Uimitoarele minuni ale Căzătorului pe gânduri

Uimitoarele minuni ale Căzătorului pe gânduri

1 20

Trăim vremuri uluitoare. Ele sunt marcate de existența unei clase politice revenită parcă din secolele trecute împreună cu toate metehnele sale: impostură, fariseism, hoție, invidie, ploconire față de străinătate și afișând veleități de stăpân în raport cu poporul de pe spinarea căruia s-a îmbogățit. Toate, racile purtate de noi prin vremuri, păstrate în tradiție, lustruite și modernizate odată cu trecerea timpului. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, atmosfera zilelor noastre este permanent încinsă de suita președinților de țară extrași de o mână nevăzută, ne întâmplător, din străfundurile cele mai pestilențiale ale cloacei politice românești. Acum, întrecând cele mai negre previziuni, în fruntea țării se află Căzătorul pe gânduri.

Preludiu cu basme și balade
Știam încă din fragedă copilărie, ca și dumneavoastră de altfel, că suntem un popor de gânditori. Și nu gânditori de mâna a doua. În profunda noastră stare de gândit ne apropiem periculos de mult de filozofie. Vă amintiți, desigur, basmele copilăriei. Povestioarele pline de tâlc, adevărate opere invadate de profunzimea gândirii populare (sau de imaginația câtorva scriitori care au avut îndrăzneala de a se crede vocea poporului). Din gândirea aceea viermuind de regi, regine, Cosânzene, Feți Frumoși și Zmei înfricoșători, transformată în poveștile pline de suspans șoptite seara la urechea copilașilor, s-au născut legendele copilăriei noastre.
Spre exemplu, prin cuvintele meșteșugite ale incomparabilului Petre Ispirescu s-a întrupat Prâslea cel Voinic. Un „nesocotit” (așa cum regele tată îl caracterizează) care prin istețime a reușit să-l afle pe hoțul merelor de aur din grădina părintească.  Cum isprava sa depășise putința fraților mai mari, conform blândei logici ancestrale românești atunci când este vorba de cei mai capabili decât noi (logică păstrată intactă până în zilele de azi), Prâslea trebuia ucis. De cine? De cei mai puțin pregătiți. Adică, de frații săi. Pentru ce? „Pentru că fusese mai vrednic decât dânșii”[1].
Tot din adâncimea gândirii populare s-a ivit și balada Mioriței: „Unul dintre cele patru mituri fundamentale ale literaturii românești”… „un simbol al perenității poporului român[2] 
Învățată în școală, frecventă temă de examen, exemplu academic în ceea ce privește gândirea specific românească, balada are, ca și în exemplul precedent, crima drept fir călăuzitor al acțiunii. Crima din invidie. Doi ciobani uneltesc să îl ucidă pe al treilea. De ce? Românesc de simplu! Ca să-i fure oile ”mai mândre și mai cornute”[3]. Emoționante pilde pentru copilașii noștri!

Noi ne respectăm proverbele, sunt ale noastre!
Ne-au mai rămas în minte, și le purtăm mândri pretutindeni cu noi, adevăratele nestemate ale înțelepciunii românești – proverbele și strigăturile. Trăim cu ele în cuget și ne sunt modele de urmat în viață: „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!”, „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea” sau, crema gândirii populare aplicată cu sfințenie în mai toată istoria noastră, „Nu urina contra vântului!”. Ca dovadă a perenității și eficienței acestor adevărate concentrate de gândire populară este direcția în care am ales să ne facem nevoile și acum, la început de secol XXI. Niciodată cu fața la vânt. Chiar dacă vântul, nestatornic cum îl știm, și-a schimbat dramatic bătaia, suflând cu tărie dinspre apus și nu din răsărit așa cum o făcea cu câteva decenii în urmă.

Ganditorul de la Cotroceni

În sfârșit, după opt milenii de stat pe fund și cugetat, ni s-a arătat Alesul
Suntem, incontestabil, deși ușor derutați de realitate, urmașii demni ai Gânditorului de la Hamangia. Au trecut 8.000 de ani și noi continuăm să stăm pe fund și să cugetăm. Nimic nu ne-a putut clinti din această poziție comodă. Doar că, români fiind, de cele mai multe doar să stăm. Așteptăm cu calm ca altcineva să gândească și, eventual, să muncească în locul nostru…
Norocoși însă, ca unicul popor care paște în minunata Grădină a Maicii Domnului, providența nu ne-a lăsat să ne pierdem vlaga așa, vegetând sprijiniți pe propriile părți dorsale. Acesta este, cred, singurul motiv pentru care a venit pe lume și ne-a ajuns conducător de țară un vajnic sas. Ce l-a recomandat pentru a ne fi în frunte? O mulțime de fapte demne de luat în seamă, unele chiar susceptibile de a fi numite minuni.
El este singurul dintr-o întreagă generație care a reușit ca dintr-un modest salariu de profesor și din câteva meditații și-și cumpere șase case în buricul târgului, una mai mândră decât alta. Dacă nu mi-ar fi teamă că voi comite un sacrilegiu, aș fi putut spune că minunea aceea cu împărțirea pâinii și cu apa transformată în vin par a fi, pe lângă realizarea sasului, lucrări de începător. Dar faptele sale minunate nu s-a oprit aici.

