Trădarea lui Dimitrie Sturdza. Cum a ratat România șansa de a-și declara...

Trădarea lui Dimitrie Sturdza. Cum a ratat România șansa de a-și declara independența prin Alexandru Ioan Cuza

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28): Subiectul detronării lui Alexandru Ioan Cuza a rămas unul fierbinte până în secolul al XX-lea – în mare parte și datorită faptului că trădătorul D.A. Sturdza era încă activ în viața politică a României. Astfel, în anul 1903, ziarul bucureștean „Țara” publică un articol sub titlul „Trădarea lui Sturdza față de Cuza”, din care redăm principalele pasaje în rândurile următoare.

Împăratul Napoleon al III–lea avea o simpatie deosebită pentru Cuza, de când cu lagărul de la Furceni (Prahova) și, gândindu-se cum ar putea să-l mărească în față românilor, îi trimite o scrisoare printr-un curier special, în care îi scrie: <<Strânge oricâtă armata ai și concentreaz-o în câteva puncte pe malul Dunării, apoi proclamă independența țării, căci eu voi sili  Turcia să primească pe aceasta ca fapt împlinit>>.
Bucuros de o asemenea veste, Domnitorul a avut funestă ideea de a o comunica și secretarului său particular de atunci, nimeni altul decât
Dimitrie A. Sturdza. Acesta, în înțelegere cu Ion Ghica, fostul Bey de Samos, s-a grăbit să inștiinteze consulii englez, austriac și prusian de uluitoarea tentativă napoleoniană. Pe dată a fost alarmată presa occidentală, spre penibilă impresie a împăratului Franței. Drept urmare, telegrama laconică a lui Napoleon al III-lea către Cuza vodă: <<O țară care are asemenea trădători nu merită independența>>. Telegrama era însoțită de extrase din presa engleză ce publicase textul scrisorii lui Napoleon către Cuza. Indignarea lui Cuza vodă n-a mai avut margini, a așteptat cu nerăbdare sosirea necredinciosului secretar particular de la palat și, întâmpinându-l în capătul de sus al scărilor din interiorul edificiului domnesc ieșean din strada Lăpușneanu, i-a aplicat corecția meritată: <<Mișelule, ceea ce publică ziarele engleze, le-au cunoscut Napoleon, eu și cu tine: cine este trădătorul între noi?>> și fără să mai aștepte un răspuns, îl pălmui pe Dimitrie A. Sturdza, dându-i un picior în spate, care îl făcu să se rostogolească pe scara palatului. După ce furia îi trecu, Cuza vodă își dete seama ce trebuia să facă și trimise să prindă și să aresteze pe D. A. Sturdza. Însă în zadar îl căutară prin toate părțile, căci trădătorul înțelesese situația sa critică, fugise la Giurgiu și de acolo trecu Dunărea în Turcia pe care o servise în detrimentul patriei și națiunii române”.

După detronare, Alexandru Ioan Cuza a primit, din partea Franței, în 1868, propunerea de a se reîntoarce pe tronul României. Fostul domnitor a refuzat ferm, spunând că nu își dorește să se reîntoarcă în România cu sprijinul unei puteri străine.
Iată care a fost răspunsul său, dat ducelui de Grammont, care venise, din partea lui Napoleon al III-lea, cu această ofertă: „Dar permiteți-mi să vă spun ceva: orice s-ar întâmpla, nu voi consimți niciodată a intra în România printr-o intervenție străină, cu ajutorul Franței, tot atât de puțin ca și cu cel al Rusiei. Nu aș vrea să ajung altfel decât prin țară”. O propunere din partea României nu a mai venit însă niciodată.

Dimitrie A. Sturdza avea să moară în 1914, ultimii șapte ani din viață petrecându-i în ospicii. Fiul său, colonelul Alexandru Sturdza, avea să trădeze, la rândul lui, România, trecând la nemți în anul 1917, cu planurile de luptă ale armatei române.

Miron Manega

COMENTARII

  1. Scrisoarea o stiam,dar nu si soarta fiului tradator, Alexandru Sturza!
    In clanul Sturza,tradarea era in familie…
    Trebuie totusi precizat ca Al.I.Cuza convenise cu Bratienii
    aducerea unui Domn al Tarii,dintr’o puternica dinastie protectoare straina,
    Si Cuza si Bratienii stiau ca Romania fiind prea slaba ,nu putea
    sa reziste internationl fara o inalta protectie a Marilor Puteri !!