„Structurilii” nu l-au invins doar pe Constantinescu… Vechiul „Secu” si-a schimbat...

„Structurilii” nu l-au invins doar pe Constantinescu…
Vechiul „Secu” si-a schimbat doar păturile , nu si „fetele”…!

0 391

Zilele trecute, s-au împlinit patru ani de la moartea prematură a unui fost politician, un moment de care nu și-a prea amintit nimeni. Dar, despre unele lucruri scrise de el cîndva, merită cu vîrf și îndesat să ne amintim, mai ales acum.Ne referim la fostul premier Radu Vasile, cel care, la doi ani și ceva după demitere, a lansat o carte foarte interesanta: ”Cursă pe contrasens”, lansata  în 2002, în care devoala… secretu’ lui Polichinelle, cuprins in relatări extrem de interesante despre realitatile trist amare din respectiva perioadă. La fel de stupide „acoperirile”, ca si azi!
A fost, poate, primul personaj post-decembrist de prm rang care a vorbit public despre superstructura care conduce, de fapt, statul român după revoluție; Din păcate, motive obiective au făcut ca semnalele lui de alarmă să rămînă în anonimat… Pe de-o parte, ne aflam în perioada de glorie a tabloidelor, cînd sînii goi și titlurile fără perdea marginalizau articolele serioase; pe de alta, Radu Vasile era căzut în uitare și dizgrație politică. În fine, era greu de crezut că lucrurile sunt chiar atît de grave într-un moment cînd ne pregăteam de admiterea în UE, după care, credeam noi, toate belele noastre ar fi dispărut ca prin farmec... Si iata, 15 ani mai tîrziu constatăm că, desi suntem acceptati în UE, belelele nu au dispărut cîtuși de puțin. Dar si controlul exercitat de servicii parca e mai profund ca oricînd. Chiar mai perfid decat pe vremea lui Ceashcă!!

Cine ne apără – cine ne conduce?
Nu ne putem plînge că nu am fost preveniți, însă
. Vom prezenta, mai jos, fragmente din tulburătoarea carte de „analiza” a lui Radu Vasile, el însuși suspectat aiurea și acuzat public, chiar, de către Emil Constantinescu, ca ar fi fost un om al structurilor… Cata ipocrizie!! În orice caz, ca fost premier, surprinzator aflam azi, si  ca ginere al unui fost general de Securitate, Radu Vasile chiar știa cu ce se mănîncă subiectul în cauză. Afirmațiile lui, simple, seci, dar curajoase merită reamintite fie și pentru că cei 15 ani scurși fac să le putem analiza azi cu alți ochi. Îngroziți, am spune…

Iata un prim exemplu: „Ofițerii români de informații sunt proști de bubuie, dar le place să creadă contrariul; mai grav, trei sferturi dintre ei au preocupări fără legătură cu siguranța națională, activitatea lor informativă fiind, cu indulgență spus, slabă. Nici nu e de mirare că în fruntea SIE a ajuns, la un moment dat, un fost șofer de al lui Soros… Sunt foarte activi, în schimb, în ce privește exercitarea controlulului asupra politicii: în proporție de peste 80%.”

„Democrația” partidului UNIC un holding al STRUCTURILOR
În aparenţă, în România, aflam si de la Radu Vasile, ca  sunt mai multe partide… În realitate nu există in Ro. decât un partid, cel al Structurilor, prin Structuri înţelegând matricele sociale alcătuite din foştii securişti şi cadrele apăratului comunist de partid. „Aceste matrice, veritabile pârghii de putere în organismul societăţii, au pătruns peste tot, în mass-media, în lumea afacerilor, în reţeaua bancară privată sau de stat, şi fireşte în toate partidele, împrumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în care s-au refugiat.
Fluxul şi refluxul schimbărilor politice au lăsat netulburat stratul adânc al apei în care se adăpostesc aceşti supravieţuitori cu stabilitate de miriapode şi cu elasticitate de amoebe.
Se mişcă în orice direcţie, iau orice formă şi au un arghirotropism înnăscut”.
Iar despre oamenii politici – obligati sa faca parte din structuri:Dumnezeul lor de acum e banul, iar în mintea lor nu poate încăpea gândul că există oameni care să nu poată fi cumpăraţi, şantajaţi sau intimidaţi. Sunt latenţi, dar ies la suprafaţă prin prelungiri pseudopodice, pe care fireşte că le poţi tăia, însă degeaba, se regenerează miraculos ivindu-se din nou, printr-o nouă prelungire pseudopodică al cărei chip e altul, deşi structura din care a răsărit e aceeaşi (…)

