludovic al XII-lea>]
Sua Maiesta[exprimare pentru rege/ pentru regi]Marchiso de Brandeburg[Ioan Cicero de Hohenzollern]Citta[oraşele (cu posibil sens de „stare parlamentară”)]Duca de Ferrara[Ercole I de Este, soţul Eleonorei, sora Beatricei]
Sua Signoria[exprimare pentru duce/ pentru duci şi republica veneţiană]Arhiepiscopus Coloniensis[Hermann al IV-lea de Hessa, arhiepiscop de Köln]Castelle[cetăţile (cu accent probabil pe cele ţinute de tânărul – de nici 16 ani – Ioan Corvin)]Pace[pace (cu sens de acord ferm scris)[
Vostra Signoria[adresare pentru duce/ pentru duci şi republica veneţiană]ArchipiscopusMoguntinus[Berthold de Henneberg, arhiepiscop de Mainz]Populi[supuşii de rând]Guerre[război (şi chiar orice tip conflict armat)]
Vostra Excellentia[adresare pentru duci şi prelaţi (în general pentru membrii unei elite)]Archiepiscopus Trevirenesis[Ioan al II-lea de Baden, arhiepiscop de Trier]Gentedarme[oştenii (darşi cu sens de miliţie populară)]Tregua[armistiţiu (cu sens de înţelegere nesigură]
Vostra Celsitudine[adresare pentru monarhi (de rang regal şi imperial)]Denari[bani (indiferent de moneda folosită)]Per mare[pe cale maritimă]
La Regina de Hungaria[Beatrice de Aragon]Per terra[pe cale terestră]

Structura teritorială şi tematică a cifrului pe cuvintele sale cheie
Cifrul, care avea o scăpare „fatală” (includerea tardivă „la coadă” a soţiei lui Matia, Beatrice de Aragon, ostilă succesiunii lui Matia prin Ioan, socotit de ea – care a reuşit să năruiască planurile Caselor Habsburg, Sforza şi de Hunedoara–prunc de vrăjitoare), introducea o nouă coroană şi un nou stat în părţile estice ale Creştinătăţii. Ca rang în cifru (de sus în jos pe coloană), ele se aşezau după Ungaria şi Polonia, cu regii lor, şi înainte de Boemia, cu regii – de fapt – ai ei. Ca poziţie în cifru (de la stânga la dreapta pe rândurile coloanelor), noul stat şi noua coroană corespundeau cardinalilor la Roma, Ducatului Austriei în Imperiul Romano-German, iar în Apus Angliei.
Pe numele lor, noua coroană şi noul stat reveneau regelui Daciei. Deşi Matia era deja de acord să împartă Ungaria între Ioan Corvin şi regele romanilor Maximilian I de Habsburg, această Dacie nu-i revenea, atât după diplomaţia milaneză, cât şi după Matia (tot conform cifrului), ducelui Ioan.
Era a lui Ştefan al III-lea cel Mare al Moldovei. După moartea lui Matia, el a pleda cauzat lui Ioan în faţa tatălui lui Maximilian I, Frederic al III-lea (25 iulie 1490). Două săptămâni mai târziu, Maximilian le-a cerut transilvănenilor să-l accepte pe Ştefan drept guvernator în numele său (11 august).

Dacia şi dacii au dispărut apoi – aparent – vreme de şase ani până în primăvara lui 1496. Începând de atunci cancelaria Republicii Veneţia şi a organizat toate informaţiile din Răsăritul Europei sub rubrica Hungaria, PoloniaDacia et Croatia (conform documentelor disponibile și la:  http://www.archiviodistatovenezia.it/divenire/ua.htm?idUa=138#).