El, un submediocru profesor de fizică, este acela care a fost ales primar al urbei în care locuia deși nici una dintre abilitățile sale nu-l recomandau pentru o asemenea demnitate. Tot el, continuându-și miracolele, a readus în legalitate o organizație de orientare nazistă scoasă în afara legii în toate țările Europei, inclusiv în România. Și nicio autoritate a statului n-a încercat, măcar, să-l  împiedice dacă nu să-l pedepsească pentru o asemenea îndrăzneală. Pe deasupra, sfidând bunul simț, a mai și înzestrat acea organizație cu bunuri imobile în valoare de câteva miliarde de lei! Ați crede că este suficient. Dar nu! Fabulos pentru orice om normal, el a ajuns canditatul la președinție al unui partid din care, oficial, aproape că nu a făcut parte. Apoi, de data asta chiar incredibil, a câștigat alegerile prezidențiale după o răsturnare spectaculosă de scor demnă de a fi numită o minune doar prin ea însăși, doar prin faptul că a fost posibil să se producă.
Ce face acest personaj acum pentru noi? Ce învățătură ne aduce el nouă, celor pe care îi consideră nedemnii săi supuși? El ne oferă cu generozitate exemplul de neprețuit al gândirii îndelungate! Când, în plină campanie electorală, l-am văzut căzut pe gânduri, zâmbind condescendent, tăcut și plin de o superioară dezorientare la fiecare întrebare ce i se adresa, când am descoperit că nu-i în stare să lege în mod logic câteva cuvinte într-un timp rezonabil (ceea ce mi-a amintit imediat că în istoria noastră am fost pe deplin dotați cu conducători gângavi!), când i-am citit genetica inclinație spre gândirea prea îndelungată dinaintea efectuării oricărei acțiuni, fie ea, acțiunea, oricât de simplă, recunosc cu smerenie, nu mi-am dat seama ce dar de neprețuit ne trimisese Creatorul.

Iertată fie-mi Doamne sinceritatea, l-am crezut cam tâmp. Abia mai apoi, atunci când prin aplicarea creatoare a gândirii sale profunde ne-a demonstrat că are nevoie de două luni pentru a citi vreo 10 pagini, când semnătura sa pentru destituirea unei procuroare (căzută în păcatul de a se crede latura feminină a Lui Dumnezeu coborâtă pe Pământ) i-a consumat câteva luni bune de gândire, când s-a gândit sute de zile înainte de a-și pune apostila pentru schimbarea unor miniștri ori când, iată, se încheie semestrul de gândire pentru a accepta destituirea procurorului general pe care până la urmă l-a pensionat, realizez adevărata dimensiune a valorii sale pentru noi. Oricât am fi noi de nevolnici, suntem nevoiți să recunoaștem: gândește! Și să nu credeți că-i este ușor. De aceea este nevoit, sărmanul, să suporte îndelungi sesiuni de schiat, partide interminabile de golf sau plimbări recreative pe bicicletă la șosea. Ca să nu mai vorbim de vacanțele dese, cât mai dese, în cele mai neașteptate locuri de pe mapamond.

Acest adevărat fenomen rar ce ne-a fost hărăzit conducător este nevoit să suporte pauze lungi, chinuitoare, țintuit în fotoliu prezidențial aflat în inospitalierul cabinet din Palatul Cotroceni. Sau, și mai dificil pentru profunda sa gândire, să susțină uneori cuvântări însumând chiar și câteva zeci de cuvinte. Spre nenorocirea noastră, după cum bănuiesc că înțelegeți, există și alte o mulțime de demersuri omenești care îl scot, violent, din starea sa normală. Din  permanenta și tăcuta sa gândire. Desigur, imediat au apărut invidioșii care îl vor alungat de pe scaun, întors în neînsemnata urbe pe care o adusese de unul singur  la stadiul de capitală culturală europeană sau și mai rău, care să-l dorescă pierdut în anonimat mână în mână cu fermecătoarea doamnă Carmen. Ei sunt nemernicii care l-au poreclit Klaus Kontra sau Bețe în roate fiindcă nu sunt în stare să priceapă că îndelugata sa gândire este spre binele României. Și, prin extrapolare la o personalitate de asemenea dimensiuni, inclusiv fizice, spre bunul mers al Europei și al lumii întregi.

Cu gândul la posteritate, un referendum, un plebiscit…
De aceea vă propun ca, înafara referendumului pe care după o tradițional îndelungată gândire s-a hotărât să-l declanșeze personal alesul nostru, să-i mai cerem, cu respect, încă un plebiscit. Un plebiscit prin care poporul, singurul capabil să-și hotărască soarta în aceste zile de deplină suveranitate, să-l aleagă președinte pentru totdeauna fără a ne mai încurca în Constituție (vedem deja, în cazul acestui „ales”, Constituția este deja o normă depășită). Mai târziu, mult mai târziu, după ce și-o da și el omenescul sfârșit în timp ce gândește adânc din scaunul prezidențial, tot prin referendum (cinstindu-i astfel democratica înclinarea spre consultarea poporului prin reprezentanții săi firești – O.N.G.-urile) să-i ridicăm o statuie din bronz, geamăna celei vechi de opt milenii a Gânditorului de la Hamangia. Una care să-l eternizeze cu capul în mâini și așezat pe vine, intitulată „Căzătorul pe gânduri de la Cotroceni”. Monument emblematic pe care să-l plasăm pentru veșnicie în mijlocul pieței unde, alături de poporul clocotitind la focul generat de îndemnul „vreau guvernul meu”, ni s-a arătat ca un simbol al generației sale marcat în mulțimea admiratorilor de neuitata geacă roșie. Va fi un semn pentru viitorime! O nouă dovadă de înțelepciune populară. Un gest menit a ne aminti la nesfârșit că am trăit vremurile glorioase ale Căzătorului pe gânduri.

Teodor Palade

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

  1. Noroc cu Dancila…2 clase … și alea la biletul de tren…😂😂😂…cam ca tot psd – ul… jalnic articolul…

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.