Nu te poţi faci nimic dacă nu intri în SISTEM
Un om politic, dacă vrea să mişte cât de cât, nu numai că este silit să se supună coerciţiei exercitate de Structuri, dar, mai mult, și atunci el era obligat să facă parte din StructuriCine nu face parte din Structuri este un pion a cărui eficienţă este nulă. Aceasta este teza mea: nu te poţi păstra la putere dacă nu faci parte din Structuri, tot aşa cum nu te poţi mişca eficient pe tabla de şah dacă nu te foloseşti de câmpurile de forţă ale ei”. Si afaceristii de succes vin tot din structuri: Cei mai de succes oameni de afaceri provin din Structuri. Luaţi-i pe rând şi veţi vedea că toţi au acelaşi trecut, se trag din aceeaşi pepinieră instituţională. Puieţii lor, fiii, ginerii, nepoţii sunt croiţi pe acelaşi calapod, şi cum cine se aseamănă se adună, toţi se ştiu şi se recunosc între ei”.

Marioneta de la SIE si marginalul de la SRI:
Când Emil Constantinescu declara, la sfârşitul mandatului prezidenţial ,că a fost învins de Structuri, dădea glas unei stări de fapt incontestabile. Şi totuşi avusese la îndemână un interval de patru ani de zile, nu un an şi nouă luni cât mi se acordaseră mie, ţinuse în mână toate pârghiile prin care ar fi putut să schimbe ceva, şi în loc de asta a reuşit doar să zgârie la suprafaţă crusta unei lave ce mocnea slobodă în craterul Structurilor, în aşteptarea alegerilor din 2000″. S-a mulţumit să numească la conducerea SRI şi SIE nişte oameni cât se poate de amabili, dar a căror incompetenţă în materie era vizibilă cu ochiul liber. „Harnagea a fost precum o marionetă pusă în fruntea SIE spre a da instituţiei o aparenţă nouă şi democratică, în vreme ce sub el ofiţerii de securitate îşi vedeau de treabă fără ştiinţa şefului lor. Costin Georgescu, ceva mai răsărit decât omologul lui de la informaţii externe, n-a reuşit nici el să pătrundă în hăţişul foarte bine organizat al SRI, fiind silit să patroneze de faţadă o instituţie ai cărei ofiţeri şi-au profesat netulburaţi meseria învăţată după nişte norme ieşite din uz”.

Cum livrau serviciile informatii ”secrete”… date la CNN :
Cât am fost prim-ministru, aproape toate informaţiile si „secrete” externe pe care cele două servicii mi le-au pus la îndemână… le ştiam deja de la CNN. Nu-mi amintesc decât de două împrejurări în care să fi simţit că aceste servicii au, cu adevărat, o utilitate din punctul de vedere al prim-ministrului. Înaintea vizitei în Franţa, am fost informat…aproximativ că francezii de la Renault nu au nici cea mai mică intenţie să investească iarăşi în fabrica de automobile Dacia, pe care o considerau definitiv compromisă din punct de vedere tehnic şi financiar(…) A doua împrejurare în care SIE a dovedit că există pentru mine a fost în timpul mineriadei din ianuarie 1999, când am fost înştiinţat că în urma tulburărilor sociale care scăpaseră de sub control în ţară, niste ambasadori nauci ,acreditaţi la Bucureşti se pregăteau să îşi trimită familiile acasă; deja restrânseseră personalul la minimul necesar şi stăteau cu bagajele făcute, aşteptând cursul evenimentelor.Habar nu aveau ca era de fapt, o realitate manipulata,cum au fost toate mineriadele in Romania”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.