Cea din urmă îi revenea lui Ioan Corvin, decedat apoi în octombrie 1504 la doar trei luni după Ştefan. Altfel decât la 1489, Boemia nu mai conta. Din iulie 1490 era unită personal cu Ungaria, Vladislav II-lea Jagiello fiindu-le rege ambelor. Iar prin Pacea de la Bratislava din noiembrie 1491, el împărţea coroana Ungariei cu Casa de Habsburg.
Rubrica venetă a rezistat până la bătălia de la Mohács (29 august 1526), Acolo a căzut Ludovic al II-lea, unicul fiu al lui Vladislav al II-lea. Au fost aleşi doi regi ai Ungariei, Ioan Szapolyai (10 noiembrie) şi Ferdinand I, nepotul de fiu al lui Maximilian I (17 decembrie). Peste puţin timp (pe 14 ia-nuarie 1527), avea să moară – otrăvit s-a zis –ultimul urmaş legitim al lui Ştefan al III-lea, Ştefan al IV-lea (Ştefăniţă), aliatul Casei de Habsburg.
La acea vreme, călugării de la Putna continuau să-l pomenească pe Matia în rând cu membrii şi rudele familiei lui Ştefan. După ei, Matia îl dăruise pe Ştefan în Ţara Ardealului. Tot aşa, Ştefan avea să-l dăruiască – la 1497 – pe cuscrul său Birtoc [Bartolomeu Drágffy, urmaşul Drăgoşeştilor], voievodul Ţării Ardealului (cel din urmă venise – peste capul lui Vladislav – cu oastea Transilvaniei în ajutorullui Ştefan, atacat de Jan Albert, al Poloniei, fratele lui Vladislav). La fel, sub anul 1492, la fostul cronicar oficial al lui Matia, Antonio Bonfini, Ştefan îi urmase defunctului rege drept crăişor al valahilor.
Secole mai târziu, practic toate documentele dintre anii 1489 şi 1504 care-l priveau pe Ştefan au dispărut din arhivele Ardealului. Dintre sursele vremii – până în anii 2000 – a mai (re)apărut oficial numai proclamaţia transilvană a lui Maximilian. A fost publicată prima dată de partea austriacă la 1849 (spre toamnă), iar de cea maghiară în anul 1914 (spre vară).
Apoi s-a spus că ideea Daciei s-a născut prin Sigismund Báthory, Mihai Viteazul rezumându-se ulterior la „a-l plagia”. Dacia se născuse cu un veac mai înainte prin crăişoriivalahilor: Matia Corvin şi Ştefan al III-lea cel Mare.

Alexandru Simon pentru Gazeta de Cluj

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Ștefan cel Mare a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei

Președintele Academiei Române, prof.univ. Ioan Aurel Pop, a spus că Ștefan cel Mare a fost cel mai mare conducător politic și militar pe care românii l-au avut în Evul Mediu și potrivit unor documente găsite recent, acesta este „restauratorul Daciei”, fiind Domn al Moldovei, Domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei.
Astfel, profesorul Ioan Aurel Pop a reiterat ceea ce a spus în aprilie a.c., atunci când în cadrul serialului „100 de adevăruri istorice” de la Trinitas TV a declarat că Ștefan cel Mare a fost primul care a încercat unirea tuturor teritoriilor românești.
„Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge „că cealaltă Valahie” nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el Moldova.  Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul de la Suceava, era Moldova”, a spus Ioan Aurel Pop într-o prelegere cu prilejul sesiunii speciale a Academiei Române organizate la Suceava cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la unirea Bucovinei cu Țara, informează NewsBucovina.
Pe atunci rector al Universității din Cluj-Napoca, acesta a subliniat că Ștefan cel Mare a fost un unificator al românilor, ante-litteram.
El a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise. Adică al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei.  A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei”, a precizat președintele Academiei Române.

Președintele Academiei Române a mai declarat că, recent, un tânăr cercetător de la Cluj a descoperit în arhivele de stat din Milano un document tulburător din 1459 prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare e numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani înainte ca Mihai Viteazu să primească același titlu și cu mai mult de o sută de ani înainte ca unii principi maghiari ai Transilvaniei să se intituleze așa.
El a mai arătat că Dacia figurează în mărturii venețiene din epoca lui Ștefan cel Mare pentru câteva decenii de la Ștefan până la fiul său Petru Rareș, ca principal aliat al Occidentului în lupa anti-otomană. „Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazu”, a spus Ioan Aurel Pop.
Potrivit acestuia, Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci un simbol al daco-românismului așa cum s-a manifestat acesta prin epoca modernă a României, iar  Ștefan cel Mare, prin asta, este un om modern. „Cel mai important conducător politic și militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de obârșie și român politic, pe care Papa de la Roma l-a recunoscut drept atlet al lui Hristos, adică luptător în prim plan alături de toată Europa în lupa de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului”, a mai spus Ioan Aurel Pop, citat de ActiveNews.
Vedeți 100 de adevăruri istorice, explicate de Acad. Ioan-Aurel Pop la TRINITAS TV.
Episodul 9: Primul care a fost numit Rege al Daciei a fost Ștefan cel Mare. A fost primul sub care s-a încercat aducerea sub aceeași oblăduire a ținuturilor românești

Mormantul oficial al Sfantului, de la Putna. Neoficial, se spune ca Stefan a ordonat sa fie inmormantat in dreptul Altarului

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.