Una din victemele SISTEMULUI, Decebal Traian Remeș, a murit

Una din victemele SISTEMULUI, Decebal Traian Remeș, a murit

0 265

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș, în vârstă de 71 de ani, a murit vineri seară a declarat pentru Mediafax Sorina Pintea, directorul Spitalului Județean Baia Mare, unde Remeș a fost internat mai mult timp.
Fostul ministru Decebal Traian Remeș a murit acasă, la Baia Mare, după ce joi familia a cerut externarea.
„Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să îl ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunțată că a murit”, a declarat Sorina Pintea.

Decebal Traian Remeș un mare patriot și un liberal în gândire, a fost ministru al Agriculturii în 2007 și ministru al Finanțelor Publice în perioada 1999 – 2000.

Victimă a Regimului băsescu, în februarie 2013, instanța supremă, după o odioasă înscenare a DNA, l-a condamnat definitiv, pe Decebal Traian Remes pentru trafic de influență la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul „Caltaboșul”, o mizerabilă inscenare.

Decebal Traian Remeș la ieșirea din pușcărie

În același dosar, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureșan a fost condamnat și el tot la 3 ani de închisoare cu executare.
Dosarul a fost deschis de DNA prin autodenunțul unuia dintre co-inculpați (Gheorghe Ciorbă). Acesta le-a dezvăluit procurorilor că, pe 13 septembrie și 23 septembrie 2007, i-a dat lui Decebal Traian Remes produse alimentare (cârnați și palincă) în valoare de 1.500 lei și suma de 15.000 de euro, prin intermediul fostului ministru al Agriculturii Ioan Mureșan, în scopul favorizării firmei Construct Europromt SRL Certeze, aparținând fiului omului de afaceri Gheorghe Ciorbă, la câștigarea a două licitații publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare. Trebuie subliniat faptul că totul s-a derulat după un „scenariu” ridicol pus la punct de parchetarii de la DNA. Paradoxala situație, cum să acuzi de mită (cârnați și palincă) un om care avea o unitate de producție cu acest profil. Cruntă bătaie de joc marca băsescu (Petrov).
Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.