Ştiinţele Economice atrag cei mai mulţi studenţi la Braşov

Ştiinţele Economice atrag cei mai mulţi studenţi la Braşov

0 258

1328 de candidaţi s-au înscris, în primele două zile, la cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania Braşov. Concurenţa cea mai mare este până acum la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, unde sunt 192 de înscrişi pentru cele 233 de locuri bugetate şi alte peste 300 cu taxă

1328 de candidaţi s-au înscris, în primele două zile, la cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania Braşov. Concurenţa cea mai mare este până acum la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, unde sunt 192 de înscrişi pentru cele 233 de locuri bugetate şi alte peste 300 cu taxă.

Alte 167 de dosare sunt depuse la Matematică-Informatică, unde sunt bugetate 131 de locuri. 163 de candidaţi au ales Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Peste 100 de dosare sunt depuse la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Sociologie şi Comunicare.

La polul opus, Facultăţile care au atras cei mai puţini candidaţi sunt Ingineria Lemnului, cu doar 6 dosare şi Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, cu 13 candidaţi înscrişi.
La Medicină, unde an de an concurenţa este acerbă, sunt deocamdată doar 39 de dosare, dar aici procesul de înscriere on-line se realizează în două etape, încărcarea on-line a documentelor şi mai apoi validarea înscrierilor, iar cele 39 de dosare abia au fost validate.

Înscrierile la Universitatea Transilvania continuă până sâmbătă. La programele de licenţă sunt peste 6200 de locuri, din care peste 2400 sunt bugetate.

Alte 300 de locuri sunt destinate candidaților care accesează domeniile prioritare de dezvoltare a României şi 94 absolvenților de licee din mediul rural. 18 locuri le revin studenţilor de etnie rromă.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.